Ascultă Radio România Cultural Live

 Vocile memoriei: Cezar Baltag, un sfert de secol de posteritate

29 Mai 2022, 07:39

Poet de primă oră în generația lui, Cezar Baltag debuta în volum chiar în 1960, odată cu Nichita Stănescu. Ca și acesta din urmă, la intrarea în literatură autorul Comunei de aur plătește vamă clișelor din poezia epocii și publică apoi, în 1964 un nou volum, Vis planetar, care arată, ca și cele ale altora din aceeași generație, că începea o altă perioadă a literaturii noastre, mult mai bună decât aceea ce se încheiase. Ion Pop notează că poetul și-a impus originalitatea cu oarecare dificultate, iar despre volumul din 1964, că acolo poetul se îndepărtează de visul romantic, fiind de fapt caracterizat de o ”clasicitate a reveriei”. Imediat după Vis planetar, cărțile de poezie ale lui Cezar Baltag se succed cu regularitate, la unu, doi ani, însă prima ”carte caracteristică” a lui ar fi, în opinia lui Nicolae Manolescu, cea din 1973, Madona din dud. Un moment important în biografia lui Cezar Baltag este întâlnirea cu Mircea Eliade, întâlnire prilejuită de o bursă în Statele Unite, după cum relatează el însuși, cu emoție, în înregistrarea din fonotecă, pe care o difuzăm la Vocile memoriei. În aceeași ediție îi ascultați pe Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Ninetta Gusti și pe G. C. Nicolescu. Acesta din urmă povestește cum a decurs întâlnirea cu Camil Petrescu, din 1957, pentru imprimarea pe bandă de magnetofon a fragmentului din romanul Un om între oameni.

Emisiunea Vocile memoriei, difuzată duminică, 29 mai, 2022, ora 22.30, la Radio România Cultural.Realizator E. Lucan.

Liviu Rebreanu - 140 de ani de la naștere
Vocile memoriei 30 Noiembrie 2025, 10:00

Liviu Rebreanu - 140 de ani de la naștere

            Născut pe 27 noiembrie 1885 la Târlișua, Liviu Rebreanu a fost evocat la...

Liviu Rebreanu - 140 de ani de la naștere
Rebreanu - tânăr, la  București
Vocile memoriei 23 Noiembrie 2025, 10:00

Rebreanu - tânăr, la București

                               Pe 27...

Rebreanu - tânăr, la București
Vocile memoriei - Din interbelic în contemporaneitate
Vocile memoriei 09 Noiembrie 2025, 12:48

Vocile memoriei - Din interbelic în contemporaneitate

Vă propunem la Vocile memori ei o călătorie imaginară, desigur, prin mijlocirea rememorărilor și a literaturii.  ...

Vocile memoriei - Din interbelic în contemporaneitate
Vocile memoriei - În lectura lui Sadoveanu
Vocile memoriei 02 Noiembrie 2025, 18:05

Vocile memoriei - În lectura lui Sadoveanu

  Văzut de G. Călinescu, Sadoveanu apare astfel: „El are realismul unui Balzac și melancolia unui romantic,...

Vocile memoriei - În lectura lui Sadoveanu
Vocile memoriei - Memorialistică, oral și în scris
Vocile memoriei 26 Octombrie 2025, 07:28

Vocile memoriei - Memorialistică, oral și în scris

Oameni de ieri și de azi, personalități ale culturii noastre, figuri ale politicii vremii, unele de tristă amintire,...

Vocile memoriei - Memorialistică, oral și în scris
Poezia prozaicului cotidian: Andrei Bodiu
Vocile memoriei 19 Octombrie 2025, 17:15

Poezia prozaicului cotidian: Andrei Bodiu

Concentrarea expresiei, austeritatea expresivă, extragerea poeziei din cel mai prozaic cotidian, ironia, autoironia...

Poezia prozaicului cotidian: Andrei Bodiu
Vocile memoriei - Virgil Tănase, scriitor bilingv
Vocile memoriei 12 Octombrie 2025, 11:14

Vocile memoriei - Virgil Tănase, scriitor bilingv

Virgil Tănase a făcut parte din gruparea oniricilor, a fost nevoit să se exileze în Franța, devenind scriitor de limbă...

Vocile memoriei - Virgil Tănase, scriitor bilingv
Vocile memoriei - Evocarea lui Gheorghe Crăciun
Vocile memoriei 05 Octombrie 2025, 17:40

Vocile memoriei - Evocarea lui Gheorghe Crăciun

Un romancier autenticist, semnatar al unor cărți în care palpită viața cu cele ale ei, inclusiv cu problema...

Vocile memoriei - Evocarea lui Gheorghe Crăciun
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
09:30 - 10:00
ÇáÝĘŃÉ ÇáĂćáě
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri