PORTRET: Marin Moraru – actorul genial cu suflet de copil

Marţi, 21 august, se împlinesc doi ani de la trecerea la Domnul a marelui actor Marin Moraru. După ce în copilărie a visat să devină aviator, destinul i-a rezervat un loc în galeria marilor personalităţi culturale ale ţării, iar după o carieră strălucită de peste cinci decenii, în care a jucat şi încântat în sute de roluri în teatru şi film, a ajuns un veritabil etalon de profesionalism în cultura naţională. Modest şi jovial, emotiv din cale-afară, dezinvolt şi vivace, Marin Moraru a primit din partea spectatorilor dragoste şi admiraţie, într-un raport care a arătat mereu că respectul pentru meserie, dragostea de ţară, credinţa în valori, nu sunt clişee desuete, ci au reprezentat elemente existenţiale definitorii ale minunatului artist.

Marin Moraru s-a născut la 31 ianuarie 1937, în Bucureşti, într-o familie modestă – tatăl său fiind vopsitor de vagoane la CFR, iar copilăria şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti, pe strada Tabla Buţii.

În copilărie visa să devină aviator, însă la îndrumarea tatălui a urmat cursurile şcoii de Construcţii Căi Ferate – Întreţinere Drumuri şi Poduri, perioadă în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu, care se ocupa de echipa de teatru de amatori a şcolii. Marin Moraru primeşte astfel primul rol din viaţa sa, în piesa „Steaguri pe tunuri”, de A.S.Makarenko.

La absolvirea şcolii este repartizat la Braşov, ca asistent de picher, având în responsabilitate întreţinerea unei porţiuni de cale ferată.

După un an s-a tranferat la uzina Griviţa Roşie, în Bucureşti, ca agent tehnic.

Se înscrie la Universitateta Politehnică, la sugestia familiei, unde este admis, dar fiindcă destinul i-a rezervat altceva, Marin Moraru află de la radio amănunte despre admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L.Caragiale”, unde se hotărăşte să îşi încerce norocul şi să participe la examen.

Nu este admis, dar este acceptat ca „audient”, participând timp de un an la cursuri fără a primi note. În cele din urmă, după un an trece examenul de admitere, fiind înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.

În facultate îl cunoaşte pe regretatul Gheorghe Dinică, alături de care a aboslvit institutul în anul 1961, cei doi fiind legaţi, de atunci, printr-o prietenie puternică ce a durat până la plecarea la cele veşnice a maestrului Dinică.

Examenul de absolvire l-a reprezentat pentru Marin Moraru tălmăcirea rolului Agamiţă Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale.

După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scena de la Teatrul Tineretului, în perioada 1961-1964, unde a fost prezent în roluri precum Pigulete – în „Pigulete plus cinci fete” de Constantin Bratu, regia Ion Lucian, Guliţă – „Chiriţa în provincie”, de Vasile Alecsandri, regia Sanda Manu şi Şase roluri – „Ocolul Pământului”, de Pavel Kohout, regia Radu Penciulescu.

A urmat perioada în care a jucat pe scena Teatrului de Comedie, între anii 1965 şi 1968, fiindu-i încredinţate rolurile ministrul de finanţe – „Umbra” de Evgheni Swartz, regia David Esrig, Patrocle – „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig sau Bălălău – „Capul de răţoi” de George Ciprian, regia David Esrig.

Debutează în film în anul 1965, în „Haiducii”, regia Dinu Cocea, fiind prezent apoi şi în distribuţia peliculelor „Un film cu o fată fermecătoare”, regia Lucian Bratu, 1966, „Maiorul şi moartea”, regia Alexandru Boiangiu, 1967 şi „Răzbunarea haiducilor”, regia Dinu Cocea, în 1968.

Între anii 1968 – 1971 a activat la Teatrul Lucia S. Bulandra, unde a jucat rolurile Crăcănel – în „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie, Diderot – „Nepotul lui Rameau” de Denis Diderot, regia David Esrig sau Socrate – „Transplantarea inimii necunoscute” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter. Tot la Bulandra a jucat, în anul 2000, rolul Grumio – „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu.

În perioada 1971-1974 a jucat pe scena Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, fiindu-i repartizate roluri precum Zanetto din Veneţia, din Bergam şi Marinarul – „Trei fraţi gemeni din Veneţia”, de Antonio Mattiuzzi, regia David Esrig, sau Leon Schwartz – „Un fluture pe lampă”, de Paul Everac, regia Horea Popescu.

