Ascultă Radio România Cultural Live

Scriitori de top la FILIT 2022. Primele nume au fost publicate de către organizatori

15 Septembrie 2022, 16:39

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT are loc în perioada 19-23 octombrie 2022, la dimensiunile ce l-au consacrat ca fiind unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Organizatorii au publicat primii 63 de invitați, iar pe listă se află nume cunoscute din peste 20 de țări. Alte nume vor fi publicate curând.

Publicul va avea ocazia să întâlnească scriitori premiați, voci importante ale literaturii contemporane din străinătate și din țară precum John Boyne (autorul cărții bestseller Băiatul cu pijamale în dungi, cu volume publicate în 58 de limbi străine), Manuel Vilas (unul dintre cei mai apreciați și premiați scriitori spanioli), Boualem Sansal (scriitor algerian francofon, laureatul marelui premiu pentru roman al Academiei Franceze), Narine Abgarian (scriitoare armeană numită de publicația The Guardian între primii șase autori europeni, autoarea bestseller-ului „Din cer au căzut trei mere”) sau renumitul scriitor și filosof Andrei Pleșu.

Pe lista invitaților din străinătate se află și scriitorii Sofia Andruhovici (Ucraina), Yaniv Iczkovits (Israel), Laura Lindstedt (Finlanda), Evghenia Lopata (Ucraina), Beata Umubyeyi Mairesse (Rwanda, Franța), Eshkol Nevo (Israel), Monique Roffey (Regatul Unit, Trinidad și Tobago), Matteo Strukul (Italia), Ilija Trojanow (Germania), Iuri Viniciuc (Ucraina), Goran Vojnović (Slovenia), Iris Wolff (Germania), Samar Yazbek (Siria).

De asemenea, la FILIT 2022 vor participa traducătorii: Sindre Andersen (Norvegia), Angela Bratsou (Grecia), Péter Demény (România), Laure Hinckel (Franța), Eva Kenderessy (Slovacia), Steinar Lone (Norvegia), Bruno Mazzoni (Italia), Lora Nenkovska (Bulgaria), Gabi Reigh (Regatul Unit), Charlotte van Rooden (Țările de Jos).

Evenimentele FILIT 2022 îi vor avea ca invitați pe prozatorii români Cezar Amariei, Remus Boldea, Adrian Cioroianu, Bogdan Coșa, Filip Florian, Lavinica Mitu, Liviu Ornea, Ioana Pârvulescu, Dan Perșa, Bogdan Suceavă, Anca Vieru. Totodată, nume importante ale poeziei vor participa la cea de-a X-a ediție a FILIT: Răzvan Andrei, Ion Buzu, Ioan Coroamă, Teona Galgoțiu, Anastasia Gavrilovici, Sorin Gherguț, Claudiu Komartin, Ileana Negrea, Cătălina Stanislav, Veronica Ștefăneț, Mihók Tamás.

Casa Fantasy îi va avea în centru pe scriitorii O.G. Arion, Michael Haulică, Liviu Surugiu, Daniel Timariu, Marian Truță, iar la Casa Copilăriei sunt invitați ilustratoarea Sidonia Călin și autorii Ioan Mihai Cochinescu, Simona Epure, Iulia Iordan, Radu Țuculescu.

În cadrul unor evenimente speciale vor lua parte cunoscuții Elena Stancu, jurnalistă, și Cosmin Bumbuț, fotograf, iar fotograful Mircea Struțeanu va participa cu un proiect literar-artistic.

Cele 63 de nume de mai sus reprezintă doar prima parte a invitaților de la FILIT 2022. În zilele următoare vor fi publicate și numele invitaților speciali, profesioniști ai industriei literare și artistice: scriitori, manageri, editori, jurnaliști, muzicieni, dansatori, fotografi.

FILIT este un proiect anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, iar ediția de anul acesta se desfășoară sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România.Mai multe detalii despre invitați, program și evenimente se află pe site-ul www.filit-iasi.ro.

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici  ar trebui să o citească
Literatură 19 Aprilie 2024, 12:37

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească

Cum să domesticești un om de Barbara Capponi, alias Babas, cu ilustrații de Andrea Ferolla, carte  recent apărută la...

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească
"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 18 Aprilie 2024, 13:34

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Printre cei care au trecut dincolo de Porțile Rușinii s-au aflat persoane publice precum oamenii de afaceri Sorin Ovidiu...

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara
Literatură 18 Aprilie 2024, 13:31

Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara

Pe 20 aprilie 2024, la Colegiul Național Pedagogic ,,Carmen Sylva”, se organizează 16 ateliere gratuite pentru copii și...

Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara
Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Literatură 17 Aprilie 2024, 17:41

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”

Vă invităm să citiți un fragment în exclusivitate din cartea FACTORUL 1%.

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Scriitorul Marian Coman revine în n’autor (Nemira) cu un nou roman: „Ultima carte”
Literatură 17 Aprilie 2024, 13:17

Scriitorul Marian Coman revine în n’autor (Nemira) cu un nou roman: „Ultima carte”

Marian Coman, autorul volumului „ Omulețul din perete și alte povestiri fantastice ” (n’autor, 2023, ed. a...

Scriitorul Marian Coman revine în n’autor (Nemira) cu un nou roman: „Ultima carte”
Carte-eveniment: Cuțitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat de Salman Rushdie, în limba română la Editura Polirom
Literatură 16 Aprilie 2024, 16:59

Carte-eveniment: Cuțitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat de Salman Rushdie, în limba română la Editura Polirom

„N‑am văzut cuțitul sau cel puțin nu‑l țin minte. Nu știu dacă a fost unul lung sau scurt, cu lama lată, de...

Carte-eveniment: Cuțitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat de Salman Rushdie, în limba română la Editura Polirom
Scriitorul francez care și-a transformat propriul balcon într-o veritabilă junglă urbană, în care cultivă legume și fructe organice sezoniere
Literatură 16 Aprilie 2024, 15:21

Scriitorul francez care și-a transformat propriul balcon într-o veritabilă junglă urbană, în care cultivă legume și fructe organice sezoniere

Editura ap! (ACT și Politon) ne invită să descoperim povestea captivantă a scriitorului Patrick Vernuccio, cunoscut pe...

Scriitorul francez care și-a transformat propriul balcon într-o veritabilă junglă urbană, în care cultivă legume și fructe organice sezoniere
Frici din viitor, Dramaturgii pentru o lume posibilă - SPECTACOL LECTURĂ -17 aprilie 2024, ora 19.00, Sala Studio
Literatură 16 Aprilie 2024, 08:18

Frici din viitor, Dramaturgii pentru o lume posibilă - SPECTACOL LECTURĂ -17 aprilie 2024, ora 19.00, Sala Studio

WORKSHOP-UL DE SCRIERE DRAMATICĂ #2 face parte din cadrul celei de-a patra ediții, New Voices, a proiectului european...

Frici din viitor, Dramaturgii pentru o lume posibilă - SPECTACOL LECTURĂ -17 aprilie 2024, ora 19.00, Sala Studio
Ascultă live

Ascultă live

01:00 - 01:30
Vocea umană (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
PSIHOLOGUL MUZICAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru