Timpul prezent în literatură - Svetlana Cârstean: „Forța poeziei este că te poate scoate la suprafață”

Svetlana Cârstean a publicat recent volumul de poezie „Restul”, la Editura Nemira. Primul dintr-o trilogie, cum aflăm de pe pagina cu titlul. Ceea ce se remarcă de la început este simplificarea limbajului, precizia formulărilor și structura de rezistență pe care e construit discursul, o structură simplă și solidă care sună așa: „E un bărbat în mine care” sau „E un sistem care” sau „E o femeie în mine care”. În centrul cărții este un personaj masculin-feminin prin care autoarea chestionează în profunzime ce e masculin în noi, ce e feminin, dar și ce e stereotip în raportarea la masculinitate și la feminitate.

Adela Greceanu a vorbit cu Svetlana Cârstean despre noul său volum, despre structura sa și temele centrale, despre insuficiența poeziei și, în egală măsură, despre puterea sa.

Svetlana Cârstean: „Tot lucrul meu la această carte a fost la intersecția dintre dimensiunile identitare și tot ce înseamnă muncă, bani, efort enorm, epuizare și, legat de bani, de tot ce înseamnă datorie, a fi plătit, a plăti, a primi, a te autoevalua, toate lucrurile astea erau amestecate. Și am realizat că nu e întâmplător că ele stau acolo ca un ghem, în această imagine a masculinității, care prestează, poate, până la exasperare. Am lucrat cu gândul la mai multe modele de bărbați, de cupluri, mai puțin de femei. Într-un fel am vrut să fac o carte a bărbaților aici, deși, în ultimă instanță, este o carte despre feminitate. După ce trec prin toate modelele astea masculine, restul - care înseamnă multe lucruri -, restul acesta poate fi și felul în care mă poziționez în propria mea feminitate.”

„Poezia e un rest. Ce rămîne de la masa celorlalți./ O insuficiență constantă.” se spune în carte.

Svetlana Cârstean: „A fost și este o obsesie a mea, un sentiment foarte pregnant - că poezia are această condiție, de a fi insuficientă, în orice sistem. Sigur că e ceva foarte dureros. Asta înseamnă că poezia nu poate să rezolve lucrurile așa cum ne-am putea imagina. Înseamnă că ea există dar e foarte complicat ca prezentul ei să funcționeze absolut simultan cu prezentul propriu-zis, al realității. Că există mereu un decalaj între ceea ce se întâmplă și poezie. Că ea poate fi acceptată în adevărurile ei mult mai târziu. Există acest delay. Poezia este mai digerabilă post-factum, post-mortem, după, după, în general după. (...) Poezia e un rest pentru că are o condiție marginală, orice s-ar spune. Nu poate să fie suficient să te înființezi în lume cu poezia. Trebuie să fim serioși și să admitem acest lucru: nimeni nu te va accepta numai cu poezia, nimeni nu va accepta numai poezia. Totdeauna dă cu virgulă, totdeauna rămâne ceva, totdeauna poezia se așteaptă să fie ceva în plus sau ceva pe lângă sau ceva care o să vină mai târziu. Dar nu prezent. Cred că una dintre ratările noastre ca ființe este incapacitatea noastră de a trăi într-o prezență, așa cum poezia o face. Pentru că poezia e prezență. Ca să poți să scrii, trebuie să ai capacitatea de a sta cu tine într-o prezență care uneori poate fi insuportabilă.”

Dar, în insuficiența ei, care e forța poeziei?

Svetlana Cârstean: „De a putea conține. Noi căutăm conținători pentru tot ceea ce trăim, simțim, gândim. Forța poeziei este de a putea duce în ea, de a putea susține toate aceste lucruri, de a te putea scoate la suprafață.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

28 februarie 2025, ora 18.00

Realizatoare: Adela Greceanu