Studenții români în străinătate
21 September 2022
Concursul Internațional de Artă Plastică “Gheorghe Petrașcu” devine un eveniment al comunității
27 September 2022

LIMPEZIRE – Expoziție Ștefana Petre la Galleria 28

 

În perioada 27 septembrie – 10 octombrie 2022, la Galleria 28, str. Constantin Brâncoveanu nr. 28, Timișoara, va putea fi vizitată expoziția „Limpezire”, semnată Ștefana Petre. Organizată de Galleria 28, în parteneriat cu Grupul Noima, curatoriată de Maria Pașc, expoziția aduce în atenția publicului cele mai recente lucrări ale tinerei artiste care trăiește și lucrează în București.

 

Despre expoziție, curatorul Maria Pașc notează: „Pictura Ștefanei Petre este studiu amănunțit de culoare și compoziție ce prezintă o realitate pe care artista a descompus-o ca mai apoi să o recompună pe suprafața pânzei. În această operație de sinteza obiectivă, știința nu rămâne în urma talentului, compoziția este justă și viguroasă.

Studiul Ștefanei este un adevărat demers de decantare, o luptă acerbă la toate nivelele cu neștiutul, cu întâmplătorul, cu nesemnificativul. În pictura sa dominată de o gamă cromatică cu griuri sever elegante tronează un radicalism al desenului dublat de o fervoare a culorii.

Incursiune. Cercetare,  Căutare. Hotărâre de a descrie obiectul scrutat, de a-l înfățișa precum este. Unitatea desăvârșită și armonia culorilor coincid cu unitatea concentrică a imaginii. Creează anume efecte pe care le obține prin viguroase contraste de umbră și lumină. Astfel, lucrările se bucură de strălucire și profunzime. Pictura artistei este un discurs plastic clar fără volute estetizante.”

 

Expoziția „Limpezire” poate fi vizitată în perioada 27 septembrie – 10 octombrie 2022, de luni până sâmbătă, la Galleria 28, str. Constantin Brâncoveanu nr. 28, Timișoara. Programarea pentru vizitare se face la numărul de telefon 0722503028 sau pe e-mail galleria28@gmail.com.