URMA, câștigător la Premiile Gopo, policier cu final incitant și subtil- de Michaela Platon

Cel dintâi lungmetraj regizat şi co-scris de Dorian Boguță si-a adjudeat la recentele Premii Gopo trofeele pt cel mai bun scenariu si cea mai buna muzica originala.Scenariul pune în ţesătura unui policier care începe comun- sumedenie de probleme morale, etice, psihanalitice și o face cu minuţie, cu atenţie la sensuri şi nuanţe şi mai ales la relaţiile care au şi subtilităţi,dar şi implicaţii ce aduc elementul special al acestei pelicule.

Anton, personajul principal, muzician genial, dar om cu mari probleme, este cel care dezlănţuie acțiunea- dispariţia lui punând în prim plan interconexiunile cu familia, totul frizând nebunia unei dorinţe de a controla vieţi şi destine. Relaţiile sunt mai toate distorsionate, drama personală a lui Anton adâncind tensiunea într-un crescendo bine calibrat, ce te ţine captiv în poveste şi alimentează încordarea.

Finalul este pe atât de neaşteptat, pe cât e de uimitor şi lansează o discuţie care a făcut obiectul multor alte scenarii de succes, controversa fiind una căreia puţine state i-au găsit un răspuns în jurisprudenţa lor.

Dar dincolo de orice, URMA este totuși un film despre iubire şi limitele ei, despre fețele ei- nu toate luminoase- despre pierdere, asumare şi sacrificiu, totul pus în pagina cinematografică atent cu ajutorul unei distribuţii perfect alese. Teodor Corban (perfect în toate cele!) este comisarul ce investighează dispariţia lui Anton Ropot - pe care îl interpretează Marin Grigore (pe care l-am mai văzut şi în Sieranevada şi prin seriale tv la modă), alături de ei având partituri convingătoare în roluri de mai mică sau mai mare anvergură - Liviu Pintileasa, Lucian Ifrim şi Dragoş Bucur.

Urma punctează pe lângă debutul regizoral al lui Dorian Boguță şi pe acela al Irinei Rădulescu, actriţa Teatrului Mic acum la primul ei film, şi al Mădălinei Ghenea ce are primul rol într-un lungmetraj românesc.

Iar Irina este în rolul Anei- sora pianistului dispărut- reamarcabilă, perfect balansată – dându-ne personajul care oferă cheia ce deschide la final înţelesurile acestui policier, mult mai ingenios decât ai crede la prima vedere, mult mai lucid şi subtil, atunci când nu doar survolezi problematica pe care o propune – ci o diseci încercând să îţi dai răspunsuri.

URMA este filmul pe care ai avea tendinţa să îl minimalizezi, dar nu te lasă nici distribuţia, nici finalul incitant, nici chiar felul insidios în care acţiunea pune stăpânire pe tine şi îţi lansează dilemele.

Nu vreau să dezvălui amănunte, nu dau repere şi nu raportez filmul la nimic. Vă invit să îl vedeţi, să vă gândiţi apoi la ce reverberează în spaţiul vostru interior şi să vă raspundeti- dacă puteti- la întrebarea: până unde poate merge iubirea? Abia atunci munca echipei care a creat URMA va fi răsplătită, iar voi mai bogaţi cu o experienţă cinematografică interesantă!

Credit foto Cinemagia