Maeștrii constructori ai antichității – Blocuri ale piramidelor egiptene ar fi fost formate în cofraje, nu tăiate (p1)

...susține prof.dr. Joseph Davidovits, chimist și egiptolog, fondator al Institutului de Geopolimeri din St. Quentin, Franța.

Enigmele care înconjură unele construcții ale antichității generează teorii controversate privind funcționalitatea și – îndeosebi – metodele de realizare.

Este vorba, între altele,de construcțiile din blocuri ciclopice care, prin număr sau dimensiuni, fac, deocamdată, imposibilă o teorie inatacabilă a formării și manevrării acestora.

Civilizațiile antice egipteană și sud-americană oferă cele mai cunoscute astfel de exemple, oricum remarcabile prin similarități; iar între acestea, piramidele fascinează și stimulează cercetarea și imaginația.

Arheologia oficială, ”mainstream”, nu pare să aibă probleme nerezolvate privind – de exemplu - datarea, construcția, rolurile și semnificațiile ansamblurilor care conțin mari piramide. Cu toate acestea – se pare – sunt blocate sau ridiculizate încercările de susținere a unor teorii alternative care ar contrazice dogmele bine înrădăcinate în timp.

S-o spunem de la bun început: în acest episod vă propunem o ipoteză despre doar o componentă – e drept, semnificativă – a puzzle-ului mirabilei antichități. Și alte piese – înțelegem ”teorii, răspunsuri” trebuie să se potrivească, de asemenea, neforțate, pentru a se ajunge la dorita, incontestabila imagine fără discontinuități sau ”pete albe” a unei tranșe de timp îndepărtat în trecut.

Cum a fost construită Marea Piramidă de la Gizeh? Dificultățile explicării se datorează, în principal, numărului de blocuri, dimensiunilor, fasonării și îmbinărilor acestora, în fine – uimitoarei stabilități peste milenii a colosalei structuri.

Foto stânga: blocuri de acoperire admirabil formate și blocuri de volum cu forme paralelipipedice grosiere la Marea Piramidă

Foto dreapta: bloc mulat pe baza de piatră – posibil exemplu în susținerea teoriei turnării

O controversă notabilă se poartă asupra tehnicilor de formare, transport și postare a milioanelor de blocuri, cântărind majoritatea între 2 și 3 tone, cu excepții până la 50 tone. Procesele au fost derulate între carierele identificate și locul punerii în operă. Doar piramida lui Keops cuprinde, estimativ, 2.300.000 de blocuri.

Foarte pe scurt, corespunzător etapelor menționate mai sus, dificultățile de explicare sunt:

- cu ce unelte puteau fi tăiate și perfect fasonate milioanele de blocuri în epoca bronzului – când, se susține, a fost ridicată Marea Piramidă? Oricum, nu s-au găsit urme specifice prelucrării prin șlefuire. Calitatea prelucrării suprafețelor blocurilor sugerează câteva ”categorii” distincte și decizii privind procesarea, în funcție de locul ocupat în structura Marii Piramide. Materialul de bază al majorității blocurilor piramidelor este calcarul, într-o variantă relativ dură. De asemenea, blocuri de granit între 20 și 80 de tone fiecare, formate remarcabil, există în locuri-cheie din interiorul piramidei;

- prin ce mijloace au fost deplasate și puse pe poziție respectivele blocuri, de către o civilizație care nu cunoștea roata, nici scripetele? Aceste obiecte lipsesc, pur și simplu, din întreaga cultură antică egipteană. Au fost imaginate rostogoliri pe trunchiuri de copaci, apoi pe plane înclinate până la amețitoarele înălțimi ale pozițiior finale. Toate aceste scenarii au fost contrate cu argumente pragmatice, cărora nu li s-a răspuns convingător.

În acest context, este notabilă și demontarea argumentului mâinii de lucru virtual nelimitate. Au fost furnizate demostrații ale limitărilor inevitabile de personal, organizare ”de șantier” și logistică pentru fiecare din soluțiile tehnice propuse.

