Astra Film Festival face valuri. Vizionare de film din bărci care plutesc pe lac
1 September 2020
FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ ÎN ROMÂNIA – Filmul francez la feminin
2 September 2020

PORTRET: 100 de ani de la naşterea actriţei Irina Răchiţeanu-Şirianu

Motto: „Irina Răchițeanu Șirianu este un actor-medium, transpus până la descărnare, capabil să meargă fără să atingă scândurile pe care calcă, în stare să-şi acorde vocea la harfele eoliene…” – regizorul Ion Sava, despre Irina Răchițeanu-Șirianu

Miercuri, 2 septembrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea actriţei de teatru, film şi teatru radiofonic Irina Răchiţeanu-Şirianu.

Irina Răchiţeanu s-a născut la 2 septembrie 1920, la Brăila, fiind fiica medicului Octav Răchiţeanu şi a Elenei Atanasiu.

A urmat liceul de fete din oraşul natal, apoi, după absolvire, alături de sora sa, Carmen Răchiţeanu – devenită, mai târziu, artist plastic – , şi de mama sa, Elena, se mută la Bucureşti, unde intră la Conservatorul de teatru, la clasa celebrei Maria Filotti.

În anul 1941, urma să debuteze în film în rolul Mariei din „Focuri sub zăpadă”, în regia lui Marin Iorda, jucând alături de Constantin Bărbulescu, însă dificultăţi de ordin financiar au împiedicat finalizarea proiectului.

În anul 1942, va absolvi facultatea – fiind colegă de generaţie cu Raluca Zamfirescu, Ion Henter, Ion Manolescu, Eugenia Bădulescu, Corina Constantinescu.

A fost angajată imediat după absolvire de Victor Ion Popa, la Teatrul din Sărindar, rolul de debut fiind cel din „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu.

ACTRITA IRINA RACHITEANU SIRIANU

A jucat şi în travesti şi în „Coana Chiriţa”, la Teatrul din Sărindar, apoi s-a aflat pe scena de la Comedie şi mai apoi la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde, din anul 1947 devine societar, clasa a III-a.

În 1943, actriţa afirma: “Eu, personal, când spun «teatru», simt ca mi se înfioară toată carnea pe mine, simt un val de sânge cald la inimă şi simt că mă transform în zeci de personalităţi diferite de a mea şi, pe moment, mă simt alta”.

De asemenea, în 1946, Irina Răchiţeanu se destăinuia: “Teatru! Marele şi frumosul meu ideal, marea mea iluzie, marea şi nepreţuita mea zădarnicie! Glorie! Ce comic! Să te zbaţi, să urli, să plângi, să înghiţi mojicii, să-ţi calci peste atâtea susceptibilităţi, să treci peste atâtea lucruri… Ca să joci teatru! Recunosc că sunt ori prea înaintată, ori prea înapoiată în viziunea mea de teatru. Teatrul pentru mine e o manifestare cu caracter aproape divin, religios, sacru”.

A colaborat cu marii regizori de teatru ai vremii, de la Victor Ion Popa şi Lucia Sturdza Bulandra la Aurel Maican, Marietta Sadova şi Ion Sava, alte roluri memorabile pe care le-a interpretat fiind în “Eugènie Grandet” după Balzac, “Puterea întunericului” de L. Tolstoi, “Profesiunea doamnei Warren” de G. B. Shaw, “Strigoii” de Ibsen, “Frumoasa adormită” de R. di San Secondo, “Cetatea de foc” de M. Davidoglu, “Judecata focului” de A. Adamescu, “Reţeta fericirii” de A. Baranga, “Duşmanii” de M. Gorki, “Surorile Boga” de A. Baranga.

A interpretat la Teatrul Modern, un rol în piesa „Henric al IV-lea” de Pirandello, în regia lui Aurel Ion Maican.

La Teatrul „Comedia” al lui Sică Alexandrescu a jucat în „Strigoii” de Ibsen și „Mașina de scris” de Cocteau, iar la Teatrul „Nostru”, a interpretat rolul titular din „Thérèse Raquin” de Zola, în regia Luciei Sturdza-Bulandra.

La Teatrul Național din Bucureşti a interpretat rolul Carminei din „Frumoasa adormită” de Rosso di San Secondo, în regia lui Ion Sava, Anca din „Năpasta” de Caragiale, Lady Torrance din „Orfeu în infern” de Tennessee Williams, alături de Florin Piersic, Maria Stuart de Schiller, Doamna Clara din „Vlaicu Vodă” de Davila, Medeea lui Seneca.

