Dimensiunea știintifică a artei – Dream space mechanics – O experiență mixtă într-un spațiu real și virtual propusă în expoziția Artworlds – ep 1
2 March 2020
Cafeneaua de știință: 4 martie 1977 – 4 martie 2020 – Unde suntem?
2 March 2020

Specialiștii estimează că vaccinul împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil într-un an

Cercetătorii din întreaga lume lucrează la descoperirea unui vaccin împotriva infecției cu noul coronavirus. La cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Naționale RoVaccin, desfășurată la București, la finalul săptămânii trecute, specialiștii au atras atenția că ne găsim în fața unei urgențe globale de sănătate publică, iar în acest context, comportamentele preventive, care includ vaccinarea sunt binevenite. Organizația Mondială a Sănătății a ridicat la nivel maxim gradul de alertă și există șanse să fie declarată starea de pandemie, având în vedere că această boală se transmite susţinut pe trei continente, în mai multe ţări, iar numărul de ţări afectate este de 50 din cele 194 de state ale Organizaţiei. Subiectul a fost tratat luni, 2 martie, în emisiunea ȘTIINȚA 360. Redactor Marilena Frâncu. Realizator Corina Negrea.

Sursă FOTO – Societatea Română de Microbiologie