Matei Vișniec: „Scriitorii trag România în sus și oamenii politici o trag în jos”

Anca Mateescu a stat de vorbă cu Matei Vișniec la Târgul Internațional de Carte de la Cairo, unde România este invitată de onoare.

Scriitorul vorbește despre vizibilitatea literaturii române într-un spațiu cultural diferit, despre rolul francofoniei și despre literatura ca punte între culturi.

Participarea României este, în opinia sa, „o mare realizare”, mai ales prin interesul real al publicului egiptean:

„Editorii, jurnaliștii, universitarii, traducătorii egipteni sunt curioși (…) am avut în sală oameni foarte interesați, care după aceea au venit să-mi ia cartea, să-mi ceară detalii”.

Vișniec observă un public atent la literatura venită dintr-o țară europeană marcată de experiența comunismului, o literatură care „găsește modalități de a-și structura memoria și de a deschide căi spre viitor”.

Un rol esențial în această deschidere îl joacă limba franceză, despre care spune tranșant: „Limba franceză disciplinează”. Pentru Matei Vișniec, scrisul în franceză a însemnat „mai multă precizie, economie de cuvinte și o construcție mai riguroasă a curbei dramatice”.

Un fir distinct al dialogului a fost legătura dintre Egipt și cultura franceză, context în care Matei Vișniec vorbește despre francofonie ca spațiu de deschidere și circulație culturală. Scriitorul amintește că „există o mare tradiție francofonă” în Egipt. El evocă scriitori egipteni care „au scris în franceză și s-au afirmat în Franța”, rămânând totodată ancorați în realitățile Egiptului. Un exemplu este Andrée Chédid, autoare născută în Egipt, tradusă și în limba română, al cărei roman „se petrecea în Egipt”.

În acest context, el afirmă că „limba franceză a fost aducătoare de idei noi peste tot pe unde s-a impus cultura franceză, inclusiv în Egipt”.

„Pentru mine francofonia a fost o mare deschidere, ferestre spre universalism, dar mai ales ferestre spre traducători.”

Publicarea piesei „Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” în ediție trilingvă română–franceză–arabă marchează un moment simbolic. Vișniec vorbește despre potențialul enorm al Egiptului ca piață culturală și despre întâlnirea cu tinerii cititori:

Literatura și educația apar ca „ferestre spre emancipare”.

Despre receptarea pieselor sale în lumea musulmană, scriitorul explică interesul pentru textele cu cheie:

„În țările în care cenzura este puternică, există o foame de texte cu încărcătură metaforică”.

Libertatea, dragostea, dictatura și manipularea devin teme care circulă prin aluzie și metaforă, recunoscute de publicul avizat.

În final, Vișniec vorbește despre tensiunea dintre luciditatea jurnalistului și speranța scriitorului: „Jurnalistul din mine e pesimist, scriitorul e optimist”. Chiar și într-un context geopolitic dificil, mesajul rămâne unul de încredere: „Literatura și cultura vor salva lumea și vor crea poduri între oameni și culturi”.

Matei Vișniec leagă direct lipsa vizibilității internaționale a României de subfinanțarea cronică a culturii, subliniind contrastul dintre efortul creatorilor și lipsa de susținere instituțională:

„Scriitorii trag România în sus și oamenii politici o trag în jos”.

În timp ce artiștii și creatorii de cultură construiesc imagine, deschidere și credibilitate externă, „România are un buget rușinos în materie de cultură, 0,07 sau 0,08”, spune Vișniec, comparând cu Franța, „care are peste 1%”.

Fără o investiție reală în cultură, avertizează el, „imaginea României se va disloca”, iar munca scriitorilor riscă să rămână o excepție, nu o politică coerentă de reprezentare internațională.