Expoziție-eveniment „Civilizația Gumelnița. Viața în sud-estul României acum 6500 de ani”
25 May 2021
Protejarea copilului în familie – Introspecții, 30 mai 2021, ora 18.30
28 May 2021

PORTRET: 200 de ani de la moartea lui Tudor Vladimirescu

Motto: “Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine!Veichiul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!” – Tudor Vladimirescu, Proclamația de la Padeș, 23 ianuarie 1821

Joi, 27 mai, se împlinesc 200 de ani de la moartea lui Tudor Vladimirescu, domn al Țării Românești şi conducătorul Revoluției de la 1821, unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaştere naţională a României.

Tudor Vladimirescu (sau Tudor din Vladimir) s-a născut în anul 1780, la Vladimir, judeţul Gorj, într-o casă din lemn de pe culmea unui deal, din părinți moșneni, Constantin și Ioana, familia având alţi doi copii, pe Constandina şi pe Papa.

Etimologic, „Tudor” are rădăcini în celticul „Teutorigos”, care s-ar traduce prin „conducătorul poporului”, iar „Vladimirescu” este și el un nume compus din Volod (din slavonă), care ar însemna a conduce, putere şi sufixul „mir”, care înseamnă  lume, pace.

Tudor ia primele lecţii de scriere și citire de la preotul Pârvu Ciuhoi din satul natal.

Apoi, la vârsta de 12 ani, își continuă studiile, inclusiv limba gracă, la Craiova, în casa boierului Ioan Glogoveanu. Acesta a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și l-a folosit în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.

Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere considerabilă prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu.

După ce a devenit un renumit negustor de vite, Tudor primeşte de la domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Ipsilanti, însărcinarea formării unui corp de voluntari (pandurii, armată cu obligații semipermanente), pentru apărarea Olteniei de năvălirile trupelor neregulate otomane. Curând este numit mare comis, vătaf de plai la Cloşani (Mehedinţi), apoi mare sluger.

În perioada 1806 – 1812, participă la războiul ruso-turc ca ofițer rus, cu gradul de porucic (locotenent) și este decorat de țarul Rusiei, Alexandru, cu ordinul Sfântul Vladimir cu spadă.

Tudor reuşeşte până la vârsta de 30-35 de ani să strângă o însemnată avere, în special ca urmare a negoţului cu vite şi porci, dar şi cu cereale. Vladimirescu deţinea câteva moşii la Cerneţi, Cloşani, Purcari, Topolniţa, Baia de Aramă etc. A ridicat biserica din Prejna şi începe construirea altui lăcaş la Cloşani, avea o cârciumă şi câteva mori de apă.

În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița. La Viena îl va cunoaște pe contele Capodistria, ministrul de externe al Rusiei și fruntaș al Eteriei.

Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară, la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate agoniseala.

Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.

A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot.

Ca înfăţişare, Tudor era, după mărturia unui contemporan, „om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine proporţionată, faţa blondă, mustaţa galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică bărbie, om nu urât;sta drept, ţanţoş, vorba brevă (scurtă), răstită şi… destul de elocventă, aier de comandant… Netăgăduit este că era om de inimă. Cine ştie ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit”.

În contextul în care, la începutul secolului al XIX-lea, apărea aşa-numita reformă a boierilor, care cereau respectarea autonomiei statale şi obţinerea independenţei, neutralitatea pământului românesc, domnitori pământeni, respectarea drepturilor politice, apărea propunerea de instaurare a unei republici aristocratice, conduse de boierime, cerinţa „partidei naţionale”, concept introdus de Gavril Callimachi, iar Rosetti-Rosnovanu propunea, în anii 1817-1818, ca domnia să se constituie în organ de supraveghere şi control, iar puterea reală trebuia să treacă în mâna unei Adunări obşteşti şi a unui divan controlat de boierime.

