Ascultă Radio România Cultural Live

Alerta de colaps climatic, tema centrală a festivalului Astra Film Sibiu

26 August 2021, 17:50

Biletele și abonamentele pentru evenimentele AFF Sibiu pot fi achiziționate

de pe site-ul astrafilm.ro și de pe platforma Eventbook

Ce ne așteaptă, ca simpli pământeni, după toate prostiile pe care le-am făcut și încă le mai facem? Este probabil cea mai importantă întrebare a momentului, motiv pentru care tema centrală a celei de-a 28-a ediții a festivalului Astra Film Sibiu este „Alerta de colaps climatic”. Alte teme puternice din programul AFF Sibiu se referă la relațiile de cuplu, nașterea și moartea, granițele dintre oameni, individualismul, situațiile neașteptate și poveștile extraordinare ale unor oameni remarcabili. Astra Film Festival va avea loc la Sibiu în perioada 5-12 septembrie, în aer liber, săli de cinema și online. Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul festivalului și pe platforma Eventbook, iar programul complet este disponibil la adresa: https://bit.ly/3kvT7G9.

Accesul la cele 200 de evenimente cinematografice marca Astra Film Festival se va face conform regulilor în vigoare la data de 5 septembrie 2021, data începerii festivalului, cu respectarea tuturor normelor sanitare și de igienă.

Filmul din deschiderea festivalului („Acum știi”, Franța - 2021, regia Emmanuel Cappelin - premieră națională) pornește de la premiza că schimbările climatice vor arunca lumea în colaps. Nu se pune problema nici dacă și nici măcar când. Este un film care are toate șansele să ne schimbe părerea despre viitorul umanității.

Ne aflăm la câteva zile după devastatorul Raport IPCC, denumit„Codul roșu pentru umanitate”, și nu trebuie să ne prefacem că totul este bine. Nu e bine. Oricât de dure sunt concluziile acestui raport și oricât de șocante vor fi pentru mulți filmele cu această temă proiectate la AFF Sibiu, este important să știm. Iar după aceea, poate că vom fi un pic mai înțelepți. Poate că mai există soluții, care să depindă de noi”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

O temă foarte delicată, abordată de câteva filme din programul AFF Sibiu, se referă la impactul pe care îl are procrearea artificială asupra celor implicați. Inseminarea artificială a devenit ceva banal în zilele noastre, dar asta nu înseamnă că implicațiile etice, morale, emoționale nu pot fi răvășitoare. Un exemplu, în filmul despre cazul real al unui medic celebru în anii ’70 - ’80, când lucrurile nu erau reglementate ca în prezent. Dr. Karbaat a inseminat peste 65 de femei cu propria spermă. Iar azi, oameni în toată firea au aflat că au zeci de frați și de surori de care nu aveau habar, iar mamele povestesc abuzurile la care au fost supuse („Copiii amăgirii”, Olanda - 2021, regia Miriam Guttman - premieră internațională).

Există de asemenea mai multe filme care scrutează intimitatea cuplurilor și încearcă să răspundă la întrebări despre ingredientele unei vieți de cuplu împlinite („Între noi fie vorba”, Polonia, 2021, regia Dorota Proba - premieră națională). Sau cum începe o relație absolut neașteptată, între două călugărițe catolice, de la mănăstiri diferite, care se îndrăgostesc, se retrag din lumea bisericească și merg pe o insulă ca să trăiască împreună („Fac ce vreau în mănăstirea mea”, Serbia, Croația - 2021, regia Ivana Marinić Kragić - premieră națională). Sau cum se transformă o relație, care părea trainică, atunci când fiecare dintre cei doi își descoperă convingeri politice sau religioase complet diferite („Radiografia unei familii”, Iran, Elveția, Norvegia - 2021, regia Firouzeh Khosrovani - premieră națională).

O altă întrebare profundă: Unde ne duce individualismul? Un răspuns simplu: La singurătate și la drame consumate până la capăt în liniștea solitudinii. Filmul „Kodokushi” (Turcia - 2021, regia Ansar Altay - premieră europeană) prezintă modul în care este gestionat fenomenul persoanelor care mor singure în Japonia. Un alt film, „Post mortem Berlin” (Germania - 2021, regia Anton von Heiseler - premieră națională) arată cât de departe s-a ajuns într-un crematoriu din Berlin, unde sicriele sunt duse pe ultimul drum de roboți, într-un spațiu industrial dezumanizant. Tot din aceeași zonă delicată este subiectul unui film („Sunt alături de tine” - Italia, Elveția, Lituania - 2021, regia Virginija Vareikyte, Maximilien Dejoie - premieră națională), care urmărește activitatea unei echipe de două femei, polițist și psiholog, dintr-un orășel lituanian unde se înregistrează an de an o rată record a sinuciderilor.

