O istorie a literaturii române la microfon
16 Noiembrie 2025, 09:00
Teza de doctorat a Luanei Stroe, asistent dr. la Facultatea de Litere a Universității din București, cercetătoare și traducătoare, va deveni în curând o carte. Despre această carte, despre ce a presupus cercetarea însăși a lecturilor scriitorilor noștri la radio, Luana Stroe vorbește la Revista Literară Radio cu Georgeta Drăghici, în 16 noiembrie.
”Ideea unei istorii pe unde scurte mi-a venit destul de devreme, încă din perioada licenței, când descoperisem tocmai înregistrările de aici din Radio sub forma audiobookurilor și mi s-a părut o cale de acces interesantă către o istorie a literaturii alternativă sau făcută, să-i zicem așa, prin ricoșeu”, spune Luana Stroe. Pentru că ”înregistrările pe bandă magnetică pot spune ceva mai mult despre opera în ansamblul ei a unui autor, lucru pe care varianta scripturală nu ni-l poate oferi.”








