PORTRET: Eugen Ionescu – de la arta absurdului la eliberarea conştiinţei umane
28 March 2021
Teatrul profesionist e moft sau necesitate?
30 March 2021

Spectacolul „Ceva cu tăiței”, în deschiderea proiectului „Lecturi³”

Teatrul Național Iași anunță deschiderea celei de-a doua ediții a proiectului „Lecturi³” luni, pe 29 martie, cu spectacolul-lectură Ceva cu tăiței de Marilena Dumitrescu, în regia Irinei Popescu-Boieru. Spectacolul va putea fi vizionat online, pe Scena 5 (canalul de YouTube și pagina de Facebook a Naționalului ieșean), de la ora 19:00.

Dramaturgul Marilena Dumitrescu, despre textul ales de juriul proiectului „Lecturi³” „Te-ai gândit vreodată cum ar fi să-ţi construieşti tu însuţi realitatea în care trăieşti? Eu da. La fel şi personajele din Ceva cu tăiţei. Atunci când realitatea din jurul tău dispare, trebuie să-ţi construieşti alta. Dar să ştiţi că nu-i uşor, pentru că trebuie să ţii cont şi de realitatea interioară. Dar într-o comedie absurdă, totul se rezolvă până la urmă. Nu e uşor să fii Dumnezeu.”

Proiectul „Lecturi³”, realizat de Teatrul Național Iași, a fost inițiat din dorința de a promova dramaturgi români contemporani din România și din Republica Moldova, de a face cunoscute publicului piesele lor de teatru prin montarea unor spectacole-lectură.

Spectacolele-lectură au loc lunar, iar publicul are acces gratuit. La finalul fiecărui an, același juriu desemnează o piesa câștigătoare ce va fi transpusă scenic și va intra în repertoriul permanent al teatrului.

Pe site-ul Teatrului Național Iași s-a adăugat o secțiune dedicată acestui proiect, ce se dorește a fi o bază de date virtuală pentru cei interesați de cele mai noi texte ale dramaturgilor din România și Republica Moldova.
Toți cei care doresc să se alăture proiectului „Lecturi³” pot trimite piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.