Willie fulg de nea
13 January 2017
TIMPUL PREZENT ÎN LITERATURĂ – cărțile anului 2016
13 January 2017

Scurtă istorie a frumuseţii în Egiptul Antic

De-a lungul vremii, noţiunea de frumuseţe a fost privită diferit, însă totodată asemănător, deoarece aceasta se află în strânsă legătură cu latura feminină. Atunci când în discuţie apare frumuseţea, cu siguranţă ajungem cu gândul la sexul frumos, la femei, care nu întâmplător poartă acest titlu.

O scurtă incursiune prin istoria frumuseţii Egiptului scoate la iveală faptul că  locuitorii acestei regiuni se preocupau de acest aspect încă din Antichitate. Cu mult timp înaintea erei noastre, în vremea Egiptului antic, înfrumuseţarea era un excerciţiu practicat iniţial în timpul ceremoniilor, fiecare gest având o însemnătate simbolică, dar şi ritualică. Descoperirea materiilor prime şi amestecării acestora astfel încât să poată fi utilizate pentru înfrumuseţarea trupurilor revin clasei preoţilor. Aceştia în timpul ritualurilor îşi  conturau ochii cu antimoniu (sau khol), făcându-i să capete expresivitate,  scopul fiind şi unul medical, având rol de a-i proteja împotriva conjunctivitelor grave. Tot din vremea egiptenilor datează şi ungerea corpurilor cu tămâie sau răşină pentru a-i ajuta să lupte împotriva transpiraţiei. Important de specificat este faptul că aceste ritualuri nu erau accesibile poporului de rând, ci doar clasei sacerdotale. Secretele preparării şi folosirii erau bine păstrate, însă cu timpul acestea au fost imitate de aristocraţi. Poporul de rând avea acces doar la ingrijiri corporale, însă fără vreo semnificaţie ritualică. Astfel înţelegem că iniţial machiajul strident al egiptenilor, care s-a transmis până astăzi în lumea arabă, era folosit  ca un ajutor în îndeplinirea ceremoniilor.

In numeroase reprezentări se observă o diferenţă de nuanţă între pielea femeilor şi cea a bărbaţilor, acestea provin în urma expunerii prelungite la razele soarelui a bărbaţilor spre deosebire de femei. Mediul de lucru al bărbaţilor era în aer liber, în soarele arzător al deşertului.

Frumuseţea faraonică despre care s-a tot vorbit ar face geloasă până şi cea mai cochetă femeie din zilele noastre, asta pentru că ritualul de înfrumuseţare avea reguli stricte şi era unul destul de lung.  Incepea cu o baie parfumată, continua cu frecţie cu nămol obţinut din râul Nil, fiind urmat de exfoliere cu pastă de cenuşă şi argilă, culminând cu un masaj cu uleiuri parfumate. Intregul trup se bucură de răsfăţ; pleoapele sunt  conturate cu farduri, sprâncenele sunt alungite, pomeţii capătă nuanţe trandafirii. Nici mâinile sau picioarele nu sunt uitate, unghiile sunt date cu lac, apoi cu henna, rolul fiind şi unul practic, de a asigura un strat protector în faţa prafului din deşert. Toate aceste operaţiuni erau realizate de servitoare, iar informaţiile ne-au fost transmise prin vestitele fresce din mormintele egiptene.

Frumuseţea nobilă a Egiptului a rămas mărturie în desenele din interiorul mormintelor, dar şi pe chipurile femeilor din lumea arabă, care cu siguranţă îşi inspiră machiajul strident din chipurile faraonilor.

Zgăvîrdici Emma