Roboți și călători temporali
30 April 2021
Știința 360 – 30 aprilie 2021 – Magazin istoric (Aprilie 2021)
30 April 2021

Buletin cosmic – Amazon anunță lansarea unei noi constelații de sateliți echivalente celei lansate de SpaceX

https://www.flickr.com/photos/ulalaunch/51141712784/. Sursa: United Launch Alliance

Vineri, 23 aprilie, capsula Dragon “Endeavour” a fost lansată spre Stația Spațială Internațională, având la bord patru astronauți (doi americani, un japonez și un european). Andocarea a avut loc sâmbătă, la modulul american Harmony, populația la bordul ISS ajungând astfel la 11 astronauți (recordul este de 13 astronauți, atins ultima dată în 2009). Este pentru prima dată când un european (Thomas Pesquet ) zboară la bordul Dragon și pentru prima dată când NASA permite SpaceX să folosească pentru o lansare cu echipaj la bord o rachetă și o capsulă refolosită (Dragon “Endeavour” a zburat în spațiu și în 2019, cu echipajul Demo Mission 2).

Marți, o rachetă Delta IV Heavy a lansat un nou satelit al NRO (National Reconnaissance Office) – NROL-82, de la baza aeriană Vandenberg din California. Fereastra de lansare corespunde unei posibile orbite heliosincrone, similare cu cea a satelitului USA-224 (NROL-49) pe care probabil îl va înlocui. Astfel NROL-82 ar fi un satelit de spionaj Crystal, din familia KH-11. Imaginile preluate de USA-224 au fost folosite de fostul președinte american într-un tweet, pentru a arăta urmările exploziei unei rachete iraniene Safir pe rampa de lansare, explozie care ar fi avut loc în jurul datei de 29 august 2019.

Primele lansări de sateliți din Proiectul Kuiper se vor face cu rachete Atlas V, a anunțat săptămâna trecută United Launch Alliance și Amazon. Constelația Kuiper urmează să conțină 3.236 de sateliți pe orbită terestră joasă și este echivalentul Starlink, însă dezvoltat de compania Amazon. Nu știm deocamdată când va avea loc prima lansare și câți sateliți Kuiper poate lansa o rachetă Atlas V și ce configurație a rachetei va fi folosită pentru aceste lansări.
Rubrică realizată de Claudiu Tănăselia și coordonată de Mihaela Ghiță

Știrile pe larg pot fi urmărite pe site-ul www.parsec.ro.