Într-un astfel de context intră în scenă, în anul 1974, dr. Joseph Davidovits. Născut în 1935, de profesie inginer chimist, cu intense preocupări științifice privind studiul materialelor, acesta lansează ipoteza edificării prin turnare a multora dintre blocurile Marii Piramide. (*)

Procedeul ar fi constat în exploatarea resurselor de minereu moale de calcar, disponibile în partea sudică a platoului Gizeh. Minereul era dizolvat în bazine săpate în apropierea Nilului, astfel fiind furnizată apa necesară. Conținutul ridicat de caolinit – un tip de argilă – reprezenta liantul de bază. Se adăugau oxid de calciu și natron (carbonat de sodiu) – acesta din urmă ca dedurificator al apei.

… câțiva voluntari senini, în locul sclavilor de odinioară; prof. Davidovits – un Imhotep modern. Imhotep era presupusul deținător al secretelor construcțiilor egiptene

Minereul moale de calcar conține deja argila drept liant la Gizeh. Se hidratează și aditivează, 100% componenți naturali disponibili și identificabili în zona piramidelor

La evaporarea apei, rezulta, conform ipotezei dr. Davidovits, o compoziție amorfă, umedă, care putea fi transportată, turnată și presată cu maiuri în cofraje din lemn, reutilizabile. După solidificarea blocurilor unui nivel, se trecea la următorul.

...după evaporarea apei, rămâne un material care, strâns în pumn, formează un bulgăre

...se transportă în coșuri la cofraj, se răstoarnă și se presează. Unealta era cunoscută egiptenilor. După 4-5 ore, se îndepărtează cofrajul.

Structura minerală este similară unui tip de blocuri care formează piramidele. Prof. Davidovits explică diferența netezimii suprafețelor prin variația -intenționată, în experiment, a umitidății materialului

Astfel s-ar explica, între altele, formele geometrice cu plane și muchii drepte, posibilitatea realizării în forma, la locul și înălțimea dorite, precum și perfecta îmbinare între blocurile adiacente.

Procedeul de obținere a materialului antic a fost teoretizat, demonstrat și acceptat de egiptologi ca fezabil, folosind cunoștințele, resursele și mijloacele cu care egiptenii vremii erau deja creditați. În termeni comuni actuali, ar fi fost un ”beton ecologic”, imposibil de distins de roca naturală în absența mijloacelor de analiză sofisticate.

Prof. Joseph Davidovits a numit aceste materiale ”geopolimeri”, le-a dezvoltat și promovat în construcții actuale.

Revenind la ipoteza ”pietrei aglomerate” ca material folosit la piramida lui Keops (și nu numai), este de menționat că a fost respinsă de majoritatea arheologilor egiptologi, îndeosebi cei egipteni. Prelevarea de eșantioane reprezentative în scopul analizelor de compoziție cu mijloace ultramoderne a fost refuzată după emiterea ipotezei pietrei aglomerate, situație care continuă și azi.

Profesorul Joseph Davidovits a lucrat intens pentru dezvoltarea și aplicarea economică a geopolimerilor. Fondator al Institutului de Geopolimeri din St. Quentin, lângă Paris, decorat cu Ordinul Național de Merit, deținător a zeci de patente în cadrul științei materialelor, a reușit impunerea geopolimerilor ca alternativă a betonului ”clasic” în construcții.

Pregătirea si activitatea ca membru al Asociației Internaționale a Egiptologilor dublat de omul de știință a rămas, de asemenea o constantă a activității sale.

Cu mențiunea că, într-un episod viitor, vă vom prezenta mai pe larg elemente ale controverselor din jurul construcțiilor megalitice ale antichității, vă prezentăm prima parte a interviului acordat de prof. dr. Joseph Davidovits pentru Erezii moderne:

Red: Domnule profesor, vă rog să rezumați stadiul actual al disputei generate de teoria dumneavoastră privind utilizarea geopolimerilor – cum sunt numiți azi – în antichitate.

Prof. Joseph Davidovits: Termenul ”antichitate” este vast, nu-i așa? As dori să mă refer mai curând la perioada construirii piramidelor în Egipt, care permite o bună identificare a stadiului actual (al cercetării – n.r.). Pentru aceasta, vă voi povesti câteva întâmplări. În anul 2008, deci în urmă cu 7 ani, o echipă condusă de profesorul Hobbs, de la Massachussets Institute of Technology – una dintre cele mai reputate universități din lume – a decis să realizeze blocuri ca ale piramidelor; au construit o mică piramidă, după metoda mea.

