O altfel de salată de vară (în stil iugoslav)
13 June 2017
Scriitori contemporani la muzeu Doina Ruști / 7
13 June 2017

O carte pe zi: Carlos Ruiz Zafón, Umbra vântului

O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Marţi, 13.06.2017, în emisiunea Intro

Carlos Ruiz Zafón, Umbra vântului, trad. de Dragoş Cojocaru, Editura Polirom, Iaşi

Nu mai este un mister pentru nimeni dintre ascultători că sunt fan al scriitorului catalan Carlos Ruiz Zafón. De altminteri, nu sunt singurul, Internetul fiind plin de cluburi înfiinţate de suporteri entuziaşti ai acestui formidabil prozator. Prin urmare, în calitate de admirator al acestuia, nu puteam ocoli romanul care i-a adus notorietatea, Umbra vântului. Atât de mult i-a fascinat pe cititori romanul lui Zafón, încât unii dintre aceştia au ajuns să refacă traseele barceloneze ale eroilor cărţii, realizând o medie între reperele istorice decelabile şi identificabile în ţesutul urban de astăzi, şi cele imaginare, inventate de artist. Există cel puţin şase sau şapte asemenea hărţi de călătorie pentru fanii universului zafonian din Umbra vântului, precum şi o duzină de Booktraileruri, scurte scenarii filmate de amatori şi plasate pe Net. Entuziasmul este mare, iar imaginaţia celor impresionaţi de Carlos Ruiz Zafón una fără limite.

Cât mă priveşte, recunosc că o parte din farmecul romanului Umbra vântului se datorează şi supleţei de viziune a tălmăcitorului, Dragoş Cojocaru, textul autorului barcelonez văzând lumina tiparului la Editura Polirom de la Iaşi. Afirm aceasta deoarece nu e deloc floare la ureche să transpui în graiul românesc atâtea nuanţe şi registre lexicale.

Ca de obicei, scena desfăşurărilor epice este chiar Barcelona, oraşul de care Zafón este îndrăgostit. Şi aş spune, tot ca de obicei, totul se învârte în jurul unui mister, unul identic cu acela celebrat de Umberto Eco în Numele trandafirului. O carte, un roman ascuns în clubul selectiv şi exclusivist numit Cimitirul Cărţilor Uitate, prilejuieşte întreaga desfăşurare enigmistică, poliţistă şi metafizică a romanului Umbra vântului. Daniel, fiul de nouă ani al anticarul Sempere, alege cartea lui Julián Carax, Umbra vântului. Cine primea acest privilegiu se obliga să păzească pe viaţă cartea electivă. Lectura a durat efectiv o noapte, dar implicaţiile aveau să-i marcheze întreaga viaţă lui Daniel, cel care se îndrăgosteşte de frumoasa fiică oarbă a bogatului anticar Barceló, şi ea amorezată de misteriorul Carax.

Autor anonim, inexistent pentru critică şi marele public, care a trăit la Paris, dispărând apoi enigmatic, Julián Carax îi vrăjeşte pe puţinii lui cititori, făcându-i captivi pe viaţă. Un personaj bizar, care miroase a hârtie arsă, un fel de demon al urii faţă de Carax, vânează ultimele exemplare ale tuturor tirajelor existente. Existenţa lui Daniel se transformă pe măsură ce anii trec într-o cursă dublă: apărarea ultimului exemplar al romanului şi descifrarea tainei acestuia. Este o întreprindere extrem de riscantă, deoarece adversarii sunt numeroşi şi foarte motivaţi, atât cei care oferă o avere pentru Umbra vântului, cât şi aceia care vor să vadă distrus romanul.

Dar până la urmă, care este tâlcul fermecătoarei naraţiuni la care ne invită Carlos Ruiz Zafón? Unul simplu şi totodată greu de asumat: viaţa ca o poveste sau cartea ca hartă a destinului. Teza scriitorului barcelonez este radicală, căci între ficţiune şi realitate, între reverie şi faptă, între idee şi corp nu există practic bariere. Cine are simţul trăiniciei efemerului înţelege prea bine trecerile, altminteri inobservabile, între cele două planuri. Şi pentru că vorbeşte atât de frumos despre un adevăr inaparent, este practic imposibil ca rândurile lui Carlos Ruiz Zafón să nu te subjuge, ipoteticule cititor…

Carlos Ruiz Zafón,  coperte, imagini ilustrând universul romanului, link you tube spre un ghid video de călătorie pe urmele eroirlor din Umbra vântului:

https://www.youtube.com/watch?v=rCbciXjAjvw.