Ilustrată din Amsterdam – Ce poti face cu o idee
5 October 2020
Știri pe vinil: „Înainte de 1989, granița nu era în raniță, ci în țeava puștii soldaților care păzeau frontierele României” – Herta Muller
7 October 2020

Nominalizări la Premiul CARTEA DISCRETĂ a Anului (2019) organizat de ARCCA (Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor)

Juriul, format din Simona Sora (președintă), Ciprian Măceșaru și Radu Vancu, a făcut următoarele nominalizări:

Sorin Delaskela, Destrămare (Editura Paralela 45);

Vlad Drăgoi, Mica mea inimă de om singuratic (Editura Polirom);

Ștefania Mihalache, Copilăria. Reconstituri literare după 1989 (Editura Paralela 45);

Moni Stănilă, Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Editura Polirom);

Cristina Vremeș, Trilogia sexului rătăcitor (Editura Humanitas).

Nominalizările au scopul de promova cărți care, deși valoroase, au primit o prea discretă atenție. Recunoașterea importanței acestor opere implică și o recompensă financiară: 10.000 de lei pentru câștigătorul premiului și indemnizații de consolare de câte 1000 de lei pentru ceilalți patru autori.

Premiul CARTEA DISCRETĂ își propune să dea un impuls spre o mai largă circulație unor volume insuficient cunoscute și/sau apreciate. Un criteriu important este ca volumele selectate să nu fi fost nominalizate/premiate (pot fi exceptate cazurile în care e vorba despre premii foarte puțin vizibile). E vorba apoi despre cărți în mare măsură ignorate de critici. Nu notorietatea autorului este discutată, ci cazul concret al unei cărți.

Începând cu această ediție nu au mai fost luate în calcul volumele de poezie, deoarece ARCCA a decis crearea unui premiu dedicat exclusiv poeziei: Cartea de Poezie a Anului. Prima ediție va avea loc la sfârșitul acestui an.

Parteneri media: TVR1 (Emisiunea „Cooltura”), Radio România Cultural, BookHub, Filme și Cărți, O mie de semne, Revista Accente.