Vor fi totodată filme care abordează tema granițelor, adică niște hotare convenționale, care pot săpa răni adânci și pot crea situații dramatice pentru oamenii care au avut ghinionul să rămână de partea nepotrivită a liniei de demarcație. În „La capătul lumii” (Belgia, Croația, Lituania, Norvegia - 2021, regia Anna Savchenko - premieră mondială) aflăm povești cutremurătoare de la granița dintre Lituania şi Belarus. Pe vremuri era o graniță fluidă între două țări sovietice, iar acum separă comunități, familii și vieți, pentru că unii au avut ghinionul ca granița din fundul grădinii să-i lase în interiorul unei dictatori, în vreme ce rudele și vecinii trăiesc în lumea liberă. Dar am avut și noi, românii, povești cutremurătoare pe „Granița morții” (România - 2021, Cătălin Apostol): gardul de sârmă ghimpată era păzit de grăniceri instruiți să mitralieze orice încercare de evadare spre libertate.

Alte filme din selecția oficială a festivalului Astra Film Sibiu prezintă povești incredibile și portrete remarcabile ale unor persoane de cele mai multe ori necunoscute până când să fie descoperite de regizorii de film documentar.

Programul complet al festivalului Astra Film Sibiu: https://bit.ly/3kvT7G9

Biletele se pot procura de pe Eventbook: https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival

A 28-a ediție Astra Film Festival - Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu celebrează viața, în toată diversitatea ei, prin cele peste 200 de evenimente cinematografice. Lansat în 1993 ca proiect inovator în Europa Centrală și de Est, AFF Sibiu este un eveniment esențial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură și o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.

Organizat de: Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film

Cu sprijinul: Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Forumul Cultural Austriac, Uniunea Cineaștilor

Cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă

Astra Film Festival se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Sponsori: HBO, DPD România, Materom Autohaus, Cinelab, Ursus, Nod Pub, The Refresh, Kulinarium, Sonne Restaurant Cafe

Parteneri media: TV5 Monde, Rock FM, Radio România Cultural, RFI România, Hotnews, News.ro, Newsweek, Spotmedia, Scena9, Avantaje, Liternet, Cineuropa, Film New Europe, Movienews, All About Romanian Cinema, Films in frame, Urban,ro, Turnul sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Capital cultural, Zile și nopți, Revista Transilvania, Hermanstaedter Zeitung

Partener de comunicare: PiArt Vision

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aduce pe scenă magia și tradiția în spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte"
Teatru și film 23 Iunie 2025, 16:59

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aduce pe scenă magia și tradiția în spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte"

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția #mulțumesc, 20-29 iunie 2025 a ajuns deja în a patra zi și la...

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aduce pe scenă magia și tradiția în spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte"
Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB
Teatru și film 23 Iunie 2025, 12:10

Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB

În serile de 14 și 15 iulie, scena Teatrului Național „Ion Caramitru” devine spațiul sincerității incomode,...

Ce avem noi aici și premiera Antiportret de familie, două spectacole de teatru la mijloc de iulie pe scena TNB
Câștigătorii TIFF.24: Povești puternice și emoționante cuceresc cele mai importante premii ale ediției
Teatru și film 22 Iunie 2025, 06:51

Câștigătorii TIFF.24: Povești puternice și emoționante cuceresc cele mai importante premii ale ediției

  Câștigătorii celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania au fost anunțați...

Câștigătorii TIFF.24: Povești puternice și emoționante cuceresc cele mai importante premii ale ediției
Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România prezent la FITS
Teatru și film 21 Iunie 2025, 12:34

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România prezent la FITS

 Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România , partener de tradiție al  Festivalului Internaţional de...

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România prezent la FITS
Se deschide Amfiteatrul în aer liber
Teatru și film 21 Iunie 2025, 07:01

Se deschide Amfiteatrul în aer liber

  Din 7 iulie până în 8 septembrie vă așteptăm la Amfiteatrul în aer liber, sus pe Teatrul Național...

Se deschide Amfiteatrul în aer liber
Scurtmetrajul „O zi de sărbătoare” - un film care poate fi citit din mai multe perspective și care vorbește despre mai multe probleme sociale
Teatru și film 20 Iunie 2025, 15:36

Scurtmetrajul „O zi de sărbătoare” - un film care poate fi citit din mai multe perspective și care vorbește despre mai multe probleme sociale

În selecția  Zilelor Filmului Românesc  de la TIFF se regăsește și scurtmetrajul  „O zi de...

Scurtmetrajul „O zi de sărbătoare” - un film care poate fi citit din mai multe perspective și care vorbește despre mai multe probleme sociale
FITS 2025 - MULȚUMESC
Teatru și film 20 Iunie 2025, 09:20

FITS 2025 - MULȚUMESC

Începe cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu , unde sunt aşteptaţi peste 5000 de...

FITS 2025 - MULȚUMESC
Începe FITS 2025: peste 840 de evenimente și 5.000 de artiști din 82 de țări 
Teatru și film 19 Iunie 2025, 14:57

Începe FITS 2025: peste 840 de evenimente și 5.000 de artiști din 82 de țări 

  Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) ajunge în 2025 la cea de-a 32-a ediție. Între 20 și...

Începe FITS 2025: peste 840 de evenimente și 5.000 de artiști din 82 de țări 
Ascultă live

Ascultă live

00:00 - 01:30
Discuri de cinci stele (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
Serviciul de noapte
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
00:00 - 01:00
Espańol 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
00:05 - 01:00
Nopţile Radio România Actualităţi (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 05:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
00:00 - 01:00
Dezbaterea zilei (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru