Ascultă Radio România Cultural Live

Arhechipuri - SEZON I

Bogdan Mihai Simion, artist, culegător de muzică tradițională și lăutar, unul dintre ultimii cântăreți la cobză din România și realizatoarea Radio România Cultural, Maria Balabaș, cunoscută în special pentru conceptul original al emisiunii Dimineața Crossover, vă invită, din 18 decembrie 2023, de la ora 14.00, la Radio România Cultural, într-o lume cu personajele arhetipale din societatea secolelor trecute, căutând conexiuni cu lumea contemporană. Episoadele pot fi deja ascultate on demand, pe site-ul Radio România Cultural. Arhechipuri. Ipostaze ale vremurilor de altădată. Tipologii care au format o lume. Pentru a înțelege cine suntem noi și care sunt elementele noastre culturale comune actuale, căutăm în trecut repere, tipologii umane, oameni care au influențat lumea, lumile: boierul, sluga, bucătăreasa, mândra, vistiernicul, lăutarul, hangița.