Ascultă Radio România Cultural Live

Ce a însemnat 2020 pentru piața europeană a cărții?

07 Aprilie 2021, 18:29

Guvernele naționale au decis soarta piețelor de carte din Europa în timpul pandemiei: în țările în care librăriile au fost deschise și statul s-a implicat, inclusiv prin achiziții, pierderile sectorului editorial au fost limitate. Federația Editorilor Europeni a dat publicității un raport asupra efectelor pe care pandemia le-a avut asupra pieței de carte europene. Raportul se bazează pe sondajele și studiile făcute pe piețele de carte din diverse țări europene.

În țările în care librăriile fizice au fost închise, iar târgurile de carte au fost anulate, se preconizau, după prima jumătate a anului 2020, pierderi de 15-25%, dar evaluarea pe întreg anul indică un rezultat mult mai bun în majoritatea țărilor - pierderea globală a sectorului de carte european s-a situat între două și cinci procente.

O privire de ansamblu ne arată faptul că până la sfârșitul lunii octombrie 2020, vânzările au scăzut „doar“ cu patru procente în Franța și șase în Letonia, în timp ce decalajul a fost aproape complet acoperit în Italia, printr-o intervenție consistentă a statului, care a achiziționat masiv pentru bibliotecile publice.

Țările care au înregistrat rezultate bune în a doua jumătate a anului trecut, precum Țările de Jos, Suedia, Norvegia și Finlanda au rămas constante, în timp ce țări precum Portugalia, Ungaria sau România (o scădere de zece procente) au fost, la final de 2020, în grupul celor mai afectate piețe.

Experiențe diferite au arătat că șansele sectorului de a se adapta la situație au fost sporite mult prin sprijinul adecvat și direcționat din partea autorităților publice. Faptul că li s-a permis librăriilor să rămână deschise sau au fost redeschise nu numai că a stimulat vânzările, dar inițiativele specifice - achiziționarea masivă de cărți de biblioteci din librăriile locale – au fost extrem de utile pentru întregul lanț valoric din țările care s-au confruntat cu dificultăți. Pe de altă parte, lipsa sprijinului și a înțelegerii din partea guvernelor nu a făcut decât să agraveze situația autorilor, editorilor și librarilor în țările cele mai afectate de criză.

În Germania și Austria librăriile clasice au avut pierderi de situate între opt și 12 procente, iar vânzările prin internet au atins peste 50 la sută din totalul vânzărilor în Polonia și Portugalia și s-au dublat în Letonia, ponderea vânzărilor mergând de la 8% la 12%. Așa cum era de așteptat, vânzările de e-bookuri și audiobookuri au crescut în aproape toate țările participante la sondaj. Dar și pirateria digitală a cunoscut, din păcate, o creștere îngrijorătoare.

Este evident faptul că sectorul are nevoie de tot sprijinul pe care autoritățile publice îl vor putea acorda întregului lanț valoric, de la creatori la cititori (cu măsuri care să susțină și cererea, nu doar oferta), în numele protejării diversității culturale în general.

Raportul publicat de Federația Editorilor Europeni poate fi consultat în întregime pe site-ul Asociației Editorilor din România: https://bit.ly/3wtwxD4.

Asociaţia Editorilor din România îşi propune în mod special să promoveze lectura de carte de calitate şi scrisul, să uşureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informaţional contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori.

Michelle Obama vine pentru prima dată în România! Una dintre cele mai influente femei din lume va vorbi live la Impact Bucharest,  pe 17–18 septembrie
Educație 26 Iunie 2025, 08:38

Michelle Obama vine pentru prima dată în România! Una dintre cele mai influente femei din lume va vorbi live la Impact Bucharest, pe 17–18 septembrie

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite va participa la o discuție moderată în cadrul celei de-a doua ediții a celui mai...

Michelle Obama vine pentru prima dată în România! Una dintre cele mai influente femei din lume va vorbi live la Impact Bucharest, pe 17–18 septembrie
Organizația Salvați Copiii a lansat campania „Vorbește cu ALEX” , o campanie de conștientizare a bullying-ului și a efectelor acestuia
Educație 25 Iunie 2025, 12:57

Organizația Salvați Copiii a lansat campania „Vorbește cu ALEX” , o campanie de conștientizare a bullying-ului și a efectelor acestuia

„Vorbește cu Alex”  un experiment social care folosește inteligența artificială pentru a simula...

Organizația Salvați Copiii a lansat campania „Vorbește cu ALEX” , o campanie de conștientizare a bullying-ului și a efectelor acestuia
România participă la cea de-a treia Conferință ONU privind Oceanele (UNOC3), organizată la Nisa
Educație 12 Iunie 2025, 10:40

România participă la cea de-a treia Conferință ONU privind Oceanele (UNOC3), organizată la Nisa

Cea de-a treia Conferință a Națiunilor Unite privind Oceanele (UNOC3) are loc la Nisa, Franța, în perioada 9–13...

România participă la cea de-a treia Conferință ONU privind Oceanele (UNOC3), organizată la Nisa
Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de bacalaureat 2025 se vor desfășura în perioada 10 - 16 iunie, în 447 de centre de examen, după următorul calendar
Educație 08 Iunie 2025, 15:00

Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de bacalaureat 2025 se vor desfășura în perioada 10 - 16 iunie, în 447 de centre de examen, după următorul calendar

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia Inspectoratului Școlar al Municipiului...

Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de bacalaureat 2025 se vor desfășura în perioada 10 - 16 iunie, în 447 de centre de examen, după următorul calendar
ENGAGE, o nouă  comunitate educațională
Educație 07 Iunie 2025, 20:28

ENGAGE, o nouă comunitate educațională

Joi, 5 iunie, la Biblioteca Națională a României, șase alumni ai burselor finanțate de Departamentul de Stat al SUA,...

ENGAGE, o nouă comunitate educațională
Cătălina Surcel, Asociația Telefonul Copilului: „Timpul este cadoul pe care îl pot oferi părinții copiilor, nu doar de 1 iunie, ci zi de zi; și, de asemenea, să se asigure că propriii copii sunt fericiți”
Educație 02 Iunie 2025, 15:40

Cătălina Surcel, Asociația Telefonul Copilului: „Timpul este cadoul pe care îl pot oferi părinții copiilor, nu doar de 1 iunie, ci zi de zi; și, de asemenea, să se asigure că propriii copii sunt fericiți”

Asociația Telefonul Copilului pune la dispoziția copiilor din România, de aproape 20 de ani, servicii gratuite de...

Cătălina Surcel, Asociația Telefonul Copilului: „Timpul este cadoul pe care îl pot oferi părinții copiilor, nu doar de 1 iunie, ci zi de zi; și, de asemenea, să se asigure că propriii copii sunt fericiți”
Un proiect de educație civică: Cetățeanul
Educație 01 Iunie 2025, 17:53

Un proiect de educație civică: Cetățeanul

Vineri, la sediul Liceului Teoretic Tudor Vladimirescu, elevii clasei a VII-a A de la Școala Gimnazială nr 117 din sectorul 6...

Un proiect de educație civică: Cetățeanul
Strada Film Internațional va lansa în cadrul Zilelor Industriei Filmului Românesc filmul de prezentare a orașului București
Educație 27 Mai 2025, 07:58

Strada Film Internațional va lansa în cadrul Zilelor Industriei Filmului Românesc filmul de prezentare a orașului București

Strada Film Interna țional va lansa în cadrul Zilelor Industriei Filmului Românesc filmul de prezentare a...

Strada Film Internațional va lansa în cadrul Zilelor Industriei Filmului Românesc filmul de prezentare a orașului București
Ascultă live

Ascultă live

22:30 - 00:00
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:30 - 00:00
English 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 00:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
22:03 - 23:59
Teatru Radiofonic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
19:03 - 23:59
CLUB 105,6
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru