Ascultă Vocile de Azi – Muzicianul NICU ALIFANTIS
17 Iulie 2017, 06:00
„De profesie grec”, cum îi place să se prezinte, Nicu Alifantis este compozitor, interpret, instrumentist, aranjor, editor, producător, actor și poet. A susținut (în diverse formule) peste 5000 de concerte şi 60 de turnee în țară și în străinătate, a cântat în deschiderea concertului lui Bob Dylan la București în 2010, a realizat muzica a peste 100 spectacole de teatru.
Vreme de un ceas, amintirile unei copilării fermecate, fascinaţia pentru Bucureşti, cariera prestigioasă în muzică şi teatru, prietenii … toate vin rostogolindu-se domol, într-unul dintre cele mai frumoase interviuri pe care le-am făcut.
Descrie-mi Brăila copilăriei!
Era foarte frumos! Sigur că şi percepţia era alta, anii erau cu totul alţii…lumea era cu totul alta… totul era mult mai aşezat, fără atât de multe probleme. Încă mai erau mandatarii, încă mâncai nişte baclavale extraordinare, se bea bragă, te plimbai cu trăsura, cânta în chioşc (în Grădina Mare) fanfara, în fiecare duminică. Era foarte, foarte, foarte aşezat totul. Totul curgea cu un ritm foarte firesc.
Tu descrii o tihnă foarte specială…
Aşa şi era…Mă uitam şi la ai mei: aveau un ritm extraordinar de bine conturat, din care nu ieşeau. Pe parcursul săptămânii, sigur, mergeau la serviciu, mergeam la şcoală, lucrurile se rostogoleau firesc. Bunica avea grijă de mine cât erau ai mei la serviciu. Sâmbăta ne adunam acasă; duminica se lua masa în familie, se scoteau tacâmurile bune, vesela bună, faţa de masă imaculată. Ne adunam cu toţii, se respecta ora de masă…lucruri care s-au pierdut între timp. Sigur, şi viaţa acum are cu totul alt ritm decât avea pe vremea aia.
Cum arată strada voastră?
Foarte mică!
Cine locuia acolo?
Erau trei străzi de greci, două străzi de machedoni,două sau trei străzi de evrei, pe urmă veneau armenii ş.a.m.d. Iar noi, când ieşeam la joacă, vorbeam în română ca să ne înţelegem repede… Era limba uzuală, rapidă, pentru că în rest, fiecare acasă îşi vorbea limba etniei din care făcea parte.
În aceste diferenţe era o normalitate?
O normalitate supărătoare, aş putea spune, pentru că eu nu am auzit odată vreun conflict etnic. Nu exista aşa ceva. Toţi erau prieteni cu toţi. Toată lumea făcea afaceri cu toată lumea. Toată lumea era prietenă cu toată lumea.
