Strada Covaci

Sunt Strada Covaci și ca mai toate străzile din jur, din Centrul Vechi, amintesc prin numele meu de o veche breaslă meșteșugărească - Breasla fierarilor. În limba slavonă "kovaci" înseamnă fierar. Da, aveți dreptate, în limba maghiară termenul are același înțeles.

Am fost atestată documentar încă din secolul al XIX-lea, când mi se spunea Strada Nouă. De pe atunci contabilizez discret secretele, clipele de fericire, așteptările, certitudinile, dezamăgirile, dar și speranțele celor pe care i-am cunoscut în lunga mea viață. În copilăria mea, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, eram unită cu strada Șepcari și eram cunoscute sub numele de "Podul Nou din mahalaua Curtea Veche".

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, între mine, strada Covaci și strada Șepcari, în apropiere de Curtea Domnească, domnitorul construise o grădină. În această grădină amenajată de peisagiști din Italia exista un chioșc umbros, unde în zilele călduroase de vară, domnul Brâncoveanu mânca și se odihnea. Acei ani au fost poate cei mai frumoși din viața mea, să-l ai în preajmă pe marele domnitor Brâncoveanu, al cărui nume își va lăsa amprenta nu doar asupra numeroaselor sale ctitorii și va denumi, pentru o întreagă epocă, însăși maniera și arta de a construi în România. Mi se pare sublim, nu credeți?

Da, am multe, multe povești de spus. Pe vremea când am fost pavată cu piatră și luminată cu lămpi de ulei de rapiță, am găzduit sediul ziarului România Liberă, fondat în 1877 de Mihail Kogălniceanu. Tot eu, strada Covaci, sunt locul unde personajele scriitorului Mateiu Caragiale din cartea sa "Craii de Curtea-Veche" își petreceau începutul de veac.