Nicolae Zamfir, director din 2004 al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei, a fost înlocuit cu Nicolae Mărginean, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai Institutului, președintele Consiliului Științific și fost director al Departamentului de Fizică Nucleară.
Nicolae Zamfir a fost acuzat de cercetătorii din Institut că nu mai putea ocupa legal funcția de director, deși mandatul îi fusese prelungit prin ordin de ministru încă 4 ani. În plus, România nu a mai fost inclusă în ELI ERIC, din cauza întârzierilor în construcția și operaționalizarea „Laserului de la Măgurele”.
Noul director interimar pe o perioadă de șase luni este Nicolae Mărginean, actualul președinte al Consiliului Științific.