Pentru că experimentul a mers foarte bine, au decis să informeze ziarul local, de altfel foarte cunoscut – Boston Globe – unde apărut un articol preluat apoi de agenții de presă din lume. Apoi, New York Times a reluat știrea și a decis să ceară poziția guvernului egiptean, în particular a dr. Zahi Hawass – responabilul pentru sectorul de antichități, în particular al sitului de la Giseh. Răspunsul lui a fost următorul: acești oameni de știință sunt idioți, repet – cei de la MIT, ca și alți oameni de știință care lucrează alături de Davidovits sunt niște imbecili, deoarece există atâta piatră în jurul piramidelor, încât nu este necesară folosirea metodei turnării. Punct. Iată, în rezumat, stadiul disputei. Mai mulți oameni de știință, din alte tări, care sunt alături de mine, erau, elegant spus, desconsiderați, cel puțin până în 2011 – anul revoluției în Egipt.

În 2011, aveam în plan să ținem mai multe conferințe în Egipt, cu deosebire un congres al egiptologilor la Cairo; toate acestea au fost suprimate. Ultimul congres al egiptologilor a avut loc în 2015 la Florența. Acolo, atmosfera generală nu a fost de natură să permită discutarea ideilor neconforme și, în consecință, am prezentat doar anumite descoperiri privind fabricația obiectelor din ceramică, faianță și a mulajelor egiptene; aceasta, pentru a nu acutiza polemica. Iată stadiul actual al dezbaterii: reprezentanții unei tări califică drept idioțenii cercetarea întreprinsă de oamenii de știință.

Prof. Hobbs MIT și vedere la microscop a unei secțiuni dintr-un eșantion prelevat din Marea Piramidă: dispunerea numiliților este aleatoare, sugerând un amalgam artificial. În straturile geologice din natură sunt orientați într-un singur sens.

Red: informațiile despre eșantioanele prelevate din piramide sugerează o adevărată dificultate în obținerea acestor eșantioane, care totuși, sunt indispensabile pentru analizele științifice. Aceeași reticență din parte autorităților pare să împiedice investigațiile – să le numim îndrăznețe – asupra siturilor străvechi. Ați avut impresia, pe parcursul cercetărilor dumneavoastră, că o astfel de atitudine ar fi justificată doar de grija autorităților de a nu deteriora siturile?

J.D.: Nu, bineînțeles. Există alte motive pentru aceasta. Pentru a vă răspunde, mă voi întoarce în 1994; eram profesor la o universitate din Statele Unite și înființasem Institutul pentru Stiință Aplicată în Arheologie. Am adresat o scrisoare oficială Departamentului pentru Antichități din Cairo, cerând autorizația de a preleva eșantioane. Un set complet, realizat prin mijloace științifice corecte, din care sunt suficiente câteva grame bine selectate pentru analize. Primesc răspunsul: ”Nu, nu vă autorizăm, deoarece ideea pe care o aveți este una personală și nici un egiptolog nu vă susține”. De atunci, din 1994, nu am reușit să primim autorizația. Alte echipe științifice au spus ”noi suntem alții decât Davidovits; noi includem arheologi egipteni, cerem autorizație pentru ceva diferit, mai puțin dur privind zonele de acces. Ei bine, nici acestor echipe, formate din oameni de știință egipteni, geologi de la Universitatea din Cairo, nu li s-a acordat autorizatie pentru cercetări conform cerințelor. Li s-au permis cercetări exterioare, bazale, mereu cu un soldat înarmat alături, care le interzicea prelevarea sau luarea de eșantioane.

Motivul acestei atitudini este foarte simplu: turismul aduce în Egipt sume enorme; le este frică să nu le piardă și vor să păstreze scena celor 100.000 de sclavi care târăsc pietrele în sus pe plane înclinate în imaginația turiștilor. Este ceea ce turiștii trebuie să ”vadă”.

Red: Eu mă gândeam mai curând la temerea privind bulversarea întregii istorii tehnice a antichității, chiar umanității, dacă tehnologii precum cele propuse de dumneavoastră s-ar dovedi fezabile...

