Otto Barbarul, lungmetrajul de debut al Ruxandrei Ghițescu, se vede azi onlie în avanpremieră în Les Films de Cannes a Bucarest
26 October 2020
Evenimente online în cadrul celei de-a 11-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest: Masterclass Naomi Kawase, Managing Talents, Works in Progress
27 October 2020

Michaela Platon, una dintre vocile de la “Scena și ecranul”, depănătoarea de povești, la “Cine-Fascinație” “Monotonia mă deprimă, aşa că scriu, fac haine, bijuterii, instalații. E un alt fel de a mă exprima”

Vorbește despre teatru, film, televiziune și festivaluri, la “Scena și ecranul”, și despre filme antologice și poveștile lor captivante, la “Cine-Fascinație”, la Radio România Cultural. Realizator de emisiuni, critic de cinema, dar și designer de bijuterii, Michaela Platon – căci despre ea este vorba – se îndrăgostește de radio, acum 35 de ani, pe când era profesoară de română și engleză, și îi rămâne fidelă până în ziua de astăzi. Un om tonic, mereu cu zâmbetul pe buze, dornic să învețe continuu, din orice și de la oricine. Despre cele mai interesante personalități, din sutele pe care le-a cunoscut, filme și bijuterii, despre pasiuni și priorități în viață, povestește  Michaela Platon, în cele ce urmează:

“Scena şi ecranul” este emisiunea pe care o prezentați, în fiecare vineri, la Radio România Cultural. Cum arată scenă și ecranul, în plină pandemie?

Nu doar o prezint, o realizez. Cred că în esenţă emisiunea mea sună la fel, cu sau fără pandemie. Are aceeași dinamică, vine cu aceeași energie și aduce în atenția publicului oamenii atât de speciali care fac teatru, film, televiziune și festivaluri- acum confruntați cu o altă problematică. Chiar dacă nu mai sunt tot atâtea evenimente majore, ne bucurăm de cele care încă există, căci sunt oazele noastre de normalitate, picăturile care ne țin conectați la „oceanul” care acum nu ne mai e accesibil.  

Sunt atât de mulţi oameni valoroşi în teatru şi film care merită atenţia ascultătorilor, atâtea proiecte care incubează acum, când totul pare să se fi oprit. Oricât de urâtă ar fi realitatea, lumea merge mai departe, creatorii nu pot trage oblonul peste inspiraţie şi mulţi vor valorifica acest timp ca să lucreze.

Eu am primit ediţia de vineri a acestei emisiuni, ideea le aparține celorlalte două colege care o realizează, fiecare profilată pe una dintre cele două valențe. Emisiunea mea este un fel de hibrid, căci abordez deopotrivă subiecte din teatru şi film, la care am adăugat o cronică audio care încearcă să  prezinte altfel noutăţile cinematografice sau ale micului ecran. Sunt o persoană foarte competitivă, nu am probleme de self esteem și nici de ego, iar emulația este starea mea predilectă. Aşa că sunt convinsă că este de bun augur această „unitate în diversitate” în care eu cred. Cu cât sunt mai multe voci distincte, cu atât va fi mai valoros întregul şi mai mulţumiţi ascultătorii, care își vor putea exercita liberul arbitru alegând.

De asemenea, sunteți și realizatoarea emisiunii “Cine Fascinație” care, duminică seara, se difuzează la același post de radio. Despre ce le vorbiți aici, ascultătorilor dvs.?

Despre filme antologice cu poveştile lor fascinante, cu muzica, actorii, regizorii lor şi cu istoriile care le-au înconjurat – ale epocii sau ale felului în care au ieşit în lume. Şi despre sincronicităţi şi soarta unora dintre aceste filme memorabile.

De la începutul sezonului am povestit despre Moulin Rouge, I AM SAM, Chicago, Philadelphia, The Greatest Showman şi City of Angels şi am încă sute de filme exepționale despre care merită să vorbesc, aşa că urmează Rock of Ages, Purple Rain, El Laberinto Del Fauno, A beautiful Mind, The English Pacient, Amadeus, Inception, Trainspotting şi câte şi mai câte… Prin urmare ascultaţi …şi veţi afla!

