Dimensiunea științifică a artei – Catinca Țilea ep. 9 Etica în BioArtă
16 April 2020
Savantgarde #105
16 April 2020

Psihiatrul Ion Vianu la Știința 360: Poate că vom acorda mai multă atenție aspectului simbolic și mai puțin celui festiv al Paștilor

Ion Vianu este medic psihiatru şi scriitor. 
Este fiul criticului literar Tudor Vianu şi al Elenei Irimescu, fiica lui Ştefan Irimescu, medic, întemeietorul ftiziologiei din România. 


A emigrat în Elveţia în anul 1977, după ce s-a implicat în mişcarea lui Paul Goma, fiind printre puţinii care au avut curajul să semneze Apelul lansat de acesta, apoi se va face cunoscut pentru luările de poziţie la postul de radio Europa Liberă împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă politică.

După ieşirea la pensie se dedica meseriei de scriitor cu care a cochetat încă din tinereţe, publicînd mai multe volume de proză sau eseistică. 


Il ascultăm la Știința 360, joi 16 aprilie, de la ora 13.20, într-un interviu telefonic acordat de la reședinta sa din Elveția, în care își exprimă tristețea pentru că românii nu pot petrece Paștele în modul obișnuit, dar îndeamnă la ințelepciune și cumpătare și de asemenea la încercarea de a înțelege semnificația mai profundă a acestei sărbători, care poate fi  chiar mai bine pătrunsă in izolare. 

realizator Anamaria Spataru

Foto: Agerpres