Aşadar, în ordinea cronologică a actelor preconstituţionale de pe actualul teritoriu al ţării noastre, apare, în anul 1821, la 17 ianuarie, „Cererile norodului rumânesc”, document redactat de Tudor Vladimirescu, care prevedea înlăturarea domnitorilor fanarioţi şi reinstaurarea celor pământeni, iar alungarea grecilor era văzut ca primul pas pentru cucerirea independenţei. Este considerat primul document cu caracter constituţional din Ţările Române.

Țelurile Revoluției de la 1821 au fost consemnate în diferite acte, continuînd cu Proclamația de la Padeș, cu Proclamațiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie și alte scrisori și declarații ale lui Tudor Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale și politice și să asigure accesul țării la un statut de mai largă independență.

Desigur, conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.

Aşadar Revoluţia din 1821, organizată şi condusă de Tudor Vladimirescu, începe la 23 ianuarie cu citirea cunoscutei Proclamaţii de la Padeş, continuă cu fortificarea mănăstirilor din nordul Olteniei (Tismana, Motru, Strehaia) şi cu organizarea taberei de instruire de la Ţânţăreni.

La 4 martie, Tudor ajunge la Slatina cu 6000 de pedeştri şi 2000 de călăreţi, la 16 martie intră cu oastea în Bolintin, iar la 21 martie îşi instalează tabăra de luptă la Cotroceni.

Intrând în București în fruntea „adunării poporului“, Tudor este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război.

În aprilie 1821, sub titlul „Cererile norodului românesc”, Tudor face cunoscut adevăratul program al revoluţiei – care fusese redactat încă din 17 ianuarie 1821 – , iar pentru a feri ţara de ocupaţia turcească, încearcă să obţină retragerea eteriştilor.

La 15 mai, Tudor organizează ridicarea taberei de la Bucureşti, ordonând retragerea către nordul Olteniei.

În acest timp, eteriştii desfăşoară intense acţiuni diversioniste culminând cu asasinarea lui Tudor la Târgovişte, în dimineaţa zilei de 27 mai 1821 de către Vasile Caravia, un beţiv notoriu poreclit „monstrul de la Galaţi”, care împreună cu Gherasim Orfanos şi Constantin Cavaleropoulos, au hăcuit trupul lui Tudor cu topoare, aruncându-l apoi într-o fântână părăsită de lângă grădina Geartol.

La scurt timp după asasinarea lui Tudor Vladimirescu, la data de 7 iunie 1821, eteriştii sunt învinşi de turci în lupta purtată la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea. Chiar dacă au reuşit să-i înfrângă pe revoluţionari, otomanii au fost determinaţi să pună capăt domniilor fanariote.

În amintirea lui Tudor Vladimirescu, în 1932, prin eforturile Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj, condusă de Aretia Tătărescu, este inaugurată Casa Memorială din satul natal, Vladimir, care oferă vizitatorului obiecte şi documente legate de viaţa conducătorului revoluţionar de la 1821, Tudor Vladimirescu.

Destinul lui tragic, romanțat desigur, a devenit, în 1962, sursă de inspirație pentru scenaristul Mihnea Gheorghiu și regizorul Lucian Bratu, care au realizat un lung metraj artistic cu Emanoil Petruț în rolul titular.

Pe 16 aprilie 2021, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic monede din aur, argint, tombac cuprat şi alamă pentru colecţionare cu tema ”200 de ani de la Revoluţia din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu”.

Anul 2021 este „Anul Tudor Vladimirescu”, potrivit unei legi promulgate de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, Tudor Vladimirescu este declarat „Erou al naţiunii române”, „pentru rolul marcant, curajul, eroismul şi sacrificiul lui din timpul Revoluţiei din 1821”. Cu acest prilej, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate pot organiza programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific. Evenimentele organizate în cadrul „Anului Tudor Vladimirescu” sunt „menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu şi care a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaştere naţională a României”…

de Răzvan Moceanu – RADOR