În anii ’60 – ’80 ai secolului trecut, pe scena Naţionalului bucureştean, a parcurs perioada marilor creaţii, sub bagheta regizorilor Moni Ghelerter, A. Finţi, Sică Alexandrescu, M. Berechet, I. Cojar şi, mai apoi, Silviu Purcărete, Cristian Hadji-Culea şi Felix Alexa: “Oameni care tac” de Voitin, “Ana Karenina” de Tolstoi, “Regele Lear”, de Shakespeare, “Orfeu în infern” de T.Williams, “Maria Stuart” de F. Schiller, “Vlaicu Vodă” de Davila, “Întâlnire cu îngerul” de Sidonia Drăguşanu, “Părinţii teribili” de J. Cocteau, “Troienele” de Euripide, “Năpasta” de I.L. Caragiale, “Pisica în noaptea anului nou” de D.R. Popescu, “Iadul şi pasărea” de Ion Omescu, “Medeea” de Seneca, “Marele soldat” de D. Tărchilă, “Stop pe autostradă” de A. Nicolaj, “Citadela sfărâmată” de H. Lovinescu, “Bătrâna şi hoţul” de V. Savin şi, după ’89, unul dintre ultimele sale roluri, Rebecca Nurse din „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller.

Irina Răchiţeanu a jucat pe scena teatrelor “Sărindar”, “Munca şi Lumina”, “Comedia”, “Modern”, “Teatrul Nostru”, “Maria Filotti” Brăila, “Mogador”, teatrul “Armatei”, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, teatrul “Nottara”, “Teatrul Mic” şi “Teatrul Foarte Mic”.

Irina Răchiţeanu va juca, în 1951, rolul Anca Olteanu, soția lui Dan, în filmul „Viața învinge”, regia Dinu Negreanu, alături de marele actor George Vraca, apoi a apărut în serialul TV „Realitatea ilustrată” (1969) şi în „Nunta însângerată” (1976), regia Timotei Ursu, alături de Olga Tudorache, o adaptare TV după drama lui Federico Garcia Lorca.

Irina Răchiţeanu-Şirianu a fost și profesoară la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, pregătind generații întregi de actori, iar în anii ’70-’80, a susţinut numeroase spectacole de poezie, intitulate “De viaţă, de dragoste, de moarte”, culegere din folclorul românesc, “Să ne facem daruri”, după poeziile Ninei Cassian, şi “Cu ochii deschişi”, după poeziile Anei Blandiana.

După un astfel de recital, intitulat “Să ne facem daruri”, în anul 1985, criticul de teatru Ileana Lucaciu scria: “În mijlocul tinerilor, artista şi-a rostit fiecare vers dedicînd cuvântul tinerilor ce o ascultau cu adevărat vrăjiţi. Nu mai receptam doar farmecul versului, ci ne implicam fiecare în sensurile profunde acordate cuvântului de artistă, ne regăseam în starea creată cu generozitate de Ea”.

Irina Răchițeanu Șirianu a avut însă și o remarcabilă prezenţă în spectacolele de teatru radiofonic, alături de figuri remarcabile ale teatrului românesc – Clody Berthola, Alexandru Repan, Rodica Suciu Stroescu, Coca Andronescu, Costel constantin, Lucia Mara, Violeta Andrei ori George Constantin – , cum sunt apariţiile în „Medeea” de Seneca, regia artistică Titel Constantinescu, „Făt Frumos” de Horia Furtună, sub bagheta regizorului Paul Stratilat, „Wilhelm Tell” de Friedrich Schiller, regia artistică Mihai Pascal sau „Nunta însângerată” de Federico Garcia Lorca, spectacol semnat de Dan Puican,

În anul 1949, s-a căsătorit cu scriitorul Vintilă Russu-Şirianu, dramaturg, traducător, memorialist și publicist, nepot al lui Ioan Slavici. Deşi ea avea 29 de ani, iar scriitorul 52 şi nu au locuit împreună o vreme – fiindcă el era la Reşiţa iar ea juca la Bucureşti – , şi-au trimis scrisori înflăcărate de iubire, alintându-se Dusetin şi Dusetina, iar căsătoria lor va rezista cu brio.

Artista a fost distinsă cu titlul de Artist Emerit şi a primit şi alte titluri cum sunt Ordinul Muncii clasa a II-a (1950) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”, Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și clasa I (1971).

Irina Răchițeanu-Șirianu a plecat la Domnul la 15 octombrie 1993, la vârsta de 73 de ani. Îşi găseşte odihna veşnică la Cimitirul Bellu.

Despre marea artistă, Florin Piersic îşi aminteşte: “Vorbesc despre una dintre actriţele pe care… nu că le-am iubit, le-am adorat! Irina a rămas pentru mine un model de concentrare, de dăruire pentru public şi pentru rolul pe care-l făcea!”.

de Razvan Moceanu – RADOR