DOCUMENTAR: Scriitoarea Virginia Woolf, 135 de ani de la naștere
25 January 2017
Sunet, culoare și vibrație la Ateneul Român – Regal de dansuri tradiționale cu ocazia Anului Nou Chinezesc
25 January 2017

Popasul lui Cuza la Timișoara. Povestea hotelului “Der Trompeter” unde a locuit domnul Unirii în drumul spre exil

Unul dintre cele mai renumite hoteluri din Timişoara de acum 200 de ani, era Der Trompeter, devenit apoi hotelul Hungaria. Se află pe strada Eugeniu de Savoya colţ cu strada Augustin Pacha. Aici avea să petreacă câteva nopţi prinţul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său spre exil.

24 ianuarie 1859 este data Unirii Principatelor Române, înfăptuită la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti. Domnia lui Cuza nu a durat prea mult și puțini sunt cei care știu că, în 1866, după ce a abdicat, Cuza a petrecut câteva zile la Timișoara, în drumul său spre exil.

Clădirea care a găzduit cel mai luxos hotel al Timişoarei a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. La început avea numai un etaj, şi aparţinea judecătorului Anton Seltman. În anul 1899 i s-a ridicat etajul al doilea, povesteşte istoricul timişorean Ioan Szekernyes.

Aici trăgeau persoane din înalta societate şi oameni bogaţi, conţi, duci sau împăraţi. Prin 1780 o cameră cu pat costa 15 cruceri. Un meniu copios costa 10 cruceri. În anul 1807, locuieşte în acest elegant hotel împăratul Francisc I. Mai apoi, chiar în mai multe rânduri, aici poposeşte împăratul Franz Josef al Austriei. În numărul din 7 martie 1866 al ziarului de limbă germană Temeswarer Zeiting, consemna cazarea prinţul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său de exil.

Pe peretele clădirii se află o placă de marmură care dă de ştire că în 1866, Cuza, primul domn al Principatelor Române, în drum spre exil a poposit aici.

Din păcate, nu există niciun anunţ despre vizita împăratului Francisc I din 1807 sau despre vizitele lui Franz Josef.

Ascultați reportajul în format audio realizat de Ștefan Both (Radio Timișoara):