Secretarul general al ABU le cere preşedintelui şi premierului să facă demersurile necesare pentru a menţine taxa radio-tv
28 October 2016
Asociația Presei Române solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să NU promulge legea care prevede eliminarea taxei radio-tv
28 October 2016

Trofeul de excelenţă pentru Bucureşti fm

Bucureşti fm a primit Trofeul de Excelenţă, pentru rezultate deosebite, la Topul Firmelor din Municipiul Bucureşti. Premiul a fost înmânat managerului postului, Flavia Voinea.

În cadrul acestui eveniment, Camera de Comera şi Industrie a Capitalei premiază anual cele mai performante societăţi ale mediului de afaceri din Bucureşti.

La ceremonia de înmânare a premiilor au participat, alături de manageri, personalităţi de prim-plan din spaţiul economic, academic şi diplomatic din România, membri ai Guvernului, oficialităţi de la nivelul Instituţiei Prefectului, primăriilor de sector şi organizaţiilor neguvernamentale – asociaţii profesionale, camere de comerţ şi organizaţii patronale.

„De-a lungul anilor am pus acest eveniment sub semnul recunoaşterii şi promovării performanţei adevărate şi oneste, al competiţiei ce respectă regulile jocului, al competitivităţii generate de un management performant, dublat de o cultură organizaţională solidă. Premiem perseverenţa acelor manageri şi antreprenori care nu au renunţat la visul lor şi le recompensăm, chiar dacă doar moral, determinarea pe care au dovedit-o de-a lungul anilor în care şi-au depăşit limitele, au dărâmat mituri, au schimbat mentalităţi şi percepţii, au construit echipe solide şi unite şi au zidit, cu onestitate şi tenacitate, afaceri de elită”, afirmă prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene.

Echipa Bucuresti Fm este mândră că prezenţa sa activă şi implicarea zilnică în viaţa bucureştenilor este remarcată şi apreciată de comunitatea economică a Capitalei.