Ascultă Radio România Cultural Live

Record de evenimente în cadrul FITS 2022!

02 Iunie 2022, 18:13

Sibiu, 2 iunie 2022 – Astăzi a avut loc, la Sibiu, conferința de presă organizată cu ocazia celei de a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Evenimentul a fost organizat în format hibrid: live, în Sala Mare a TNRS, cu prezența fizică a jurnaliștilor, și transmis online, pe pagina de Facebook a Festivalului și pe contul FITS de YouTube.

Gazda evenimentului, Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS, a anunțat noile cifre, actualizate, ale Festivalului: 768 de evenimente care se vor desfășura în 80 de spații de joc, cu peste 3500 de participanți din 75 de țări.
În cadrul conferinței de presă a fost anunțat, în premieră, faptul că ediția de anul acesta a FITS a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României și Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Federale Germane, o distincție fără precedent la nivel mondial.

„Am acordat Înaltul Patronaj ediţiei 2022 a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu având convingerea că organizatorii şi artiştii implicaţi vor demonstra cât de relevante sunt marile valori umaniste pe care istoria noastră europeană ni le-a lăsat moştenire, într-un context grav și complicat precum cel pe care îl traversăm astăzi.

În Sibiu – vechiul Hermannstadt, se va ridica din nou cetatea modernă, efemeră, dar atât de puternică a frumuseţii şi relevanţei artei teatrale. Scena Festivalului va fi, ca şi în ediţiile anterioare, larg deschisă diversităţii identităţilor culturale care fac lumea în care trăim atât de bogată! În plus, FITS 2022 va celebra în acest an parteneriatul dintre România şi Germania, un reper major al parcursului european al ţării noastre în ultimii 30 de ani, dar şi o punte culturală importantă spre afirmarea mondială a patrimoniului nostru comun”, a transmis, în mesajul pentru FITS, Președintele României, Klaus-Werner Iohannis.

„Îmi face o deosebită plăcere și onoare să preiau, alături de Președintele României, Klaus Iohannis, patronajul asupra ediției din acest an a Festivalului de teatru de la Sibiu – unul dintre cele mai recunoscute festivaluri de teatru din întreaga Europă.

Festivalul are loc într-un moment special: aniversăm 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-germană, fundamentul relațiilor noastre strânse în plan politic, economic și cultural într-o Europă unită. Prietenia care leagă țările noastre este una mult mai veche, fapt confirmat și de programul recentei mele vizite la București. Prima reprezentanță diplomatică a României în Germania a fost deschisă în urmă cu 150 de ani – un alt eveniment pe care îl sărbătorim în acest an. Aproape niciun alt loc nu reprezintă mai bine această prietenie și legăturile profunde decât Sibiul” – a transmis Președintele Federal Frank-Walter Steinmeier cu ocazia FITS.

Constantin Chiriac a prezentat mesajele transmise în cadrul conferinței de către reprezentanții celor mai importanți parteneri instituționali ai acestei ediții, organizatori și co-organizatori. De asemenea, a trecut în revistă, cu scurte prezentări pentru fiecare, principalele sezoane și evenimente asociate FITS. Astfel, la această ediție sunt 13 sezoane (Franța, Elveția, China, Japonia, Israel, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, sezon special NATO) și o serie de alte evenimente asociate: Bursa de spectacole, Therme Forum, Platforma de Arte Vizuale, Festivalul Universităților de Teatru. Programul FITS 2022 include 386 de evenimente speciale, 19 lansări de carte, 7 spectacole-lectură, 129 de evenimente expoziționale.

Vom reveni în perioada următoare cu detalii despre toate evenimentele speciale incluse în această ediție. Înregistrările conferinței de presă de astăzi pot fi urmărite AICI, în limba română, și AICI, în limba engleză.

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:10

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu

Teatrul Masca vă invită la sediul său din Bd. Uverturii Nr. 14, cu ocazia avanpremierei și premierei spectacolului outdoor...

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:00

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere

Într-un studiu publicat în Circulation: Cardiovascular Quality and Outcomes , cercetătorii au ajuns la...

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 13:05

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize

Anul acesta organizatorii au primit 800 de propuneri din peste 40 de țări europene , publicate inițial în 35 de limbi...

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
FOXFINDER de Down King,  o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 11:13

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București

Teatrul EXCELSIOR - singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera...

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:19

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași

Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) anunță primul eveniment al ediției aniversare cu numărul 15...

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția   a XIV-a (16 – 26 mai)
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)

La 30 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional Shakespeare care aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei...

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)
Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 06:41

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii” se află în competiţia pentru marele premiu.

Cannes 2024: Două filme românești, în selecția ediției
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 21 Aprilie 2024, 05:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
SERVICIUL DE NOAPTE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru