Gala UNITER 2017– în direct la Radio România Cultural
8 May 2017
10 premianți, 33 de nominalizați și peste 600 de invitați din București și din țară, la gala Premiilor UNITER
8 May 2017

„TEATRU LA MUZEU”

Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Fundația Ioana Crăciunescu Urgent, inaugurează proiectul cultural „Marți în ALBnegru” pe 9 mai 2017, ora 19.30, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), cu spectacolul „Sufleorul fricii” de Matei Vișniec, o improvizație semnată de actrița Ioana Crăciunescu.

Proiectul cuprinde o serie de spectacole din opere ale unor autori din literatura română modernă și contemporană. Următorul spectacol „Marți în ALBnegru” este „La masă cu Marx” de Matei Vișniec și va avea loc marți, 16 mai 2017, ora 19.30.

Ioana Crăciunescu este actriţă de teatru şi cinema şi poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariştilor români, a UCIN şi UNITER. A jucat pe scenele marilor teatre pariziene şi trăieşte străbătând drumurile lumii, adunând în vers experienţa sa de femeie universală.

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro.