Ascultă Vocile de Azi: Dan Byron- compozitorul provocărilor extreme

04 Septembrie 2018, 06:14
Universul Byron pe care îl guvernează Dan este unul multifasetat, spectaculos şi profund, iar deîndată ce îl cunoşti, înţelegi că o personalitate atât de puternică şi un talent de o asemenea anvergură nu pot încăpea în planuri mici sau în vorbe fără profunzime, cu atât mai puţin în provocări neînsemnate. Căci tot ce face Dan Byron este spectaculos nu doar în aparenţă, ci mai ales în esenţă, în felul în care îşi materializează ideile, muzica, poemele, conceptele.
Conduce de mai bine de 12 ani trupa Byron, un sound distinct în peisajul muzicii autohtone, este implicat în proiecte naţionale umanitare şi de educaţie, scrie deopotrivă de inspirat muzica şi versurile albumelor, scoate DVD-uri cu concerte emblematice şi este, alături de colegii lui, parte a unei industrii internaţionale în care doar valorile pot supravieţui.
Dar ce mă impresionează dincolo de tot şi toate la Dan Byron nu este doar faptul că este creatorul unui stil personal, unic - şi un om care nu a făcut compromisuri în carieră, căruia cu cât i se pare mai imposibilă o provocare, cu atât este mai dornic să o accepte - ci mai ales că face asta dintr-o chestionare de sorginte filosofică a propriilor limite şi nu din donchişotism.
Sunt Michaela Platon şi vă dau întâlnire marţi, 4 septembrie, ora 17- când invitatul meu la Ascultă Vocile de azi este compozitorul Dan Byron într-un dialog despre începuturile carierei, industria muzicală, poveştile spectaculoase din spatele CD-urilor şi DVD-urile trupei, despre concerte, prieteni, poezie şi sincronicităţi.