Scut şi sabie

Nu se poate să nu ni se fi întâmplat, ca măcar odată, într-o seară lungă de iarnă, bunicul sau chiar tata, stimulaţi de crivăţul de afară dar şi de un ulcior de vin fiert în care pluteşte neaparat o foaie de dafin, adică de laur, să nu deschidă raniţa cu amintiri. Dintr-o dată îl vedeam pe povestitor cu alţi ochi.....un flăcău puternic, isteţ şi înţelept, capabil să-l uimească sau chiar să-l pună în încurcătură pe însuşi....dom Sergent. Prindeau chip camarazi de arme si comandanţi, ne simţeam şi noi incleştaţi în luptele de la Mărăşesti, Mărăşti, Odesa, Cotul Donului, Stalingrad sau Carei....

Carei, 25 octombrie 1944- o pagină de glorie scrisă de miltarii Diviziei 9 infanterie care eliberau atunci, ultima localitate de la graniţa de vest a României şi anulau prin luptă Dictatul de la Viena. A fost o victorie obţinută chiar de ziua Regelui Mihai, capul oştirii.

25 octombrie a fost proclamată „Ziua Armatei” şi sărbătorită în fiecare an. Sărbătoarea Regelui a fost însă condamnată la uitare.....În timp ce armata lupta în Ungaria sau în Cehoslovacia, în ţară trupele erau dezarmate, ofiţerii deblocaţi. Cei care ascultaseră cuvăntul Regelui la 23 august deveniseră, ca şi Regele însuşi, un pericol pentru comunismul care se instala sub protecţia baiopnetelor sovietice. Pentru noi normalitatea a învins în 1989, pentru Rege....mai târziu.

Anii au trecut, trăim alte vremuri. Oastea ţării a devenit mai mică dar profesionistă. Nu suferim de nostalgie, bătrânii noştri care povesteau întâmplări din armată nu o iubeau neapărat cum nu iubeau nici războiul... Ne vor lipsi totuşi poveştile spuse la gura sobei despre săbii strălucitoare şi scuturi de nestrăpuns, despre glorie şi frică, despre faptele de arme ale românilor conduşi, fireşte, de Vodă.

Ne vom gândi însă cel puţin odată pe an la armata româna, ne vom omagia eroii şi nu vom uita că această zi, 25 octombrie este ziua ultimului Suveran. Astăzi la aniversară, îi spunem cu respect Regelui nostru- Să ne trăieşti Majestate!