 De când există pasiunea dvs. pentru film? Care este primul film de care v-ați îndrăgostit? De ce acesta (acestea) și nu altul? 

Iubesc filmul dintotdeuna, este un fel extraordinar în care îţi poți expanda imaginaţia. Nu îmi amintesc „primul film”, cred că m-am îndrăgostit în corpore, de fenomenul cinema, de lecturile cinematografice, de magia ecranului.

Există filme pe care le tot revedeți și de care credeți că nu vă veți plictisi niciodată? Care sunt acestea? Şi de ce vă plac atât de mult? Dar actori?

Sigur că sunt şi filme la care mă întorc, dar cred că mai degrabă e vorba de creatori , de genuri si de filmografii.  Îi iubesc pe Baz Luhrmann, Tim Burton, Stanley Kubrick, Ingmar Bergman, îi admir pe Quentin Tarantino, Frank Darabont, James Cameron, Martin Scorsese şi îi respect pentru minţile lor creatoare şi filmele minunate pe care ni le-au dăruit. Îmi plac pentru poveştile lor speciale care fie au o încărcătură emoţională aparte, fie ne provoacă, fie ne dăruiesc lumi noi. Îmi plac pentru felul în care ne aduc în vieţi fabulosul, în care re-creează povestea, acordă şanse şi ne reamintesc un postulat universal: iubirea este totul.

Când ați vorbit pentru prima oară despre film, la radio? Aceea a fost prima dvs. emisiune radiofonică?

Fac radio din 1985. Pe atunci eram profesoară de română si engleză şi m-am „virusat” imediat ce am intrat în contact cu lumea legendarului Program III, care era unic în peisajul tern de atunci. Am început să colaborez la Clubul Artelor şi să fac Agenda culturală (film, teatru, literatură, arte plastice, muzică – în care am vorbit prima oară la radio despre film) şi am avut bucuria să lucrez cu nişte profesionişti de elită- Titus Vâjeu, Georgeta Adam, Elsa Cenuşă, Doina Papp. Primul interviu despre film a fost în1985 cu Nicolae Corjos, la lansarea peliculei Declaraţie de dragoste. Şi aici încep sincronicităţile: acolo l-am regăsit pe scenaristul filmului, romancierul George Șovu, care, pe când eram în liceu, era inspector şi coordona echipa de elevi finalişti la faza pe țară a Olimpiadei de limbă și literatură română. A fost o întâlnire extraordinară, acum eram jurnalistă, dar tot „domnule profesor” îi spuneam- cu dragoste şi respect- ca în anii adolescenței în care am avut dascăli cu suflet şi vocaţie, care au fost modele pentru noi.

Ne-am revăzut apoi la Extemporal la dirigenţie şi l-am reîntâlnit și pe Ned (pictorul Ion Nedelcu) care făcea scenografia, cu care mai apoi aveam să fiu colegă la revista VIP, în care semnam paginile de film – şi al cărei prim număr în varianta nouă sărbătorea cu copertă şi articol de fond …. 30 de ani de la lansarea filmului Declaraţie de dragoste!

 În 1990, după cinci ani de colaborare, m-am angajat la Radiodifuziune şi a început o altă existenţă profesională, una de pionierat aş putea spune, căci am făcut sumedenie de lucruri care nu se mai făcuseră până atunci: programe live, talk show-uri, campanii radiofonice alături de alte 12 radioruri europene, strategii pe domeniul social elaborate şi implementate, anchete şi studii de caz, regie de spectacole. Am lucrat cu Sofia Șincan, Marius Grozea, Paul Grigoriu, Jeana Ghorghiu şi Florian Pittiș, au fost ani de muncă intensă, uneori chiar dură, dar plini de bucurii neaşteptate şi întâlniri cu oameni extraordinari. Prima emisiune de film a fost „Cameră, motor, acţiune!” în 1990-91, şi era la început o rubrică extinsă în radio  programele pe care le realizam (Blue Jeans Magazin, Weekend in Blue Jeans), apoi au venit colaborarea cu distribuitorii de film şi vizionările, apoi cronicile, emisiunile de cultură cinematografică, paginile de film din reviste, blogul de cultură şi film şi… iată-mă, acum sunt vocea Scenei şi Ecranului care încheie săptămâna lucrătoare şi depănătoarea de poveşti de la Cine-Fascinație!

Cu ce v-a cucerit radioul? Și prin ce anume v-a făcut să-i rămâneți fidelă?

Am crescut cu Programul III, l-am iubit, am visat să ajung să fac emisiuni acolo şi am luat-o de la capăt de câteva ori când s-a rebranduit. Am rămas atâta timp cât am simţit că mă regăsesc acolo, iar când spiritul acela a dispărut, am ştiut că e timpul să găsesc altceva. În fapt în asta constă „arta” vieţii: să cauți și să-ţi găseşti locul, să fii flexibil, să integrezi și să poți să o iei mereu de la capăt ca și când ar fi prima oară: cu pasiune, încredere și elan.

 Insatisfacţia, plafonarea vin din pierderea interesului pentru ceea ce faci, din autosuficienţă şi minima rezistenţă cu care abordezi lucrurile. Iar radioul, locurile în care am mers cu el, oamenii pe care i-am întâlnit şi cu care am lucrat (colegii, invitații sau studenții mei), permanenta dorinţă de a fi mai bună, mai autentică, mi-au păstrat sufletul cu care şi acum iubesc meseria asta, căreia i-am dăruit din energia mea vitală 35 de ani. 

De-a lungul carierei dvs., ați întâlnit numeroase personalități artistice, din teatru, film, muzică. Care sunt cele mai interesante personalități pe care le-ați cunoscut/intervievat? Dar cele mai dificile sau, să le spunem, cele cu care ați comunicat mai greu, cele cu firi mai greu de pătruns?

Nu cred că am avut vreodată probleme de relaționare. Ii admir și îi respect pe cei pe care îi intervievez, îi abordez cu o energie stenică, incerc să îi pun în valoare în dialogurile noastre, nu sunt conventională și mă bucur să îi întâlnesc, așa că și ei îmi răspund asemenea. Totul este pe principiul „receive and transmit”.    

Nu ştiu dacă pot să fac o ierarhie, în 35 de ani am făcut sute de interviuri cu oameni marcanți din cele mai diverse domenii. Din muzică mi-au plăcut pentru personalitatea lor şi felul în care am rezonat – Eagle- Eye Cherry, Mariza (regina fado-ului), Suzanne Vega, Lhassa, Bobby Kimball (vocalistul de la Toto) şi Geoff Tate de la Queensryche. Cu el şi cu Susan (soţia lui şi managerul trupei), am avut ocazia să discut mai mult, când am organizat în 2008 concertul Operation Mind Crime de la Arenele Romane, penultima reprezentaţie a trupei cu această operă rock. A fost o seară magică, felul în care Geoff ne-a mulţumit la scenă deschisă rămâne nepreţuit. Ca şi momentul în care, de pe scena Arenei Petőfi Csarnok de la Budapesta, Boby Kimball mi-a dedicat piesa favorită. Abia am răzbit prin zidul de  fani adunaţi în fața scenei cât timp noi eram în backstage la interviu, dar am reuşit printr-o minune să fiu „la vedere”, aşa cum îi promisesem.

Am fost 9 ani corespondent Radio România la Sziget Festival de la Budapesta (un fel de Woodstock, pe atunci cel mai mare festival în aer liber din Europa) şi m-am bucurat împreună cu Marcel –„coechipierul” meu și la radio timp de 23 de ani-  de prietenia şi ajutorul lui Dan Panaitescu, fondatorul festivalului (tragic dispărut în urmă cu câţiva ani), aşa că eram permanent în backstage cu trupele. Ce vremuri…..

Mi-a plăcut să îl intervievez pe regizorul László Nemes, pentru naturalețea și fineţea lui, şi am remarcat  dincolo de un cineast atent la detalii și preocupat de abordări inedite – un tânăr de o  uimitoare normalitate, cum puțini dintre cei care ajung la recunoașterea mondială pe care ți-o conferă câștigarea unui premiu OSCAR- mai ştiu să o păstreze.

