“Iarna vine” în toiul verii: Al 7-lea sezon din “Game of Thrones”, difuzat începând din iulie
10 March 2017
„Maramureș – țară veche, țară nouăˮ, film documentar și expoziție de fotografie la ICR
11 March 2017

Romania, tara cu statut de invitat special la Festivalul de Film „Pantalla Pinamar” din Argentina

Filmele Bacalaureat, r. Cristian Mungiu, De ce eu?, r. Tudor Giurgiu si Dublu, r. Catrinel Danaiata vor fi proiectate in cadrul Festivalului de Film Europa-Argentina „Pantalla Pinamar”, desfasurat in perioada 11-18 martie 2017 in Pinamar, provincia Buenos Aires, Argentina. De asemenea, cu sprijinul Institutului Cultural Roman, vor fi prezenti la festival actrita Lia Bugnar si criticul de film Mihai Fulger, care vor sustine si un masterclass la sediul Universitatii de Cinematografie din Buenos Aires.

La 1 martie, a avut loc in Buenos Aires evenimentul de prezentare si lansare a celei de-a XIII-a editii a festivalului, Romania urmand sa fie una din tarile cu statut de invitat special. Au participat la lansare autoritatile nationale si locale, renumiti actori si cineasti argentinieni, corpul diplomatic si reprezentantii mass-media si ai mediului cultural.

Festivalul este organizat de Institutul National de Cinematografie si Arte Audivizuale al Argentinei / INCAA, Primaria Pinamar si partenerii internationali si reprezinta o intalnire cinematografica intre Europa si Argentina, prezentand productii apreciate din cele doua spatii.

Invitatii din Romania – actrita Lia Bugnar si criticul de film Mihai Fulger – vor participa la proiectiile filmelor romanesti si la doua conferinte de presa, despre Bacalaureat, respectiv despre actualitatea cinematografiei romanesti. Festivalul va include, de asemenea, o receptie oferita in onoarea invitatilor romani, cu participarea conducerii INCAA, a directorului festivalului, primarului provinciei Pinamar, a autoritatilor din Ministerul Culturii din Argentina etc. De asemenea, Ambasada Romaniei la Buenos Aires va organiza, in colaborare Institutul Cultural Roman si Universitatea de Cinematografie din Buenos Aires (Universidad del Cine), un masterclass privind noul cinema romanesc, sustinut de Lia Bugnar si Mihai Fulger in data de 16 martie 2017, ora 19.00, gazduit de Universitatea de Cinematografie (amfiteatrul Microcine).