STEVE JOBS by Danny Boyle – construcţie cu dialog paradoxal şi rezolvări de dileme majore- de Michaela Platon

La vremea lansării mă aşteptam la mult de la Danny Boyle,  fără însă să intuiesc cum va centra un scenariu atât de dificil şi sensibil precum cel care îl are ca personaj principal pe Steve  Jobs, totul pornind de la ecranizarea biografiei omonime best seller a fondatorului Apple.

Producător şi regizor cu o intuiţie senzaţională a sensului în care trebuie să curgă filmul, cu o minte imaginativă ce duce totul la extrem (scenariu, dialog, scene, imagine, tot!) Danny Boyle stoarce substanţa cinematografică până la ultima picătură, aşa încât noi, cei care vedem filmul suntem târaţi de emoţiile noastre până la finalul care ne lasă epuizaţi, fericiţi, satisfăcuţi. E de ajuns să vă reamintiţi Trainspotting – pe care, la vremea lui, l-am privit halucinată deşi îmi rănea reţină şi îmi bulversa simţurile- sau de Slumdog Millionaire – care ne-a zăpăcit pe toţi cu punerea în “scenă” şi cu înlănţuirile, sincronicităţile şi sincretismele lui fabuloase- care, de altfel, au măturat toate premiile anului 2008:  8 adjudecate din zece nominalizări la Oscar şi 7 premii din 9 nominalizări la Bafta - ca să le amintesc doar pe cele mai râvnite.  Aşa că –fără îndoială –strâns în chingi de faptul că subiectul/personajul sunt unele “delicate”, Boyle sublimează şi  umanizează acolo unde, spre exemplu, versiunea mult mai tânărului şi neexperimentatului Joshua Michael Stern din 2013, ne livra o simplă peliculă inspiraţională despre un personaj care a schimbat radical lumea , trasând noi direcţii de forţă în tehnologie. Nici interpretarea lui Ashton Kutcher nu se poate compara cu ceea ce ne dă Michael Fassbender! Şi dacă mai aveam vreun dubiu după excepţionalul Macbeth pe care l-a jucat tot în 2015 – cu acest rol e sigur că dl Fassbender joacă în liga actorilor de calibru, cei care vin din urmă să ocupe locurile pe care – la un moment dat - monştrii sacri le vor lăsa libere. Personajul pe care îl face in Steve Jobs este de o acurateţe a jocului excepţională,  iar farmecul lui este unul care se insinuează treptat, aşa că la final eşti gata înscris în fan club cu admiraţia la purtător.

Din echipa de mare forţă pe care Boyle a distribui-o în film mai face parte şi Kate Winslet - fermecătoare, talentată şi riguroasă în rol cum o ştim, şi căreia îi descoperim deja ridurile din colţul ochilor- dar unele pe care ştie să le poarte într-un mod natural, respirând o vulnerabilitate şi o delicateţe aproape incompatibile cu personajul Joanna Hoffman, fostă șefă de marketing de la Macintosh.

Seth Rogen este Steve Wozniak, cofondator Apple, un rol de mică întindere dar de care se achită perfect, în timp ce Jeff Daniels îl joacă pe John Sculley, fost CEO la Apple- o partitură complexă care îi prilejuieşte o desfăşurare de măiestrie actoricească ce îl pune în valoare excepţional pe cel căruia îi dă replică.

Construcţia filmului pare la prima vedere simplă, dar ne zmuceşte încoace şi în colo cu întreţeserea planurilor temporale, care nu se succed secvenţial cum ne-am aştepta, ci fuzionează dezvoltând un dialog paradoxal care importă în şi din trecut răspunsurile, şi până la urmă şi rezolvările unor dileme majore. Trecutul de la care se revendică  şi viitorul -prind contur real şi expandează  pe pereţi în imagini panoramice , atunci când Steve Jobs vorbeşte despre viziunile lui tehnologice, într-un fel halucinant şi intim totodată, iar noi ne simţim de parcă am plonja în subconştientul personajului, această volută de stil regizorală dând o notă distinctă scenelor respective. Decupajele din emisiuni, reclame, interviuri ale vremii pun şi ele o tuşa aparte, ancorează temporal şi măresc intensitatea luminii puse pe acest personaj fascinant, cu o minte de geniu, dar şi cu atitudini, trăiri şi reacţii paradoxale. Aparent de o luciditate insensibilă şi rece, Steve al lui Danny Boyle este inflexibil, tăios, dur, intransigent şi concentrat exclusiv pe muncă, pe creaţie, pe inovaţie, alergând prin propria viaţa într-un maraton fară sfârşit.

Dialogul este atât de tăios, de acut în modul în care se jonglează cu cuvintele, încât pare când o partidă de tenis între doi campioni, când un meci de scrimă , când o dispută în ring.  Cadrele apropiate ne dezvăluie personajul cu tribulaţiile lui interioare şi abia acum băgăm de seamă cât este de expresiv şi de infinitezimal precis în mimică şi gest Michael Fassbender.  Personal – mărturisesc  că sunt membră a fan clubului lui din România, şi nu e nici o glumă, ci doar o manifestare sinceră a admiraţiei pentru un actor foarte bun care are toate datele să devină excepţional. Asta cu condiţia să nu coboare ştacheta până în momentul în care va fi (sper!) într-atât de mare, încât să îşi poată permite să joace orice rol.

Aşa că vă recomand să vedeţi pe HBO acest biopic ce propune o versiune care idealizează personajul  Steve Jobs, dar care este într-atât de captivant sub forma aceasta, încât vă va cuceri cu siguranţă.