O majorare de 2,05% a notelor mai mari de 7 la rezultatele finale de la proba scrisă de la titularizare – sesiunea 2022
27 July 2022
Propunere ANOSR: Participarea studenților la alegerea rectorului – creșterea ponderii la 25% din totalul electoratului
28 July 2022

Ziua Imnului Național – Ziua porților deschise la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

 

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Brașov, se redeschide vineri, 29 iulie 2022, cu ocazia Zilei Imnului Național.

La 174 de ani de la publicarea poeziei „Un răsunet” în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, muzeul nostru oferă brașovenilor și turiștilor acces gratuit la noua expoziție permanentă dedicată istoriei familiei Mureșianu.

Expoziția permanentă prezintă în premieră bunuri culturale de patrimoniu extrem de valoroase, precum și transcrierea poeziei „Un răsunet”, alături de elemente de tehnologie interactivă, într-o nouă viziune curatorială.

 

Programul zilei:

9.00 – deschiderea porților muzeului – acces gratuit
13.00 – intonarea Imnului Național de către elevi ai Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov
13.05 – discursuri – prezentarea oficială a expoziției – informare de presă
14.00 – deschiderea expoziției temporare „Ștefan Baciu și exilul românesc”
16.45 – accesul ultimului vizitator