Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: Seniorul liberal Mircea Ionescu – Quintus a ajuns la centenar !

18 Martie 2017, 09:17

Omul politic Mircea Ionescu – Quintus, un simbol al liberalismului de la noi din ţară, împlineşte sâmbătă, 18 martie, 100 de ani. Membru al Partidului Naţional Liberal de 70 de ani, fost senator, fost ministru al justiției și fost președinte al Senatului, dar şi scriitor, Quintus şi-a dedicat întreaga viaţă valorilor liberale, iar participarea sa la viaţa politică i-a adus grele suferinţe în detenţie, pentru vina de a fi înţeles valorile veritabile ale democraţiei, în perioada totalitarismului. A trăit sub multe regimuri, în perioada dictatorială a lui Carol al II-lea, l-a respectat pe Ion Antonescu şi a avut sentimente de preţuire şi iubire faţă de Regina Maria şi de Regele Ferdinand întregitorul, a prins două războaie mondiale şi o Revoluţie.

Ajuns la această venerabilă vârstă, Mircea Ionescu-Quintus este mărturia vie a istoriei poporului român şi un exemplu de moralitate demn de urmat pentru actuala clasă de politicieni şi nu numai.


Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917, la Cherson, în Crimeea, unde familia sa, cu vechi tradiţii liberale, era refugiată. Tătăl său, Ionescu Quintus, avocat de profesie, a avut nu mai puţin de nouă mandate de parlamentar.

În perioada 1927 – 1934, a parcurs studiile la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti.

În anul 1936, pe perioada studenţiei, ia contact cu ideile liberale, primind „botezul” de la primul ministru de la acea vreme,  Gheorghe Tătărăscu, care a avut meritul de a-l fi „imunizat” faţă de curentul legionar care cuprinsese mediile universitare din acea perioadă. I-a avut drept  modele pe I. G. Duca şi Nicolae Iorga – de la care a avut privilegiul de a primi sfaturi de viaţă.

În anul 1938 a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, specializarea Drept şi procedură penală, iar în anul 1940 devine avocat în cadrul Baroului Prahova.

A plecat apoi pe front, fiind încadrat în comandamentul Corpului 5 Armată, a luptat la Cotul Donului şi a ajuns apoi până înspre Munţii Tatra, în anul 1942 fiind decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade şi panglici de Virtute Militară.

În perioada 1945 – 1947 devine membru al Partidului Naţional Liberal, membru al Tineretului Liberal „Brătianu” din judeţul Prahova şi membru al Comitetului Naţional al Tineretului Liberal.

În anul 1947 se căsătoreşte cu Viorica, provenită dintr-o familie cu tradiţii liberale, soţia sa fiind, ca şi el, membră a PNL din anul 1945 – de la vârsta de 17 ani.

În anii 1948 şi 1952 – 1954 a fost deţinut politic. A fost eliberat în 1954 din lăgarul de muncă de la Borzeşti.

În anul 1952 i se naşte unicul fiu, Răzvan Quintus, în timp ce tatăl său era deţinut la Coasta Galeş. Fiul său avea să urmeze profesia tatălui şi bunicului său, fiind licenţiat în drept.


În perioada 1977 – 1985 este consilier îndrumător de avocaţi stagiari, iar după Revoluţia din Decembrie 1989 îşi reia activitatea politică în PNL, în anul 1990 devenind președinte al organizației județene Prahova a PNL şi vicepreședinte al partidului. De asemenea, în perioada februarie – iunie 1990, a fost membru al CPUN – Prahova.

La 20 mai 1990 este ales deputat de Prahova în prima legislatură postdecembristă, pe lista PNL, iar în acelaşi an pe 18 iunie, devine vicepreședinte al Adunării Deputaților, funcţie pe care a deţinut-o până în septembrie 1991.

În perioada 1991-1993 devine profesor la catedra de Drept Constituţional şi Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universităţii de Inventică din Ploieşti.

În perioada 16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992 a fost ministru al Justiţiei în Guvernul condus de Theodor Stolojan.

La 26 februarie 1993 este ales președinte al PNL, funcţie pe care a deţinut-o până în 17 februarie 2001.

În anul 2001 a publicat volumul ,,Moara dracilor’’, ce conţine versuri create în perioada detenţiei, cu aproape 50 de ani în urmă.

La 3 noiembrie 1996 a obţinut un mandat de senator de Prahova în cadrul alegerilor parlamentare, iar la 27 noiembrie 1996 a fost ales vicepreşedinte al Senatului României, apoi, în legislatura 2000 – 2004 obţine un nou mandat de senator pe listele PNL Prahova, devenind, la 1 februarie 2000, preşedinte al Senatului României.

Din data de 19 octombrie 2002 este președinte de onoare al PNL.

