Cultura la farfurie. Identitate, ideologie și ospitalitate: când politica se servește la masă

Pornind de la un subiect aparent banal – mâncarea, Adriana Sohodoleanu explorează felul în care regimurile politice, de-a lungul timpului, au transformat hrana într-un instrument subtil (și uneori periculos) de comunicare, manipulare și control social. Interviul realizat de Daria Ghiu este o călătorie prin istorie și propagandă, condimentată cu exemple memorabile și reflecții despre identitate, ospitalitate și ipocrizie.

„Ce pui pe masă spune foarte mult despre cum îl privești pe musafirul tău. Îl primești cu brațele deschise sau dimpotrivă?”

Nu e vorba doar despre ospitalitate, ci despre mesaje codificate, despre acceptare sau excludere, despre afirmarea unei identități. Astfel, în Franța, un simplu eveniment comunitar care oferea cârnăciori și vin într-o zi de vineri excludea, prin meniu, persoanele care țin post sau nu consumă porc și alcool – fie ele musulmane, evrei sau catolici practicanți. Iar în Italia, Lega Nord promova ideea „Da polentei, nu cuscusului” – un slogan politic mascat sub gusturi culinare.

Unul dintre cele mai tulburătoare exemple vine din Germania nazistă. Regimul a impus „ceaunul de duminică”, o mâncare săracă, aparent caritabilă, dar cu scopul ascuns de a crea o nouă identitate colectivă. Această uniformizare alimentară devenea un pas în construcția „omului nou” – o temă recurentă în regimurile totalitare.

„Dacă toată lumea mănâncă același lucru în același timp, practic se tulbură, devin mai puțin clare liniile între clasele sociale. Și să nu uităm că ideea regimului era, de fapt, să creeze o societate nouă, în care să nu existe clase sociale – iar această mâncare la ceaun, o tocană, o supă mai groasă, construia omul nou, pe care și-l doreau foarte mult.”

În spatele acestor gesturi „solidare” se ascunde adesea o ipocrizie crudă. De fapt, elita nazistă continua să se bucure de fripturi și mese bogate, în timp ce populația era încurajată să accepte austeritatea ca formă de patriotism.

Aceeași ipocrizie se regăsește și în comunismul românesc.

„În Polonia, și ea comunistă, penuria și sărăcia se reflectau efectiv în cărțile de bucate și în revistele pentru femei, care ofereau rețete și sfaturi despre cum poți să folosești pâinea învechită, mucegăită, brânza expirată – lucruri de genul ăsta. Era mult mai practică și recunoștea situația reală din țară. La noi era această pretenție că regimul comunist pune pe masă abundență și, practic, își legitimau puterea prin toată această literatură care, de fapt, nu avea susținere în realitate.”

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.