J.D.: Asta e deja altceva. Dar, trebuie mai întâi eliminate reținerile care împiedică asemena abordări. Există și o altă consecință a acestei atitudini a guvernului egiptean: toate echipele de egiptologi care doreau să cerceteze și care susțineau ideile mele nu au mai primit autorizații de lucru în Egipt.

Red: Considerând un caz particular al cercetărilor dumneavoastră: cum ați putut indica structura mixtă, parțial naturală, parțial geopolimerică a piramidei lui Kefren ? Aceasta în condițiile lipsei eșantioanelor și dificultăților de identificare a structurii materialelor.

J.D.: Cazul piramidei lui Kefren este foarte simplu. Piramida este construită pe o fundație tăiată direct în platoul de calcar, sub formă de terase. Pe latura vestică sunt cinci astfel de terase. Iar apoi, deasupra, sunt blocurile, care au fost fie aduse, fie realizate pe locurile lor.

La examinare, se vede foarte bine diferența de structură: materialul geologic, natural, este constituit din cochilii fosilizate, cu dimensiunile între jumătate de centimetru și doi centimetri, care se văd foarte bine: un agregat numit ”numilit”. Se formează prin sedimendare lentă pe fundul mărilor. Acești numiliți arată ca niște monezi – sunt foarte plați și orientați orizontal, în straturi bine tasate. Asta se știe si se vede foarte clar.

Apoi, privim blocurile de deasupra acestei baze naturale, la doi centimeri mai sus găsim aceiași numiliți, dar nu mai sunt orientați doar orizontal, ci în toate sensurile – caracteristica unui beton. Nici nu este nevoie să prelevăm eșantioane, este suficient să privim.

Red: Ați încercat să învestigață structura altor monoliți sau piramide, mai ales cele din America Centrală sau de Sud?

J.D.: Acolo, vorbim de altceva. Eu susțin că Homo Sapiens – noi suntem Homo Sapiens – extrage maximum posibil din mediul său natural, din sistemul său ecologic.

În Egipt, domină un mediu mineral. Deci, a inventat modalitățile de realizare a materialelor pornind de la acel mediu. În America de Sud există un mediu diferit și, în consecință, tehnologia utilizabilă este legată de ceea ce poate fi extras din plante.

În ceea ce privește monumentele monolitice precolumbiene, pre-incașe, cu zidurile acelea enorme precum la Sach...huyaman și în alte locuri, există atâtea legende indiene care vorbesc despre capacitatea pe care o aveau pre-incașii - de a realiza pietre maleabile, pe care apoi le poziționau. Legende sunt și despre o pasăre care lua în cioc o specie de plantă, cu ajutorul căreia săpa o adâncitură în stâncă, unde își făcea apoi cuibul.

Toate acestea ne-au incitat, în urmă cu 30 de ani, să întreprindem o cercetare împreună cu un etnolog peruvian. Pe parcursul acesteia, am decis să testăm actiunea acizilor organici care pot fi extrași din plante. ”Acid organic” este un termen științific, care poate părea dificil. Ce înseamnă? Înseamnă, de exemplu oțet – acid acetic diluat; sau suc de portocale – acid citric diluat; un acid organic este și sucul de cactus – marii cactuși din America Centrală produc până la 10-20 de litri de suc pe zi, care conține acid citric. Toate aceste date pot fi prelucrate, în scopul obținerii unui diluant al pietrei, dar aceasta trebuie să aibă compoziția adecvată, să conțină calcar. Am publicat aceste rezultate, apoi am decis să ne oprim, deoarece nu voiam să-mi dispersez eforturile în mai multe direcții, ci să mă concentrez asupra Egiptului. Civilizația sud-americană este și în legende și avem cheia științifică pentru a arăta că procesarea descrisă acolo a pietrei este fezabilă. Dar, cu totul diferită de ceea ce s-a întâmplat în Egipt.

Red: Deci, considerați că doar prin mijloace aflate la îndemâna oamenilor, chiar dacă vorbim doar de inițiați, deținători ai secretelor de construire, se putea procesa piatra în acele timpuri. Mijloace la îndemână și azi.

J.D.: Absolut. Trebuie doar ca geologia să fie folosită adecvat. Nu se dă piept cu orice fel de rocă. Carierele asociate acestor tipuri de monumente sunt extrem de bine definite, se cunosc toate sursele de aprovizionare; și, când privim sursa materialului geologic, știm cum să-l procesăm. Există însă tipuri de roci cu care nu putem lucra.

