Strada Calea Victoriei (I)

Sunt Calea Victoriei. Știu că mă cunoașteți. Aș putea spune că sunt vedeta străzilor din București. Povestea mea începe pe la 1688, când domnul Constantin Brâncoveanu urca pe tronul Țării Românești, iar 4 ani mai târziu taie un drum pentru a lega moșia sa de pe malul Dâmboviței cu palatul de la Mogoșoaia. De atunci mă numeam „Ulița cea Mare" sau Calea Brașovului.

În 1692, domnul Brâncoveanu poruncește podirea, adică pavarea mea cu bârne groase de stejar, lungi de 8 m. Sistemul pavării cu lemn este foarte vechi în București, încă din secolul al XVI-lea. Străzile pavate cu lemn se numeau poduri, de aceea mi se spunea Podul Mogoșoaiei.

În 1864 am fost pavată cu piatră de granit adusă din Scoția. Atunci am învățat limba engleză, iar în preajma Primului Război Mondial am cunoscut pentru prima oară asfalt. De atunci am început să trăiesc cu adevărat. Devenisem cea mai importantă și selectă arteră a Bucureștiului. De la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în perioada interbelică, se înălțau în jurul meu biserici, case boierești, mănăstiri, hanuri, prăvălii, magazine de lux, restaurante, hoteluri, apoi Palatul Regal.