Vocile memoriei: Despre memorii și memorialiști
15 November 2020
Teme Deschise – Greaca veche, mereu nouă. Invitați: Conf.univ. Theodor Georgescu și Lect.univ. Constantin Georgescu. Partea I
16 November 2020

Matei Martin, realizatorul emisiunii “Timpul prezent, de la Radio România Cultural: “Sunt sociofil, dar rezervat. Workaholic. Nu port niciodată cravată”

Matei Martin realizează, la Radio România Cultural, emisiunea “Timpul prezent”, un talkshow pe teme de actualitate despre politică, societate și cultură, dar și Bazar FM, o emisiune muzicală “la care o piesă bună nu vine niciodată singură”. Pasionat de presă încă din liceu, a absolvit Științele Politice, este traducător de limbă germană și semnatar în Dilema Veche și Dilemateca. Cum a ajuns radioul o opțiune în cariera sa, cum își împarte sarcinile la “Timpul prezent” cu partenera de viață, Adela Greceanu, alături de care realizează această emisiune, dar și ce povestește despre muzici și pasiuni aflăm, în cele ce urmează, de la Matei Martin:

Cum arată “Timpul prezent”, în plină pandemie, emisiunea pe care o prezentați, de luni până vineri, de la ora 18:00, la Radio România Cultural?

“Timpul prezent” e principala emisiune de dezbatere a zilei, un talkshow pe teme de actualitate despre politică, societate și cultură. Încercăm să abordăm chestiunea zilei într-o discuție care să fie în egală măsură substanțială și pe înțeles. Încercăm să le oferim ascultătorilor noștri informații exacte și explicații plauzibile pentru a înțelege ce ni se întâmplă. E o alternativă la vacarmul televizual și la avalanșa de știri din mediul online. Împreună cu invitații noștri, specialiști în diverse domenii, intelectuali angajați, artiști ori decidenți politici, încercăm să conturăm cele mai arzătoare probleme ale momentului: alegerile din Statele Unite ale Americii, criza sanitară, relansarea sectorului cultural. Nu avem și nu ne propunem să găsim răspunsurile „potrivite” și cu atât mai puțin pe cele definitive. Dar, uneori, punând întrebări, ajungem și la soluții.

Realizați această emisiune alături de Adela Greceanu, care vă este și soție. Este acesta un avantaj?

Mai întâi a fost emisiunea „Timpul prezent” realizată de Elena Vlădăreanu. Ea m-a invitat la un moment dat să-i fiu partener. Am acceptat imediat. O dată pentru că proiectul emisiunii ei se părea pertinent și necesar, apoi, pentru că urma să lucrez, din nou, cu Elena, o jurnalistă cu care m-am mai întâlnit pe frontul jurnalismului cultural și, în fine, pentru că știam că mă alătur unei echipe redutabile de jurnaliști. Până la urmă, nu aveam să lucrez împreună cu Elena Vlădăreanu decât vreme de câteva luni. În sezonul următor, odată cu noua grilă de programe, aveam să lucrez cu Adela Greceanu. Care, după puțin timp, mi-a devenit și parteneră de viață. O cunoșteam de multă vreme mai degrabă ca scriitoare decât ca jurnalistă, deci se poate spune că radioul ne-a adus împreună. 

Mă ocup de promovarea emisiunii și, mai nou, de asistența tehnică: de când lucrăm de acasă, am cumpărat tot felul de echipamente

Cum v-ați împărțit sarcinile, pentru această emisiune? Ce se întâmplă atunci când nu cădeți de acord asupra vreunui subiect?

Începutul a fost mai anevoios. Se întâmpla, adesea, să avem opțiuni și abordări diferite, uneori chiar opuse și îmi amintesc lungi discuții în contradictoriu despre ce subiect ar trebui tratat cu prioritate și cu ce invitat(ă). Ea – mai diplomată și mai răbdătoare. Eu – mai impulsiv. Nici nu mai contează cine avea dreptate și de ce. Esențialul e că am reușit să facem echipă bună. Între timp am ajuns împreună la o rutină. Ședințele de redacție interne sunt mai scurte și mai eficiente. Și, de vreme ce actualitatea ne dictează subiectele emisiunii, reușim destul de repede să găsim abordarea optimă, prin consens. Dacă nu găsim consensul, ea are ultimul cuvânt. Oricum, încercăm să fim obiectivi, să facem bilanțuri, să ne (auto)evaluăm și să ne propunem noi obiective. 

Lucrurile s-au așezat, de la sine, și în ceea ce privește sarcinile. Amândoi suntem gazde ale emisiunii, însă Adela, mai ordonată și mai diplomată, e cea care ține legătura cu invitații și asigură legătura cu redacția, cu site-ul, cu emisia. În schimb, eu mă ocup de promovare și, mai nou, de asistența tehnică: de când lucrăm de acasă, am cumpărat tot felul de echipamente noi și am învățat să le folosesc. Întreținerea unui mic studio ia mult mai mult timp decât mi-am imaginat.

Sunteți absolvent de Ştiinţe Politice, traducător din limba germană, colaborator al revistei de limbă franceză Regard, fost colaborator al Radio France Internationale, semnatar în „Dilema veche” şi „Dilemateca”. Când v-ați dat seama că sunteți atras și de Radio?

Am fost pasionat de știri și de presă, în general, încă din ultimii ani de liceu. Țin minte și acum: de dimineață, în drum spre școală, îmi cumpăram adesea 2-3 ziare și le citeam, împreună cu un coleg, prin pauze. Atunci, prin ‘95-‘96, tarabele aproape că se prăbușeau sub povara tipăriturilor. Citeam tot ce prindeam și-mi plăcea să compar felul în care aceeași știre era tratată diferit în funcție de coloratura politică a ziarului. A, și ascultam Radio Contact care, după amiaza, difuza un buletin de știri preluat de la BBC. Îmi amintesc și acum semnalul sonor, cu ora exactă difuzată de orologiul Big Ben din Londra, apoi vocea gravă a crainicului… În anul doi sau trei de facultate eram deja secretar de redacție la Dilema și știam deja că vreau să mă fac jurnalist.

Am fost chiar și „scriitor” de burtiere la o televiziune, timp de două zile, mai mult n-am rezistat

Cum s-au legat lucrurile în această direcție?

Multă vreme nu m-am gândit la radio ca la o opțiune de carieră. În primii ani de după facultate am lucrat enorm. În afară de Dilema, care a rămas o constantă, am lucrat prin tot felul de redacții, pe tot felul de posturi, cel mai adesea plătite prost. Am fost corespondent pentru o agenție de presă străină, redactor economic, reporter social, redactor-șef adjunct la o revistă cu profil economic, șef secție cultură la un ziar, redactor sportiv… Am fost chiar și „scriitor” de burtiere la o televiziune, timp de două zile, mai mult n-am rezistat. Ziarele apăreau și dispăreau, era o frenezie, afaceriști sau oameni politici înființau ziare noi doar ca să anunțe falimentul sau vânzarea către un alt proprietar câteva luni mai târziu; grupuri de presă internaționale achiziționau titluri românești consacrate sau veneau cu branduri noi, pe care încercau să le adapteze pieței locale. Eu, tânăr jurnalist, am încercat să mă bucur de toate fiind însă conștient că degringolada asta înseamnă și o derivă a jurnalismului, o erodare a standardelor profesionale. Cândva, la scurt timp după criza economică globală din 2008, avea să implodeze și piața media. Până atunci însă acumulasem destulă experiență ca să înțeleg care sunt reperele și, mai ales, ce vreau să fac în continuare. Am fost o vreme redactor la site-ul BBC-România. Apoi, din 2006, vreme de trei ani, la Radio France Internationale – o adevărată școală de radio. În fine, acum, la Radio România Cultural.

De-a lungul carierei de jurnalist în presa scrisă și radio, care sunt cele mai interesante, dar și cele mai dragi personalități pe care le-ați cunoscut, acelea care au și însemnat ceva pentru dvs.? 

Am învățat câte ceva de la fiecare om pe care am avut șansa să-l întâlnesc. Ar fi cu totul imposibil să încerc să stabilesc ierarhii sau să stabilesc grade de comparație pentru această recunoștință. Mă bucur plenar de fiecare moment în care reușesc să-mi aduc ascultătorii mai aproape de adevăr. Fie că vorbim de politică, de societate sau de cultură. 

Ce satisfacții v-a adus radioul, de care nu ați avut parte până să veniți aici?

Din păcate, Radio România Cultural e unul dintre puținele redute încă solide ale jurnalismului cultural. Din fericire, e susținută de un contingent de jurnaliști iscusiți și apărată de ascultătorii noștri inteligenți și fideli. Așa că fiecare clipă petrecută alături de colegii de echipă, de colaboratori și de ascultători, pe calea undelor, e o satisfacție în sine. 

Sunt foarte pasionat de ceea ce fac și muncesc aproape tot timpul

La Radio România Cultural realizați, în fiecare vineri, de la ora 15:00, și “Bazar FM”. Despre ce anume le vorbiți ascultătorilor dvs. în această emisiune?

Într-adevăr, odată cu noul sezon, adică începând cu septembrie 2020, realizez în fiecare vineri Bazar/„Play cu repetiție”. Spun mereu că e „emisiunea la care o piesă bună nu vine niciodată singură”. Ideea mi-a venit astă vară, în vacanță, tot ascultând și reascultând muzica mea preferată, din anii ‘60-‘70. Mi-am dat seama că există câteva zeci de piese care au devenit cumva inconturnabile, piese la care muzicienii se întorc mereu, uneori rescriind versurile, alteori adaptând orchestrația sau doar reinterpretându-le pe altă voce. Câteva melodii au străbătut astfel decenii – încă ne plac, încă le fredonăm când le auzim la radio. La „Play cu repetiție” încerc să creionez poveștile acestor piese-reper și să înțeleg cum a sunat, în epocă, fiecare versiune. De pildă, nu sunt însă foarte multe cântece despre o dragoste neîmpărtășită care să fi ajuns atât de cunoscute precum “Hello, Mary Lou”. De la The Sparks la Ricky Nelson, trecând prin Queen, Johnny Hallyday până la Creedence Clearwater Rewival și Led Zeppelin au reinterpretat-o zeci de artiști. Cum de rezistă atât de bine în timp? Despre asta e vorba la „Play cu repetiție”. E o istorie fantastică, dar încerc să vorbesc cât mai puțin – în definitiv, e o emisiune muzicală.

Cum sunteți dvs., în viața de toate zilele?

Sociofil, dar rezervat. Workaholic. Nu port niciodată cravată. 

Ce pasiuni aveți, ce vă relaxează după o zi de muncă?

Sunt foarte pasionat de ceea ce fac și muncesc mult, aproape tot timpul. Lucrând de acasă, timpul „de muncă” se contopește cu timpul „de relaxare”. E un continuum, de fapt. După o zi de muncă citesc sau mă uit la un film sau ascult muzică – dar și asta e de fapt tot muncă: fără această relaxare aș fi cu totul rupt de actualitatea pe care o descriu în emisiunile de la radio. 

Sună ciudat, dar cum credeți că va arăta “Timpul prezent”, în viitorul apropiat?

E o întrebare pe care ne-o punem la fiecare început de sezon și n-am găsit încă răspunsul definitiv. Cred că oamenii nu se schimbă prea mult și, în esență, preocupările și frământările lor rămân aceleași. Ce se schimbă e însă mediul în care purtăm acest dialog. Acum douăzeci de ani, când am intrat pentru prima dată în redacția unei gazete, la Dilema, internetul era de abia la începuturi. Astăzi nici nu mai poți concepe o redacție fără site, fără cont pe rețelele de socializare, fără interacțiune cu cititorii ori cu ascultătorii. Trăim în „satul global”: informația se răspândește instantaneu, toată lumea are drept egal la opinie, oricine poate informa sau deforma opinia publică. Unii ar spune că marile corporații media sunt pe ducă. Eu, unul, cred că au o relevanță încă și mai mare, că pot să dea tonul tocmai impunând sau menținând pe agenda publică subiectele cu adevărat importante și respectând principiile elementare ale jurnalismului. Poate că audiența scade, erodată fiind de diversitatea și de cantitatea surselor de informație și divertisment. Dar influența va rămâne constantă. Totul e să ținem pasul cu tehnologia și să reușim să concurăm pe toate palierele pieței media, adică inclusiv în zona online, acolo unde pare că am rămas în urmă. Tocmai de aceea încercăm să adaptăm și „Timpul prezent” la viitor, așa cum ni-l imaginăm. Am creat pe Facebook o pagină „Timpul prezent” pentru a fi mai aproape de cei care ne urmăresc. Din acest sezon, „Timpul prezent” poate fi urmărit pe (mai) toate platformele de podcast. Căutați-ne pe Apple podcasts, Google podcasts, PodChaser, Castbox și Spotify! În fine, publicăm periodic scurte filmulețe cu rezumate ale dezbaterii pentru că viitorul va fi video sau nu va fi deloc. Dacă e să se schimbe ceva, se va schimba modul în care oamenii consumă produsele media. Noi, însă, promitem să rămânem aceiași – și să respectăm aceleași principii.

interviu realizat de Anca Nicoleanu