Românii în lume astăzi la Madrid, Tel Aviv, Bruxelles, Timisoara si Bucuresti – Realizator Magdalena Tara
16 January 2022
Azi la Radio România Cultural: Cu…minte de weekend!
16 January 2022

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu Dan Pavel la Radio România Cultural

 

” Războaiele prezentului sunt nonideologice sau de tip fundamentalist, economic, (pseudo) izolaționist și nu se vor încheia cu împărțiri teritoriale sau tratate de pace. Miza viitorului nu va mai legată de cea mai puternică economie sau de cel mai mare buget militar, ci de cine va reuși să-și impună pe plan internațional regulile și valorile, de principiul autodeterminării statelor, întemeiat pe liberul schimb, pe democrație și pe controlul armamentului. Bazându-se pe lecțiile trecutului, temele discutate aici sunt necesare unei bune înțelegeri a lumii actuale, oferind totodată o pregătire pentru șocurile și surprizele viitorului.”

” Abordarea de tip business a chestiunilor politice, strategice, geopolitice sugerează mai degrabă diletantism, lipsă de profesionalism, precum și un credit prea mare acordat unor neofiți, în mare parte aleși pe criterii clientelare și nepotiste, iar nu meritocratice.”

Dan Pavel- Războaiele neterminate din era Facebook, Editura Polirom 2019

Duminică 16 ianuarie 2022 de la ora 19,00 va fi alături de noi, la Radio România Cultural  Dan Pavel, filosof, scriitor, ziarist, consultant politic, Profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.

Dialogul pe care vi-l propunem este centrat pe evenimentele recente, sociale, culturale sau cu impact  medical generate de rețelele de socializare și  social media în sens mai larg.Vom nuanța și explica efectul campaniilor de dezinformare cu privire la originea și răspândirea virusului SARS-Cov-2. Fiecare țară a lumii a reacționat diferit în perioada pandemiei; modul de organizare și funcționare a sistemului medical s-a oglindit în numărul de pacienți internați în secțiile de ATI, precum și în numărul de decese înregistrate în timpul pandemiei. Cifrele rezultate au oglindit  starea de sănătate și capacitatea de a se mobiliza a diverselor comunități umane. Din păcate, în cadrul UE România ocupă un loc” fruntaș” în ceea ce privește numărul deceselor persoanelor cu boli cardiovasculare, oncologice sau mortalitate infantilă. Nivelul de educație, programele de prevenție sau monitorizare a bolilor cronice sunt încă insuficient dezvoltate la noi în țară, chiar dacă în acest moment România exportă cel mai mare procent de forță de muncă înalt calificată-mai ales în domeniul medical.

Vom încerca să  deslușim comportamentul de astăzi, prin intermediul unui salt în timp, ținând cont și de concepțiile filosofice pe care Francis Bacon le-a conturat cu mai bine de 500 de ani; teoria idolilor pe care el a propus-o poate justifica reacția unor contemporani în ceea ce privește percepția trupului , a libertății, a ” dreptului” pe care îl avem în ceea ce privește îngrijirea și sănătatea proprie. Această temă privind protecția sănătății și pierderea libertății este analizată din mai multe perspective de Dan Pavel în volumul despre pandemie ce așteaptă lumina tiparului. Cultul trupului, adeseori dezvoltat în detrimentul formării spirituale este un fenomen consemnat de mii de ani în mai multe civilizații ale lumii; nobilii romani, greci și egipteni investeau multă energie și mulți bani în acest domeniu. Spre deosebire de contemporaneitate ei considerau că ar trebui să existe o armonie între dezvoltarea și înfrumusețarea trupului, a minții și a sufletului. Se considera că frumusețea exterioară oglindește frumusețea transcendentă și transcedentală și că datoria omului este să ajungă să cunoască perfecțiunea și armonia divină, prin toate mijloacele posibile.

Falsele valori-moderne, de ierahizare a oamenilor după criterii antropometrice, în funcție de forma sau mărimea feselor, a sânilor, pleoapelor sau piciorelor nu vădesc decât o limitare îngrijorătoare a înțelegerii rostului omului în această lume.

Dan Pavel consideră că în perioada pandemiei ” s-au despărțit apele ” în mai multe domenii sociale; tot acum au ieșit în evidență și mai mult greșelile, îndoielile, fricile, dar și lucrurile bune sau gesturile și acțiunile înțelepte pe care le-am făcut, atât la nivelul comuntăților cărora le aparținem, cât și pe plan individual.

Am început să ne raportăm diferit la aproapele nostru; s-a modificat semnificativ piața muncii, relațiile interumane atât cele ” oficiale” cât și cele personale. Anumite lucruri ce păreau  neînsemnate înainte de pandemie au devenit pentru unii dintre noi adevărate puncte de sprijin în lupta cu singurătatea, frica, boala, moartea.

Toate aceste schimbări au generat interogări succesive pentru fiecare dintre noi; a fost o perioadă de reașezare socială dar și individuală, datorită căreia unii dintre noi au ieșit mai înțelepți, mai puternici, prețuind și mai mult darurile văzute și nevăzute ale vieții.