Mircea Ionescu-Quintus este şi scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România și membru a numeroase societăți și asociații culturale și în conducerea unora dintre acestea, președinte de onoare al fundațiilor culturale „I.L. Caragiale” și „Nicolae Grigorescu” – Câmpina.

Este, de asemenea, membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Este autor al volumelor „Haz de necaz”, „Epigrame”, „Epigrame şi epitafuri”,  „Lacrima scoicilor”, „Cazul Dorin Condrea”, „Mărturie mincinoasă” şi „Citaţie pentru un necunoscut”. Este coautor la numeroase culegeri de epigrame editate de Clubul „Cincinat Pavelescu” din Bucureşti şi a avut numeroase colaborări la reviste şi publicaţii precum „Gluma”, „Păcală”, „Mitică”, „Urzica”, „Moftul Român”, „Palatul de Justiţie” şi „Cronica Română”.

Este cetățean de onoare al orașelor Ploiești, Baia Mare și Orșova.

Mircea Ionescu-Quintus a obţinut numeroase premii şi distincţii, precum Premiul „Ştefan Tropcea” – Brăila – în 1989, Diploma Editurii „Românul” pentru activitate parlamentară – în 1990, Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România – în anul 1991, Premiul „Cincinat Pavelescu” al Societăţii Academice „Titu Maiorescu” – în 1992, Premiul „Cronica Română” pentru activitate politică şi Premiul Asociaţiei Umoriştilor Români pentru epigramă – ambele în anul 1993.

A primit, de asemena, Ordinul portughez “Infante Don Henrique”, în grad de Mare cruce şi Ordinul danez “Daneburg”, în grad de Mare cruce.

În anul 2009, cu ocazia “Zilelor oraşului Ploieşti”, a primit o stea pe “Aleea Celebrităţilor” aflată în centru, în zona pietonală Nichita Stănescu.

În aprilie 2009, preşedintele Traian Băsescu i-a acordat gradul de general de brigadă în retragere.

În februarie 2015, în cadrul Galei TNL, a primit premiul pentru întreaga carieră în slujba valorilor democrației, a civismului și libertății de expresie.

La 16 decembrie 2015, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat că, în cazul în care i se va acorda o pensie specială, în urma celor 10 ani cât a fost parlamentar, o va refuza, iar dacă pensiile se vor acorda la cerere, nu va face niciodată o astfel de solicitare care să-l „ruşineze”.

Toată lumea se întreabă care este secretul longevității lui Mircea Ionescu-Quintus. Acesta răspunde că nu și-a bătut joc de viață, nu a pierdut nopțile, nu a băut peste măsură, nu a făcut excese alimentare, deci secretul longevităţii îl reprezintă cumpătarea.

Sursa: RADOR (de Răzvan Moceanu)

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
Istorie-filozofie-psihologie 18 Martie 2024, 12:06

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii

Daniel Barbu, profesor universitar și fost ministru al Culturii, a murit la vârsta de 66 de ani. Decesul a fost...

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Istorie-filozofie-psihologie 12 Martie 2024, 09:21

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental

Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11:00, va avea loc cea de-a 10-a conferință susținută de doamna academician...

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Istorie-filozofie-psihologie 11 Martie 2024, 09:32

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate

Analiza post-publicare a arătat că aceasta nu îndeplinește standardele lor editoriale.

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Istorie-filozofie-psihologie 22 Februarie 2024, 12:03

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR

Un eveniment de predare - primire a bunurilor a fost organizat miercuri.

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Istorie-filozofie-psihologie 21 Februarie 2024, 10:30

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur

Ioan T. Morar va participa astăzi, 21 februarie 2024 (ora 14.30, Sala B120) la un atelier cu studenți și cadre didactice,...

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"
Istorie-filozofie-psihologie 06 Februarie 2024, 07:47

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"

Tipul de cancer nu a fost dezvăluit. Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu "o formă de cancer", a...

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"
Fotografiind războiul și atrocitățile. Aspecte ale Holocaustului din România și teritoriile controlate de România
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2024, 07:14

Fotografiind războiul și atrocitățile. Aspecte ale Holocaustului din România și teritoriile controlate de România

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului va fi marcată la ICR Londra printr-o proiecție de film și o...

Fotografiind războiul și atrocitățile. Aspecte ale Holocaustului din România și teritoriile controlate de România
#Aiciastat Serata culturală cu flaut și romanțe la caravanserai de Ziua Unirii Principatelor 24 ianuarie 2024, ora 18:00
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2024, 05:10

#Aiciastat Serata culturală cu flaut și romanțe la caravanserai de Ziua Unirii Principatelor 24 ianuarie 2024, ora 18:00

Asociația culturală “Aici a stat” organizează astăzi, 24 ianuarie, la ora 18:00, singura serată culturală a...

#Aiciastat Serata culturală cu flaut și romanțe la caravanserai de Ziua Unirii Principatelor 24 ianuarie 2024, ora 18:00
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
SERVICIUL DE NOAPTE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru