Ascultă Radio România Cultural Live

Cezar Irimie, președinte FABC: „În 11 ani de caravane medicale, am testat peste 12.600 de pacienți și am diagnosticat 34 de cazuri de cancer”

Cezar Irimie, președinte FABC: „În 11 ani de caravane medicale, am testat peste 12.600 de pacienți și am diagnosticat 34 de cazuri de cancer”
Foto: Din arhiva personală a lui M.Frâncu.

30 Noiembrie 2024, 08:00

Peste 1.100 de persoane din mediul rural au beneficiat în perioada septembrie-noiembrie de controale medicale gratuite în cadrul ediției a XI-a a caravanei „Nu am făcut destul”. Rezultatele campaniei au fost făcute publice săptămâna aceasta, iar una din concluzii este că 94% din participanți au spus că ar merge preventiv la medicul specialist dacă acesta ar veni în sat și doar 18% ar merge la controale regulate preventive la spitalele din cele mai apropiate orașe. Proiectul aparține Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și constituie principalul subiect al ediției de astăzi a emisiunii CONSULTAȚII, arătând rolul pe care îl au asociațiilor de pacienți în creșterea gradului de adresabilitate a pacienților cronici la accesarea serviciilor medicale și a medicamentelor. Politicile de sănătate trebuie să pornească de la nevoile pacienților, iar FABC a realizat recent, un sondaj tip chestionar în rândul a aproximativ 70 de paciente diagnosticate cu cancer de sân. Concluziile sunt că femeile simt că nu au sprijin psihologic, iar din momentul diagnosticului și până la tratament pierd mult timp alergând după analize și investigații. Și tot în ediția de astăzi vă vom prezenta un alt proiect al celor de la FABC, o nouă aplicație de telemedicină (iMedico) menită să eficientizeze, în primul rând, accesul pacienților la terapiile disponibile în farmaciile cu circuit deschis. Aplicația cuprinde și alte funcții conexe, respectiv un asistent virtual, pregătit să ofere informații despre diverse afecțiuni și sfaturi generale despre sănătate, precum și un buzunar cu documente digitale, o secțiune specială în care utilizatorii aplicației își pot păstra documentele în format digital. O emisiune realizată de Marilena Frâncu.

Etichete : cezar irimie cancer
Chris Simion, scriitoare și regizoare de teatru: „Nu am lăsat cancerul să-mi ia bucuria de a trăi”
Consultații 07 Februarie 2026, 09:00

Chris Simion, scriitoare și regizoare de teatru: „Nu am lăsat cancerul să-mi ia bucuria de a trăi”

În ediția de astăzi a emisiunii CONSULTAȚII , Marilena Frâncu vă propune o discuție  despre timp - nu ca...

Chris Simion, scriitoare și regizoare de teatru: „Nu am lăsat cancerul să-mi ia bucuria de a trăi”
Săptămâna Europeană de prevenire a cancerului de col uterin: Prevenția poate salva vieți
Consultații 31 Ianuarie 2026, 09:00

Săptămâna Europeană de prevenire a cancerului de col uterin: Prevenția poate salva vieți

  Prof.univ.dr.  Monica Cîrstoiu : „Cea mai tânără pacientă diagnosticată cu cancer de col...

Săptămâna Europeană de prevenire a cancerului de col uterin: Prevenția poate salva vieți
De la ADN la medicina de precizie. Ce aduce genomica în România prin Proiectul ROGEN
Consultații 24 Ianuarie 2026, 09:30

De la ADN la medicina de precizie. Ce aduce genomica în România prin Proiectul ROGEN

Genomica nu mai este doar un concept științific, ci o direcție clară pentru medicina viitorului. Săptămâna aceasta, la...

De la ADN la medicina de precizie. Ce aduce genomica în România prin Proiectul ROGEN
Dr.Diana Constantinescu: „Periajul dinților de dimineață este unul social, care ne împrospătează respirația, iar cel de seară este unul temeinic, care ne ține dinții în gură”
Consultații 17 Ianuarie 2026, 09:00

Dr.Diana Constantinescu: „Periajul dinților de dimineață este unul social, care ne împrospătează respirația, iar cel de seară este unul temeinic, care ne ține dinții în gură”

De la inteligență artificială și scanări digitale, până la tratamente minim invazive și personalizate, viitorul...

Dr.Diana Constantinescu: „Periajul dinților de dimineață este unul social, care ne împrospătează respirația, iar cel de seară este unul temeinic, care ne ține dinții în gură”
Dorica Dan, președinte ANBR: „Una din trei persoane cu o boală rară nu primește un grad adecvat de încadrare în grad de handicap, la nivelul UE”
Consultații 20 Decembrie 2025, 10:00

Dorica Dan, președinte ANBR: „Una din trei persoane cu o boală rară nu primește un grad adecvat de încadrare în grad de handicap, la nivelul UE”

Ediția de astăzi a emisiunii CONSULTAȚII își propune să aducă mai multă claritate în problemele de sănătate și...

Dorica Dan, președinte ANBR: „Una din trei persoane cu o boală rară nu primește un grad adecvat de încadrare în grad de handicap, la nivelul UE”
Cătălina Constantin: „Instituțiile care au mai mulți angajați ar trebui să aibă un psiholog, care să supervizeze calitatea vieții angajaților în cadrul instituției”
Consultații 13 Decembrie 2025, 00:36

Cătălina Constantin: „Instituțiile care au mai mulți angajați ar trebui să aibă un psiholog, care să supervizeze calitatea vieții angajaților în cadrul instituției”

  Sănătatea mintală - la fel de importantă ca sănătatea fizică. Apel la acțiune comună pentru Carta Albă a Sănătății...

Cătălina Constantin: „Instituțiile care au mai mulți angajați ar trebui să aibă un psiholog, care să supervizeze calitatea vieții angajaților în cadrul instituției”
Dr.Guenadiy Vatachki, directorul executiv ANT: „Anul 2025 ar putea deveni cel mai bun an din ultimii 9 la numărul de transplanturi”
Consultații 06 Decembrie 2025, 08:12

Dr.Guenadiy Vatachki, directorul executiv ANT: „Anul 2025 ar putea deveni cel mai bun an din ultimii 9 la numărul de transplanturi”

Pentru sute de pacienți care așteaptă un organ, fiecare donator înseamnă o nouă șansă la viață. Specialiștii prezenți...

Dr.Guenadiy Vatachki, directorul executiv ANT: „Anul 2025 ar putea deveni cel mai bun an din ultimii 9 la numărul de transplanturi”
Conf.univ.dr.Silviu Stanciu: „Ca medic poți să fii genial, dar dacă nu reușești să faci ca pacientul să-nțeleagă și să-l motivezi să ia tratamentul, atunci ai pierdut bătălia și ucigașul tăcut își face treaba”
Consultații 29 Noiembrie 2025, 10:00

Conf.univ.dr.Silviu Stanciu: „Ca medic poți să fii genial, dar dacă nu reușești să faci ca pacientul să-nțeleagă și să-l motivezi să ia tratamentul, atunci ai pierdut bătălia și ucigașul tăcut își face treaba”

Conf.univ.dr.  Silviu Stanciu : „Ca medic poți să fii genial, dar dacă nu reușești să faci ca pacientul...

Conf.univ.dr.Silviu Stanciu: „Ca medic poți să fii genial, dar dacă nu reușești să faci ca pacientul să-nțeleagă și să-l motivezi să ia tratamentul, atunci ai pierdut bătălia și ucigașul tăcut își face treaba”
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
09:00 - 09:30
Deutsch 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, TRANSILVANIA!
Ascultă live Radio România Tg Mureș
09:03 - 10:00
Bună dimineața, vest! (continuare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri