Ascultă Radio România Cultural Live

Izvoare de filosofie: Cum este posibilă o istorie a filosofiei românești? Vineri, începând cu orele 21.10

13 Octombrie 2022, 13:38

Problema existenței unei istorii a filosofiei românești este încă una foarte controversată, care naște dezbateri culturale extinse în mediile de specialitate. Pe de o parte, este clar că, în cultura română, reflecțiile filosofice nu lipsesc. De la Dimitrie Cantemir până la cercetătorii actuali din domeniu, o sumedenie de autori s-au apropiat de filosofie, fie prin reflecții rapsodice, fie prin tratate, comentarii, monografii și articole de cercetare. Pe de altă parte însă, aceste reflecții nu au o continuitate cronologică bine definită și nici nu sunt marcate, ca în alte culturi, de „tradiții de gândire” sau școli filosofice propriu-zise.

Toate aceste elemente sunt de natură să pună istoricul filosofiei într-o situație paradoxală și delicată. El nu poate folosi, în studiile sale, criteriile tradiționale ale istoriografiei și este nevoit să argumenteze – factic și metodologic – posibilitatea construcției unei istorii a filosofiei românești, care să dea seama de modul specific în care acest domeniu s-a dezvoltat în cultura noastră. Tocmai de aceea, pentru ediția din această săptămână, vă propunem o dezbatere despre istorie filosofiei românești, precum și despre principalele teme pe care le putem repera în tradiția reflexivă de expresie românească. Cum este posibilă o istorie a filosofiei românești? Care sunt criteriile în funcție de care aceasta poate fi ordonată? Care sunt temele de interes în jurul cărora dezbaterile filosofice autohtone s-au format?

Acestea sunt câteva dintre întrebările pornind de la care vom începe discuția noastră de vineri, alături de Andreea Neagu, doctorandă în filozofie, membru al Centrului de Cercetare în Istoria Ideilor Filosofice din cadrul Universității din București, expert în comunicare și cadru didactic în mediul universitar și mediul informal.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:

Blog - http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Abecedarul gândirii grecești antice - litera sigma

Abecedarul gândirii grecești antice - litera sigma

Izvoare de filosofie - vineri, 29 martie, de la ora 21:10

Abecedarul gândirii grecești antice - litera sigma
Izvoare de filosofie - Etica drepturilor de autor în era inteligenței artificiale

Izvoare de filosofie - Etica drepturilor de autor în era inteligenței artificiale

Ultimii ani au fost marcați de numeroase inovații în domeniul inteligenței artificiale, cu ajutorul cărora s-a...

Izvoare de filosofie - Etica drepturilor de autor în era inteligenței artificiale
Izvoare de filosofie: Filosofia medievală astăzi. Incursiune în psihologia aristotelică  vineri, ora 21.10

Izvoare de filosofie: Filosofia medievală astăzi. Incursiune în psihologia aristotelică vineri, ora 21.10

Dintre epocile istoriei filosfiei, perioada medievale este una dintre perioadele care au trezit interesul și fascinația...

Izvoare de filosofie: Filosofia medievală astăzi. Incursiune în psihologia aristotelică vineri, ora 21.10
Izvoare de filosofie: Identitatea virtuală și sensurile autenticității în era digitală

Izvoare de filosofie: Identitatea virtuală și sensurile autenticității în era digitală

După cum arată studiile recente, rețelele de socializare au avut un impact radical asupra modului în care ne raportăm...

Izvoare de filosofie: Identitatea virtuală și sensurile autenticității în era digitală
Izvoare de filosofie - Metafora luminii în filosofie, teologie și arte

Izvoare de filosofie - Metafora luminii în filosofie, teologie și arte

Dintre diversele fenomene cercetate de știință și filosofie, lumina a fost dintotdeauna una dintre cele mai subtile și...

Izvoare de filosofie - Metafora luminii în filosofie, teologie și arte
Izvoare de filosofie: Abecedarul gândirii grecești antice – litera sigma (partea a 3-a)

Izvoare de filosofie: Abecedarul gândirii grecești antice – litera sigma (partea a 3-a)

Săptămâna aceasta reluăm una dintre cele mai iubite serii radiofonice ale Izvoarelor de filosofie și...

Izvoare de filosofie: Abecedarul gândirii grecești antice – litera sigma (partea a 3-a)
Izvoare de filosofie: Epidemia de falsuri. Rolul gândirii critice și educației științifice în combaterea pseudoștiinței

Izvoare de filosofie: Epidemia de falsuri. Rolul gândirii critice și educației științifice în combaterea pseudoștiinței

Emisiunea de astăzi este dedicată unui fenomen care, prin anvergura sa, creează din ce în ce mai multe...

Izvoare de filosofie: Epidemia de falsuri. Rolul gândirii critice și educației științifice în combaterea pseudoștiinței
Izvoare de filosofie - Înapoi la originea filosofiei. Fenomenul mirării și semnificațiile sale

Izvoare de filosofie - Înapoi la originea filosofiei. Fenomenul mirării și semnificațiile sale

Filosofia greacă a stat sub semnul mirării. Atât Platon , cât și Aristotel , afirmă că mirarea este...

Izvoare de filosofie - Înapoi la originea filosofiei. Fenomenul mirării și semnificațiile sale
Ascultă live

Ascultă live

04:30 - 05:00
Discuri de cinci stele (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
04:05 - 04:53
100% MUZICĂ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru