Ascultă Vocile de Azi – coregrafa Miriam Răducanu
18 Septembrie 2017, 15:04
Miriam Răducanu s-a născut în anul 1924. Dansatoare, coregrafă și profesoară cu o experiență unică, s-ar putea spune că este însăși imaginea dansului contemporan în România.
Se spune despre Miriam Răducanu că a revoluționat dansul contemporan în România, dar și că este creatoarea unei poetici a dansului și a mișcării scenice în teatru.
La 92 de ani, Miriam Răducanu mai dansează (chiar dacă în propria sufragerie) și are discipoli, care o vizitează constant… Poveștile au parfum de amintire și farmecul istoriei trăite atunci când sunt spuse de Miriam Răducanu.