Adolescenții și telefonul: 8–14 ore pe zi într-o realitate paralelă

Cât timp petrece, de fapt, un adolescent pe telefon într-o zi? Și când devine această obișnuință o problemă reală pentru dezvoltarea lui emoțională și psihică? Invitată la Știința 360, Oana Crăciun, director de comunicare și vicepreședinte al ALIAT pentru Sănătate Mintală, a vorbit despre proiectul „Știu că Pot”, derulat în școlile din Sectorul 3, un program care aduce în prim-plan riscurile reale cu care se confruntă adolescenții: adicțiile, sănătatea digitală, bullying-ul și presiunea grupului.

Proiectul, finanțat de Primăria Sectorului 3, ”a depășit deja obiectivul inițial de 2.500 de elevi și a ajuns la peste 2.600 de beneficiari, iar atelierele continuă până la finalul lunii aprilie.

Noi cumva am luat tot ceea ce ar însemna riscuri sau situații riscante pentru adolescenți și am lucrat cu ei exact pe aceste cauze, ca ei să înțeleagă de unde pleacă lucrurile acestea, de ce se întâmplă și ce pot face.”

Dar intervenția nu se oprește la copii. Există ateliere și pentru părinți, dar și pentru cadrele didactice, tocmai pentru a crea un limbaj comun și soluții coerente într-un context marcat de diferențe generaționale majore.

Una dintre cele mai sensibile teme este sănătatea digitală - de aceea, ALIAT organizează, în cadrul acestui proiect, și ”Atelierul de Sănătate digitală”. Adolescenții nu percep utilizarea excesivă a telefonului ca pe o problemă.

„Pentru ei este ceva normal, pentru că toți sau aproape toți, marea majoritate, fac asta. Este foarte ”normalizată” utilizarea tehnologiei și a social media în rândul copiilor (…). Nu se gândesc că dacă stau acolo foarte multe ore, le periclitează somnul, le afectează pofta de mâncare, că nu mai sunt atenți la școală”, spune Oana Crăciun.

În cadrul atelierelor, copiii au recunoscut că petrec frecvent 8-9 ore pe zi online, iar în unele cazuri chiar 13-14 ore. În același timp, nu asociază direct lipsa somnului, scăderea atenției sau iritabilitatea cu utilizarea excesivă a ecranelor.

„Au fost uimiți de informația că social media este gândit ca o platformă de gambling.”, mai spune ea.

Pentru mulți, aceasta a fost prima dată când au înțeles mecanismele de stimulare constantă a dopaminei care îi țin captivi în aplicații.

„Își dau seama că intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este foarte greu să iasă.”

Responsabilitatea nu poate fi transferată exclusiv adolescenților. În proiect sunt implicați activ și părinții, pentru că limitele sănătoase se construiesc acasă.

„Trebuie să existe niște reguli. Pe unele le poți negocia, sigur că da, pe altele nu. De exemplu, nu lași copilul cu telefonul în cameră. Cei mai mulți dintre ei spun că se culcă cu telefonul pentru că au nevoie să-și pună alarmă. Ok, poți să-ți iei un ceas sau poate să te trezească părintele. Nu este ăsta un motiv.”

Oana Crăciun subliniază că nu este realist să eliminăm tehnologia din viața copiilor, însă putem reorganiza modul în care aceasta este folosită: un spațiu comun în casă, utilizare supravegheată, discuții despre siguranța online.

Dar poate cel mai important mesaj ține de coerență. Adolescenții observă imediat dublul standard.

„Ne spun: păi da, dar dacă mama și tata stau pe telefon pe canapea, eu de ce să n-am voie să stau?”

Exemplul personal devine, astfel, decisiv. Timpul fără telefoane trebuie să fie real, comun și consistent.

„Interdicția de a nu folosi dispozitivul trebuie să vină cu o alternativă. Ar fi minunat să fie înlocuit cu acest timp de calitate, chiar dacă poate e vorba de 15 minute sau 30 de minute, în care părintele efectiv este curios și ascultă copilul și pune întrebări deschise și nu judecă și nu spune bine, rău, ci pur și simplu lasă să se ventileze într-un fel, dar în același timp să se și deschidă. Pentru că dacă fac lucrul ăsta, vor afla niște informații foarte interesante despre copilul lor.”