45 î. Hr. – 1 ianuarie devine, oficial, prima zi a anului
1 January 2017
Cele mai așteptate ecranizări din 2017
1 January 2017

PREMIERĂ la Teatrul Maghiar din Timișoara: ”Shakespeare, Sonnet 66”

Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara vă invită la premiera spectacolului ”Shakespeare, Sonnet 66”, în regia lui Kokan Mladenović, miercuri, 11 ianuarie 2017, de la ora 19.00, în Sala Mare.

Mă uit scârbit la tot, și-aș vrea să mor,
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Iar pe sărman de râsul tuturor,
Să-l văd tăgăduit pe credincios,

Pe vrednicul de cinste oropsit,
Și pe femei batjocorite crunt,
Pe cel făr’ de prihană pedepsit,
Și pe viteaz răpus de cel mărunt,

Și artele sub pintenul despot.
să văd prostia doctor la deştepţi
Și adevărul, „vorbă de netot”,
Și strâmbul poruncindu-le la drepți.

Mă uit scârbit la tot, și bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?

Următoarele reprezentații vor avea loc în 12 și 29 ianuarie 2017, de la ora 19.00. Mai sunt bilete pentru spectacolul din 29 ianuarie.

Bilete pentru spectacolul din 29 ianuarie 2017.

Pagina spectacolului.

Spectacolul este tradus în limba română.

Biletele costă 6 și 12 lei şi pot fi cumpărate online sau de la casieria teatrului, Str. Alba Iulia, nr. 2.

Programul casei de bilete:
LUNI – VINERI: 16 – 19
şi cu 1 oră înaintea spectacolului
Tel: 0356-450.606, 0752-111.803