Perioada anilor ’70 a însemnat pentru cariera sa cinematografică prezenţa în distribuţia unor filme precum „Un comisar acuză”, regia Sergiu Nicolaescu, 1974, „Actorul şi sălbaticii”, regia Manole Marcus, 1974, „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, 1975, sau „Iarna bobocilor „, regia Mircea Moldovan, 1977 – ultimele două producţii fiind extrem de apreciate de public.

În perioada 1974-1980 a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti, iar în anul 1980 a revenit la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, unde a activat până la final.

A făcut roluri celebre şi în filme cum sunt „Faleze de nisip”, regia Dan Piţa, 1982, „Ringul”, regia Sergiu Nicolaescu, 1983, „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, 1986, „Chiriţa în Iaşi”, regia Mircea Drăgan, 1987 şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis, 1987.

La Teatrul Odeon a jucat, în anii 1998 şi 1999 rolurile Pustnicul, Şeicul Masud – „Saragosa” după Jan Potocki, regia Alexandru Dabija şi Titircă – în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuţiu.

După Revoluţia din 1989, Marin Moraru a făcut roluri memorabile pe scena Naţionalului bucureştean, câteva dintre acestea fiind Kostiliov – în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Take – în „Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ioan Popa, regia Grigore Gonţa, 2001 (alături de Dinică şi Beligan fiind, toţi trei, realmente geniali !), Ştefănescu – în „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco, 2003 şi Doctorul – în „Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, jucată din 2006.

Din anul 2002 era Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Mai recent, Marin Moraru a fost prezent în producţii TV, fiind apreciat în rolurile Cristofor din „Inimă de țigan” – 2007, Cristofor – în „Regina” (2008), în „Iubire și Onoare” – în rolul Mohamed (2010), în rolul Doctorul Crăciun – din „Pariu cu viața” (2011) şi, în anul 2014, în seria „O nouă viaţă”, unde a dat viaţă Bunicului Ancăi.

Cariera sa artistică cuprinde şi apariţii în scenete TV, cum sunt ”Momentele și schițele” lui Caragiale, magistral interpretate de Marin Moraru, dar şi prezenţe în emisiuni de divertisment.

Remarcabilă a fost şi colaborarea lui Marin Moraru cu Teatrul Naţional Radiofonic, câteva din piesele în care a fost prezent fiind „Capul de răţoi”, de George Ciprian, unde colegi de distribuţie i-au fost Radu Beligan, Virgil Ogăşanu, Mişu Fotino, Mircea Albulescu, George Constantin, Şt. Mihăilescu Brăila, Tamara Buciuceanu, Ileana Stana Ionescu, Rodica Mandache şi Mihai Mereuţă, „Vizita bătrânei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt, adaptarea radiofonică Traian Stoica, regia artistică Dan Puican, „Şiretenia şi dreptatea judecătorului”, farsă de Alejandro Casona sau „Veciniada”, de Ion Băieșu.

În anul 2007 a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă acordat de revista VIP., apoi, în anul 2008, a primit, alături de Gheorghe Dinică şi Victor Rebengiuc, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) cu ocazia aniversării instituţiei. Tot în 2008, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în Grad de Mare Cruce.

În 2 martie 2009, în cadrul Galei Premiilor Gopo, Marin Moraru a primit un trofeu pentru întreaga carieră, iar în iunie 2012, actorul a primit o stea pe „Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame”, din Piaţa Timpului din Capitală, în cadrul unui proiect realizat de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi magazinul Cocor.

În 2013 şi-a lansat la Târgul de carte GAUDEAMUS, volumul autobiografic „Suntem ce sunt amintirile noastre”, apărut la Editura ALL, iar în 2015 a fost distins cu Premiul de Excelenţă la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Marin Moraru a împărţit cele bune şi cele rele, timp de aproape cinci decenii, cu soţia sa Lucia Moraru, ei fiind căsătoriți într-o zi de 29 februarie, astfel că aniversarea lor s-ar fi putut sărbători doar în anii bisecţi …

A trecut la Domnul la 21 august 2016, după o grea suferinţă.

Sursa: RADOR (de Răzvan Moceanu)