Străzile lumii: Baker Street II | PODCAST

14 Octombrie 2025, 19:40
Baker Street apare în 1755 și este parte din cele 121 de hectare ce alcătuiau domeniile Portman cumpărate de un domn Baker. Acest domn Baker apare descris ca un gentleman din, ați ghicit, Marylebone. Încet, încet, prin planurile sale de dezvoltare, domnul Baker a transformat micuța stradă Baker și alte străzi precum Orchard Street într-o zonă rezidențială, unde voiau să trăiască cei înstăriți. Aici, de fapt, a și început un proiect ce avea să schimbe pentru totdeauna Londra: prima linie subterană de tren din istorie. Mă îndrept spre această stație. Muzeul de Transport al Londrei permite turiștilor să viziteze o parte a stației care nu este oricând deschisă publicului, dar oricum pe aici nu mai trece niciun metrou. Ajung la vechea stație Baker Street. După ce trecem de o barieră și de un tunel tapetat cu cărămidă albă lucioasă, coborâm către o platformă care arată aproape ca în 1863, când a fost dată în folosință prima linie de tren subteran.