Red: Există încă enigme, din perspectiva dumneavoastră, observând monolitii, rocile provenind din acele timpuri?

J.D.: Da. Da. Da. Plecând de la principiul că existau cunoștințe pe care încerc să le regăsesc treptat, nici nu e necesar a privi marile monumente. Este suficient de privit obiectele pe care egiptenii antici le-au produs. De exemplu, când priviți obiectele de piatră dură care au fost realizate cu o mie de ani înaintea piramidelor, și care se găsesc în toate muzeele, aveți în față ceva irealizabil, chiar si azi. Sunt vaze din piatră, conform explicațiilor din vitrinele muzeelor. Au pereții de finețe extremă și desigur că ni se spune că sculptorul și-a petrecut viața lucrând infinit de încet, pentru a nu sparge piatra. Pentru noi, este evident că obiectul a fost produs din ceea ce se numește ”pastă de piatră” - dar, pentru acesta, trebuie găsită chimia care face posibilă o asemenea stare. Până in prezent, am descoperit anumite principii chimice, legate de geopolimeri și continuăm descoperind altele. Cunoștințele acelor timpuri erau o consecință directă a geologiei și trebuie ca geologia să fi permis realizarea acelor obiecte. Dar, există formule sau sisteme sau sinteze pe care, deocamdată, nu știm să le reproducem în laborator.

Cupe egiptene din gneis (rocă naturală) mil. 3 î.Hr. Imposibil de realizat azi sau de explicat credibil cum au fost realizate

Acesta a fost prima parte a interviului acordat pentru Erezii moderne de prof. dr. Joseph Davidovits, susținător al unui procedeu de realizare în cofraje a unei mari părți a blocurilor piramidelor egiptene (și a altor monoliți).O privire mai detaliată ar depăși cadrul acestui articol – în esență radiofonic.

Bineînțeles cădisputele privindtehnologiile prelucrării rocilor în stră-vechime sunt ample și argumentate, inclusiv tehnic. Demonstrația prof. Davidovits se referă la blocuri egiptene, majoritatea asociate piramidelor. Dar, există și structuri ”hibride”, unde blocuri evident naturale, fasonate grosier, care au fost transportate acolo sunt acoperite cu blocuri bine finisate. Aceasta arată capcitatea, inexplicabilă deocamdată, a anticilor, de a transporta și pune pe poziții, aparent fără eforturi sau pierderi de material, în mod repetitiv, mase enorme, ceea ce contravine teoriei prof. Davidovits.

De asemenea, carierele egiptene (și nu numai) poartă, pe alocuri, urme foarte interesante ale unor prelucrări și tehnici de extragere a blocurilor, lăsând impresia că piatra – indubitabil naturală – ar fi fost, local, maleabilă. Zone din masivul carierei, nu blocuri desprinse ori turnate în forme!

Foto dreapta:  greu de susținut că blocurile inferioare s-ar fi realizat prin presare în cofraje.

Foto stânga: bloc pregătit pentru desprindere în carieră...deci urma să fie transportat, nu complet realizat (turnat) pe amplasamentul final. Forma cvasi-rectangulară a inciziilor practicate, probabil în vederea desprinderii, este ea însăși remarcabilă.

Acceptând că procedeul prezentat în acest episod era accesibil anticilor și – poate – practicat, trebuie să acceptăm și că era doar parte a unor cunoștințe, tehnici, posibilități despre care ne putem întreba, în exercițiul nostru de imaginație: de ce s-au pierdut?

* Un precursor ideatic în sensul realizării artificiale a unor artefacte egiptene a fost omul de știință francez Henri LeChatelier (1850 - 1936 ). Acesta a remarcat că faimoasa statuie a lfaraonului Kefren, realizată din diorit (cel mai dur granit), o capodoperă cu suprafață perfectă, nu poartă urme ale prelucrării. Uneltele timpului erau din bronz. Le Chatelier a fost primul care a avansat ipoteza modelării în formă a statuii, prin procedee necunoscute.

Chimistul și inginerul francez Henry Louis Le Châtelier și formidabila statuie în diorit a faraonului Kefren expusă la Muzeul de Antichități din Cairo

Florin VASILIU