Premieră la Bulandra / Coriolanus de W. Shakespeare în regia lui Alexandru Darie
25 Octombrie 2018, 06:22
Teatrul Bulandra prezintă joi, 25 octombrie 2018, ora 18.00, la Sala Toma Caragiu premiera spectacolului „Coriolanus” – o adaptare scenică după William Shakespeare în viziunea regizorală a lui Alexandru Darie în traducerea lui Horia Gârbea şi George Volceanov.
Într-o orchestraţie regizorală deosebită, bucurându-se de prezența pe scenă a 70 de actori, spectacolul pune în prim plan lupta pentru putere a protagonistului, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, un destin sacrificat pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei. Esenţa piesei vizează cele două conflicte: unul politic, intern (plebei – patricieni) şi un altul extern (romani – volsci). Atunci când un general învinge în bătăliile date împotriva forţelor ce încearcă să-l doboare, el simte că poate şi trebuie să devină activ în politică şi chiar să conducă el însuşi concertul guvernării.
Din distribuţie fac parte: Șerban Pavlu, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Camelia Maxim, Dan Bădărău, Simona Pop, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Constantin Dogioiu, Elias Ferkin
Regia şi lighting designul sunt semnate Alexandru Darie, iar decorul este concepţia arh. Octavian Neculai. Costumele au fost create de Lia Maţoc iar lui Cristian Lolea îi aparţine muzica originală si sound designul.
”Acest spectacol va fi ca un uragan al cărui vârtej va schimba relieful scenei româneşti prin forţa, dinamica, amploarea şi multitudinea sa de idei.” (arh. Octavian Neculai)
Spectacolul se înscrie în seria evenimentelor speciale organizate de FNT, fiind o premieră găzduită de Festivalul Naţional de Teatru.