Născut în România: Sorin Lucian Puia, posesorul celei mai mari colecții private de cochilii din România – sâmbătă, 23 octombrie, ora 16
23 October 2021
Născut in România – 30 octombrie 2021 –  Stă în puterea fiecăruia dintre noi să ridicăm privirea din pamant, să ne uităm in jurul nostru și să întindem o mână de ajutor atunci cand este nevoie – Andrei Gligor, ”Ultra maratonist de fapte bune”
29 October 2021

Născut în România – Invitat: Gheorghe Malancu, colecționar de aparate de radio vechi duminică, 24 octombrie, ora 16

 

 

Târgovișteanul Gheorghe Malancu a fost fascinat încă din copilărie de aparatele de radio. Prin anii 50, tatăl său a cumpărat un ”Pionier” (unul dintre primele modele construite la București de fabrica „Radio Popular”), iar în anii 60 l-a schimbat cu un ”Orizont”, aparat cu lungimi de unde scurte, care prindea mai bine postul Europa Liberă.

Cele două radiouri ale familiei au stat la baza colecției care cuprinde astăzi 370 de aparate funcționale, alături de multe altele aflate în proces de restaurare.

”Am 70 % din toată gama de aparate de radio care s-a fabricat în România, modele pe lămpi (Modern, Enescu) și cu tranzistori (Traviata, Pacific, modelul de radio de buzunar Zefir). În continuare urmăresc modelele românești care îmi lipsesc… ”

Fiecare piesă din colecție are o poveste. Gheorghe Malancu se mândrește cu un aparat de proveniență americană, care a aterizat în România pe vremea războiului, dar și cu un model fabricat la ordinul lui Hitler, care seamănă cu un difuzor.

”O piesă unicat este un aparat de radio Zenith, fabricat în 1938, în serie mică, pentru soldații americani care erau în Europa, în timpul războiului. Un avion american a fost lovit de artileria de la Ploiești și a venit în picaj în grădina unui sătean. Acesta l-a salvat pe pilot și a găsit în avion un aparat de radio, pe care l-a pus în podul casei, unde a rămas până l-am descoperit eu.”

Alături de radiouri, colecția cuprinde și patefoane, gramofoane, magnetofoane și alte aparate de redare a sunetului. În prezent, sunt depozitate în câteva săli ale Muzeului Comunismului din Târgoviște, nefiind accesibile publicului. Gheorghe Malancu speră ca în cadrul Muzeului se va înființa o secție specială, dedicată istoriei aparatelor de radio, istorie pe care colecția sa o ilustrează.

Realizator: Dana Pitrop

Fotografii din arhiva personală a invitatului