Un alt cineast cu care am rezonat frumos a fost Grimur Hákonarson (premiat la Cannes şi Clermond-Ferrand), care în realitate este cum sunt şi filmele lui speciale.

Am fost pe rând fascinată de întâlnirile cu sir Derek Jacobi, prinţesa Clotilde Courau, Armand Assante sau Radu Mihăileanu (cu care a devenit „tradiţional” să fac un interviu la lansarea filmelor sale)

Au fost sumedenie de întâlniri minunate cu actori, regizori, scenografi din teatru şi film, dar cred că niciunul dintre interviurile acestea nu m-a marcat ca întâlnirea cu antropologul Annick de Souzenelle, recunoscută pentru studiile ei de hermeneutică şi considerată „un Mircea Eliade feminin”. Am avut-o invitată într-una dintre ediţiile live ale emisiunii  „Totul despre YOGA” pe care am realizat-o timp de 8 ani împreună cu yogacharia Mario Sorin Vasilescu, la România Tineret. Un alt prilej cu care m-am simţit privilegiată a fost atunci când invitatul meu în studiou a fost dr Bruce Lipton- reputatul profesor și biolog american a cărui carte, Biologia Credinţei, mi-a schimbat orizonturi.

Sunteți realizator de emisiuni radio, critic de film, dar și designer de bijuterii. Ce fel de bijuterii creați? Din ce anume? Pentru cine? Ce faceți cu ele (le vindeți, le dăruiți)?

La bijuterie am ajuns după design vestimentar. Pe vremuri exista Fondul Plastic, locul în care te duceai dacă îţi doreai o ţinută unică, o bijuterie sau un obiect decorativ special şi am lucrat mai întâi asta, prin anii 80. Apoi au venit copiii (am două fete extraordinare!), radioul (în care munceam zi lumină), proiectele mele de freelancer, evenimentele pe care le-am organizat timp de vreo 8 ani.

La un moment dat am simţit nevoia să mă întorc la partea creativă a sufletului meu şi m-am reapucat să fac bijuterii. Lucrez cu materiale naturale- pietre semipreţioase şi preţioase, lemn, piele, textile, metal, sticlă – şi în funcţie de cum mă inspiră, folosesc fragmente de ţesături și tapiserii vechi pe care nu le las să se piardă, broderii cărora le redau viaţa. Le vând, le dăruiesc, le port. Sper să dezvolt brandul la un moment dat (poate atunci când o mă pensionez, deşi nu prea mă văd nemaifăcând radio…)

De unde această pasiune? 🙂

Pasiunile vin din nevoia noastră de a ne întregi. Faci o meserie pe care o iubeşti, dar rămâne undeva o aripă a ta care vrea şi poate să zboare. De când mă ştiu am fugit de etalonare, de hainele aidoma, de tiparele în care doreau să ne înghesuie şi asta m-a obligat să încep să schimb lucruri. Încet, încet, am căpătat încredere ( ..şi prima mea maşină de cusut electrică!) şi am luat avânt. Am început să fac întâi lucruri pentru mine, apoi lumea le voia şi pentru că nu puteam să le replic sau să le înseriez, am început să fac colecţii. Apoi am trecut la bijuterie. Am o latură creativă care nu mă lasa să stau…dar nici să mă repet, căci monotonia mă deprimă, aşa că scriu, fac haine, bijuterii, instalații ( pe vremuri mai şi pictam, făceam gravură)…e un alt fel de a mă exprima.

 Cum sunteți dvs., dincolo de spațiul public? Ce alte pasiuni aveți? Ce vă place să faceți în timpul liber?

Sunt aceeaşi indiferent unde aş fi şi ce aş face, nu am „fețe” şi atitudini diferite. Sunt de cele mai multe ori veselă, (încerc să nu îmi încarc viaţa cu lucruri şi persoane care nu mă interesează și să nu-mi irosesc energia), mă bucur aproape din orice, gândesc mai mereu de bine și de frumos, încerc să trăiesc în „acum”.

