Ascultă Vocile de Azi - prof. Radu Jugureanu, expert în sisteme educaționale digitale
09 Iulie 2019, 14:08
”Am avut șansa de a fi 35 de ani în preajma unor oameni fabuloși, care au construit ceva pentru România, lucrând continuu la modernizarea școlii românești și să fiu acceptat de ei, fie ca promotor de proiecte de informatizare, fie ca partener în varii proiecte.”, mărturisește profesorul Radu Jugureanu, expert în sisteme educaționale digitale, invitatul emisiunii Ascultă vocile de azi din această seară.
Absolvent (în 1984) al Facultății de matematică a Universității București, Radu Jugureanu a predat, timp de 17 ani , matematica la Liceul Dimitrie Cantemir (tot din București) al cărui absolvent devenea în 1979.
"Informatizarea școlii românești, crearea unei mase critice de profesori și profesoare cu știință de carte nu a venit prin voia stelelor, ci prin ideile și munca neobosită a unor oameni care și-au dedicat întreaga carieră unui țel: România educată. Sunt ferm convins că succesul Industriei IT din România se datorează în primul rând dascălilor români din învățământul preuniversitar care au știut să se aplece, cu dăruire, formării viitorilor experți din informatica românească", spune Radu Jugureanu, el însuși unul dintre experții de top din IT-ul românesc.
Este unul dintre pionierii din domeniul softului educațional din România.
În anul 2003 a înființat (și de atunci conduce) Departamentul de Software Educațional în cadrul uneia dintre companiile mari de software din România, echipă cu care a dezvoltat proiecte educaționale digitale, implementate în peste 20 de țări din Europa , Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
A fost coordonator a peste 50 de proiecte educaționale multiculturale în 28 de țări, proiecte ce au primit câteva dintre cele mai prestigioase premii, printre care World Summit Award, Premiul Asociației Internaționale de Management al Proiectelor, etc.
A fost coordonatorul singurei echipe din lume care a câștigat de trei ori - în 2005, 2013 și 2016 - premiul Summitului Mondial pentru Societatea Informațională.
"România are toate calitățile pentru a deveni una dintre țările puternic informatizate ale lumii. Avem tradiție în acest sens și avem competențele necesare și suficiente pentru a face saltul direct către Societatea Informațională, „arzând” etapele parcurse de alte țări. Aceasta este șansa strategică a României și această șansă trebuie pregătită și pusă în valoare de către școala românească, mai spune Radu Jugureanu. Dinamica tehnologică pune o oarecare presiune semnificativă pe actul educațional și implicit pe piața muncii și pe pârghiile de dezvoltare economică, socială, culturală și științifică astfel încât este potrivit să spun că noi, cadrele didactice trebuie să ne pregătim elevele și elevii să lucreze în locuri de muncă ce astăzi nu există, cu tehnologii ce nu au fost încă inventate, pentru a rezolva probleme ce astăzi nu sunt vizibile.
Prin urmare, eu cred că mai mult decât programare, ar trebui să ne învățăm elevele și elevii să FOLOSEASCĂ tehnologia, să știe să COMUNICE coerent, să ÎNȚELEAGĂ impactul media asupra vieții lor, să trăiască liber într-o ERĂ A INFORMAȚIILOR, interacționând într-o economie GLOBALĂ, să fie un CETĂȚEAN AL LUMII capabil să susțină o ECONOMIE COMPETITIVĂ, cunoscând și asumându-și ISTORIA țării lor."
Este coordonatorul enciclopediei digitale ”România 1918. Oameni, momente și imagini” (http://www.romania1918.eu/index.html)
Pe larg, despre toate acestea, la Ascultă vocile de azi - pe toate frecvențele Radio România Cultural și pe www.radioromaniacultural.ro, de la ora 17.00 la ora 18.00.