Românii în lume - George Banu
16 Septembrie 2018, 06:24
Din 16 septembrie va invitam sa ascultati din nou, in fiecare duminica de la ora 20.30 - emisiunea Romanii in lume - realizator Magdalena Tara, un proiect in parteneriat cu Institutul Cultural Roman.
Interferenta artelor vazuta prin prisma protagonistilor evenimentelor prezentate de Institutul Cultural Roman in tara si in strainatate, personalitati ale culturii romane in dialog cu reprezentantii tinerei generatii de artisti si creatori.
Institutul Cultural Român de la Paris continuă să promoveze personalităţile intelectuale române din Franţa, organizând pe 20 septembrie, o seară dedicată scriitorului şi teatrologului George Banu, cu ocazia implinirii a 75 de ani.
Evenimentul va avea loc la Sala bizantină, Ambasada României la Paris, în prezenţa sarbatoritului.
George Banu este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris şi un eseist de reputație mondială. Stabilit în Franța din 1974, îşi va continua aici cariera universitară începută în România. Intre anii 1990-2001 a fost directorul artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor, iar intre anii 1994-2001 a fost preşedintele Asociației Internaționale a Criticilor. George Banu a obtinut premiul de excelență UNITER şi Premiul Prometeu 2007. Este preşedinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru şi Doctor Honoris Causa al mai multor universități europene. Cărțile sale au fost publicate de cele mai mari edituri pariziene şi au fost traduse în numeroase limbi. De asemenea, a scris o trilogie despre legăturile dintre teatru şi pictură: Le Rideau, L’Homme de dos şi Nocturnes. Conduce revista Alternatives theatrales şi colecția Le Temps du theatre la Editura Actes-Sud. La Editura Nemira a mai publicat volumul Arta teatrului (coautor Mihaela Tonitza-Iordache), Repetițiile şi teatrul reînnoit, Spatele omului, Dincolo de rol sau actorul nesupus şi este autorul textelor din albumul de fotografie Hamlet Machine de Mihaela Marin (2007).
Medalioane componistice Cornel Țăranu - Gabriel Iranyi
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin organizează un concert de muzică clasică contemporană la prestigioasa Schwartzsche Villa din Berlin, în data de 20 septembrie 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Va fi lansat cu ocazia concertului, cel mai recent album al compozitorului Cornel Țăranu, Music and History, dedicat Centenarului Marii Uniri.
Institutul Cultural Român Bruxelles și Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană organizează expoziția „Sculptură în sticlă” a artistului român Ioan Nemțoi. Vernisajul va avea loc vineri, 21 septembrie, 18:30, în prezența artistului și a curatoarei expoziției, Mariana Nemțoi.
Ioan Nemţoi va susţine conferinţa „Arta sticlei“ și va prezenta un documentar retrospectiv despre destinul și opera artistului sticlar sculptor care și-a dedicat demersul artistic unei materii pe cât de durabilă, pe atât de fragilă, în căutarea eternizării emoțiilor și a sentimentelor în fața trecerii neiertătoare a timpului.
Bogdan Cănilă şi Cristina Dijmaru invitaţi de onoare la Gala Internaţională de Balet din cadrul celei de a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Dans de la Pécs, în perioada 15-21 septembrie 2018. Prezenta romaneasca in cadrul acestui eveniment este sustinuta de ICR Budapesta.
ICR Lisabona organizează expoziția „Ascult și privesc“ a artistului Horea Paștina în perioada 19 septembrie – 19 octombrie 2018 la Galeria ICR Lisabona
Expoziția este alcătuită din aproximativ 50 de lucrări din toate etapele şi ariile stilistice ale artistului.
ICR Tel Aviv susține participarea românească la a 34-a editie Festivalului Internaţional de Film de la Haifa, în perioada 22 septembrie – 1 octombrie în timpul sărbătorii iudaice de Sukkot.
Producătoarea Ada Solomon participă la festival împreună cu Daniel Sandu, regizorul filmului Un pas în urma serafimilor.
Astfel vor fi prezentate, în premieră, filmele româneşti:
Un pas în urma serafimilor în regia lui Daniel Sandu (România, 2018)
Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari în regia lui Radu Jude (România, 2018)