Timpul liber mi-l petrec undeva…în „Ţărania”, într- o căsuţă cu livadă și flori cu care vorbesc și unde mă reconectez cu energia de lumină.  Acolo am atelierul și miile de cărţi, CD-uri, viniluri şi DVD-uri pe care le preţuiesc. Oricât de obosită aș fi, acolo mă reîncarc şi pot să o iau de la capăt cu potenţial maxim.

În rest…sunt încă pasionată să învăţ. Continuu, de la orice şi oricine, dintotdeauna! Am învăţat de la cei doi câini  minunaţi care au trecut prin viaţa noastră, de la oameni simpli sau personalităţi, de la mâţele mele şi de la copilele cu care am crescut şi noi ca părinţi, traversând şi vârstele noastre şi vârstele lor. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o este că măreţia rezidă în simplitate. Cu cât un om este mai evoluat spiritual, cu atât este mai simplu, mai aproape de normalitate, de limpezime. Iar asta nu are nici o legătură cu câtă şcoală ai, sau unde te găseşti în vreo ierarhie : a fi OM este cea mai valoroasă distincţie pe care o poţi dobândi evoluând. 

Sunteți un om tonic, mereu cu zâmbetul pe buze. De unde vă luați zilnic doza de energie și optimism?

E natura mea, felul în care sunt construită şi modul în care am ales să trăiesc. Energia mea vine din cum gândesc: nu judec pe nimeni (dar spun întotdeauna ce gândesc), cred în bine şi în adevăr până la capăt, sunt gata să ajut pe oricine îmi cere sprijinul, încerc să îmi păstrez echilibrul şi lumina şi să scap de zgura care ne înconjoară.

Am o familie extraordinară care mă iubeşte şi mă susţine şi eu le întorc iubirea asta în fiece clipă. Marcel e cu adevarat jumătatea mea, am învăţat atât de multe de la el (muzică, radio, cum să fii bun, blând, răbdător), iar fetele noastre ne bucură şi ne fac atât de mândri! Sunt „sorii” în jurul cărora gravitez!

Bogdana, cea mare, este cea mai bună prietenă a mea, profesionistă apreciată într-o firmă de top şi o ființă frumoasă, sensibilă şi evoluată- Smaranda, cea mică, nu încetează să ne uimească: după ce a făcut jurnalism şi psihologie aici, în vara aceasta a absolvit secţia de Bijuterie/Design conceptual la Central St Martens ,University of the Arts London, cea mai prestigioasă universitate de artă şi design din Europa. Cum să nu fii optimist şi fericit când viaţa este atât de generoasă? Nu este nimic mai important pe lume pentru mine decât familia mea, ei sunt prioritatea mea absolută şi oamenii cărora le este destinată iubirea mea necondiţionată.

 Despre ce/cine vor afla, în perioada următoare, ascultătorii dvs. din emisiunile “Scena și ecranul” și “Cine-Fascinație?”

Scena şi Ecranul este o emisiune de actualitate de teatru şi film, aşa că nu prea am cum să ştiu ce o să fie în ediţiile viitoare, mai ales în contextul actual în care pandemia a închis teatrele şi cinematografele, iar premierele sunt în stand by. Dar pentru că lumea lucrează, creuzetele astea sunt la fel de spectaculoase ca operele finite, aşa că stau de vorbă cu actori, regizori, scenaristi, dramaturgi, coregrafi, directori de teatre care caută soluţii şi se pregătesc pentru atunci când se vor redeschide instituţiile de cultură. Cronicile audio se îndreaptă către filmele pe care le putem vedea on line sau la televizor, asta până vom începe iar să mergem la cinematograf.

La Cine-Fascinaţie nu am un plan exact, am sute de filme în cap şi le aleg în funcţie de stare. Dar pot să vă spun că toate sunt extraordinare, ca la vremea lor au amprentat cumva cinematografia şi au devenit memorabile cu soundtrack-urile, rolurile sau povestea lor.