Street art @ Arte frumoase cu Daria Ghiu și Elvira Lupșa. Episodul 3: Pulsar Sinaps
28 May 2022
Reconchiliant: Daniela Rei Vișan în dialog cu Părintele Profesor Ioan Sauca, Secretar General al Consiliului Mondial al Bisericilor
29 May 2022

Poziția Societății Române de Radiodifuziune privind interzicerea utilizării toponimicului Chișinău din denumirea postului Radio Chișinău

Societatea Română de Radiodifuziune are convingerea că a fost o neînțelegere și are semnale că situația privind decizia de interzicere a utilizării toponimicului Chișinău în denumirea postului Radio Chișinău se va soluționa.

În data de 27.04.2022, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, Proiectul de Decizie privind utilizarea toponimiculuiChișinău a fost respins prin votul majorității consilierilor prezenți. Toponimicul Chișinău a fost utilizat anterior de către Radio Chișinău, parte componentă a Radio România, între 2011-2021, pe o perioada finită de 10 ani și a fost obținut în baza unei proceduri de validare similare.

Am fost, desigur, contrariați de o decizie ce a primit inițial aviz pozitiv în cadrul Comisiei pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor a Primăriei Municipiului Chișinău, pentru ca ulterior să fie respinsă în dezbaterea Consiliului Municipal. Considerăm întreaga situație o neînțelegere și avem semnale că va fi remediată. Prin prezența sa, Radio Chișinău a ajutat la menținerea unui peisaj mediatic caracterizat de pluralism, de o voce liberă și independentă, atât de necesare în aceste momente – elemente apreciate de întreaga opinie publică și factori de decizie moldovenești.

Sigur, în cazul în care rezolvarea va întârzia să apară, S.R.R. va fi, într-adevăr, nevoită să ia toate măsurile necesare – administrative și juridice – pentru îndreptarea cât mai rapidă și în beneficiul ascultătorilor noștri din Republica Moldova a situației postului Radio Chișinău, cântărind atent, în conformitate cu poziția sa, implicațiile tuturor soluțiilor posibile. Sunt încrezător, însă, că nu se va ajunge aici.”

Răzvan Ioan Dincă, Președinte Director General Societatea Română de Radiodifuziune

Context

Având în vedere că la data de 25.01.2022 urma să expire aprobarea inițială de utilizare a toponimicului, în data de 27.12.2021, în termenul legal, a fost depusă și înregistrată la Primăria Chișinău solicitarea de prelungire a permisiunii de utilizare, însoțită de toate actele necesare acestui demers.

În data de 17.01.2022, a fost expediat proiectul de hotărâre privind acordarea dreptului de utilizare a toponimicului Chișinău atât în denumire, cât și în marca de servicii. Draftul publicat pe site-ul primăriei Chișinău a fost însoțit de avizul pozitiv al Comisiei pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor. În proiectul de hotărâre pentru acordarea toponimicului este inserat și un articol pentru abrogarea Deciziei anterioare de acordare a toponimicului cu nr.1/4 din 25.01.2012 de la intrarea în vigoare a deciziei.

Proiectul a intrat în dezbaterea Consiliului Municipal în ședința din data de 21.04.2022, dar nu a fost dezbătut în cadrul ședinței. În data de 27.04.2022 a fost continuată ședința CMC, în cadrul căreia Proiectul de Decizie a fost respins.

Radio Chișinău

Parte componentă a Radio România, Radio Chișinău, pe parcursul celor zece ani de emisie, a fost un partener loial tuturor cetățenilor Republicii Moldova, precum și al autorităților centrale și locale, angrenate în procesul de modernizare al țării și de integrare a acesteia în Uniunea Europeană. Radio Chișinău a stabilit standarde înalte în ceea ce privește jurnalismul modern, european, respectul pentru public și pentru informarea corectă și onestă a acestuia. Radio Chișinău este singurul radio din Republica Moldova care emite integral în limba română, istoric fiind primul post regional al Radio România.